Prima pagină » Actualitate » Vremea în weekend pe litoral. Care va fi temperatura apei mării, în ce zi s-ar putea să plouă

Vremea în weekend pe litoral. Care va fi temperatura apei mării, în ce zi s-ar putea să plouă

Vremea în weekend pe litoral. Care va fi temperatura apei mării, în ce zi s-ar putea să plouă

Cine alege să petreacă weekend-ul 14-16 mai pe litoral, face alegerea cea mai bună. Maximele zilei de vineri ajung la 23-24 de grade, în timp ce sâmbătă vor fi temperaturi spre 20-22 de grade. Aceleași valori vor fi și pe parcursul zilei de duminică.

Nopțile, temperaturile pe litoral vor fi cuprinse între 12 – 14 grade sâmbătă dimineață, iar duminică, cei care vor fi la mare se pot bucura de un răsărit de soare cu temperaturi de 15 – 16 grade, potrivit datelor de la Prognoze Meteo transmise pentru Gândul.

Și din punct de vedere al precipitațiilor, litoralul Mării Negre este o bună alegere în acest weekend. Ploile, furtunile, care vor uda în acest weekend aproape toată țara, vor ocoli Dobrogea și inclusiv litoralul. Asta cel puțin până duminică, în ultima zi a weekend-ului nefiind excluse ploi, însoțite și de descărcări electrice, vânt intens inclusiv la mare.

Apa mării a mai câștigat în ultima perioadă câte un grad, două, astfel că, în acest weekend, curajoșii care se vor aventura să facă o baie rapidă, să încerce apa, se vor bucura de temperaturi în jurul a 15,1 – 15,5 grade, conform Prognoze Meteo.

Vremea în stațiunile de pe litoral

Constanța

  • Temperatură maximă vineri 14 mai: 20 de grade. Sâmbătă dimineața, minima va fi la valori de 12 – 14 grade, iar maxima se va opri la 19 grade. Duminică, minimele se opresc la 13 – 15 grade, iar maxima zilei variază tot în jurul a 18 – 19 grade.
  • Vineri va fi cer variabil, la orele prânzului sunt condiții de apariție a furtunilor, se pot acumula 2,1 l/mp.
  • Diminețile zilelor de sâmbătă și duminică vor aduce un cer mai mult acoperit de nori, dar orele prânzului aduc o degajare a norilor, iar cei aflați pe litoral se vor bucura de soare din plin.
  • Vineri, va fi vânt din direcțiile sud, sud-vest, cu viteze de 11 – 23 km/h, la rafală se pot atinge și 31 – 36 km/h. Sâmbătă și duminică, va fi vânt din direcția sud-est, cu viteze de 12 – 13 km/h, iar rafalele pot ajunge la 26 – 29 km/h.

Mamaia

  • Temperaturile minime ale zilelor de weekend în Mamaia vor fi cuprinse între 12 – 15 grade, în timp ce maximele nu vor urca mai sus de 18 – 20 de grade.
  • Cer variabil mai mult senin pe tot parcursul weekendului, cu condiții de ploi slabe pe parcursul după-amiezii de vineri.
  • Vânt cu viteze de 12 – 13 km/h, iar la rafală se pot atinge 26 – 34 km/h, din direcție sud, sud-vest și sud-est.

Costinești

  • Temperaturile minime în zona Constineștiului vor fi în jurul a 12 – 14 grade în fiecare zi din weekend, în timp ce valorile maxime se opresc la 18 – 19 grade.
  • Condiții de ploi slabe, însoțite de vânt și descărcări electrice vor fi doar pe parcursul zilei de vineri. Nici vântul nu are variații față de celelalte stațiuni, tot cu rafale în jurul a 25 – 30 km/h.

Neptun – Olimp

  • În zona Neptun, temperaturile minime din acest weekend se opresc la 12 – 13 grade, dar nici maximele nu vor urca la valori mult mai ridicate. Dacă pe parcursul zilei de vineri vor fi temperaturi în jurul a 18 grade, sâmbătă și duminică, nu se ating mai mult de 15 – 16 grade.
  • Cer senin în cea mai mare parte a weekend-ului, cu excepția după-amiezii de vineri, când pot fi ploi scurte, dar și sâmbătă noapte și duminică dimineață.
  • Vântul din direcție sud, sud-est va sufla cu viteze de 12 – 17 km/h, iar la rafală se pot atinge 20 – 25 km/h.

Vama Veche

  • Nopțile weekend-ului vor aduce temperaturi minime de 12 – 14 grade, în timp ce maximele vor urca spre 18 – 20 de grade.
  • Deși pe parcursul zilei de vineri și în diminețile weekend-ului, cerul ar putea fi acoperit de nori, odată cu orele prânzului, soarele își intră în drepturi și turiștii care vor fi în Vamă se pot bucura de el pentru multe ore.
  • Vântul din direcția sus, sud-est va sufla cu viteze de 12 – 17 km/h, iar la rafală se pot atinge 20 – 25 km/h.

2 Mai

  • Aceeași distribuție a temperaturilor minime (12 – 14 grade) și maxime (18 – 20 de grade) vom avea și în zona stațiunii 2 Mai.
  • Cer variabil, mai mult senin, în fiecare din zilele acestui weekend, condiții de ploi slabe fiind doar pentru vineri.
  • Vântul, din direcția sud, sud-est, est, va avea viteze de 8 – 15 km/h, iar la rafală se pot atinge 25 – 35 km/h.

GÂNDUL lansează vineri parteneriatul cu PROGNOZE METEO, o platformă online care prezintă în timp util date despre vreme, estimări, analize, curiozități meteo, dar și lecții de meteorologie. Pe site-ul Gândul, vă vom ține la curent cu schimbările meteorologice, pe care le vom explica împreună cu specialiștii de la Prognoze Meteo. Vom publica în fiecare săptămână prognoze meteorologice cu date utile pentru cei care merg în weekend sau în concediu în zonele turistice, în țară și în străinătate, vom anunța dacă apare riscul producerii unor fenomene meteo periculoase, cum sunt tornadele, vom prezenta și explica date agrometeorologice. 

DISCLAIMER: Administrația Națională de Meteorologie este singura instituție abilitată să emită prognoze și avertizări oficiale. 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXECUȚIA unui fost maior în armată divizează America. Declarația HALUCINANTĂ a lui Vance
Digi24
VIDEO. Scandal în direct între George Simion și Anca Alexandrescu. „Ce ai de faci așa?”/ „Nu vă e rușine?”
Cancan.ro
EA este soția chirurgului potent, înșelată în repetate rânduri cu vedeta Antena 1. Ce a făcut la scurt timp după ce au reluat amantlâcul
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
De ce se oferă PSD să voteze un guvern PNL-UDMR din care nu face parte. Strategia lui Grindeanu, explicată de un analist
Mediafax
Și-a UCIS soția și acum este CONDAMNAT la închisoare PE VIAȚĂ
Click
Ce se întâmplă cu banii din pensia privată dacă titularul moare. Cine îi moștenește și ce acte sunt necesare
Digi24
Româncă ucisă în Marea Britanie de un student la criminalistică pasionat de „Dexter”. Cum a aranjat Benjamin Day locul crimei
Cancan.ro
Am făcut calculul. Câți bani a primit Cheloo, în total, pentru cele 5 săptămâni petrecute la Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Carmen Șerban, confesiuni dureroase despre lupta cu cancerul: „Se mărea de la o zi la alta, era galopant”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ