Prima pagină » Actualitate » MAI își deschide centrele de vaccinare pentru populația civilă

MAI își deschide centrele de vaccinare pentru populația civilă

MAI își deschide centrele de vaccinare pentru populația civilă

Ministerul Afacerilor Interne a decis să permită accesul populației civile în toate centrele de vaccinare antiCovid aflate în unităţile sale medicale. Astfel, începând de miercuri, 26 mai, toate persoanele adulte (peste 18 ani), în limita dozelor de vaccin disponibile, se pot imuniza împotriva noului coronavirus în aceste centre.

Persoanele care doresc să se vaccineze se pot prezenta, fără programare, la oricare dintre cele 11 centre de vaccinare ale MAI în intervalul orar 8.00-16.00. Singura condiție este ca persoana respectivă să aibă asupra ei actul de identitate, informează Ministerul de Interne.

Două centre MAI în București

Pentru cele 11 centre de vaccinare sunt alocate câte 60 de doze de vaccin Comirnaty-Pfizer. În situaţia în care, după vaccinarea personalului MAI programat pentru ziua respectivă, numărul de persoane care doresc să se imunizeze va fi mai mare decât numărul de doze disponibile, acestea vor fi îndrumate să revină în ziua următoare.

  • Două dintre cele 11 centre de vaccinare funcţionează în Bucureşti – Spitalul de Urgenţă „Prof. Dr. Dimitrie Gerota” şi Centrul Medical de Diagnostic şi Tratament Ambulatoriu „Dr. Nicolae Kretuzlescu”. Alte două unități sunt deschise în judeţul Bihor, la Oradea – Spitalul Clinic „Avram Iancu” şi Centrul Medical de Diagnostic şi Tratament Ambulatoriu. Un centru de vaccinare este amenajat în Centrul Medical de Diagnostic şi Tratament Ambulatoriu Ploieşti, iar celelalte în Centrele Medicale Judeţene ale MAI din Hunedoara, Timiş, Constanţa, Tulcea, Galaţi, Neamţ.

Valeriu Gheorghiță, despre vaccinurile folosite în centrele MAI

Marți, 25 mai, într-o conferință de presă, preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva Covid-19, Valeriu Gheorghiţă, a declarat că, la acest moment, sunt 973 de centre de vaccinare la nivel naţional, cu 1.471 de fluxuri. La doar cinci centre de imunizare sunt liste de aşteptare.

Centre care primesc vaccin de la compania Pfizer – 700, cu 1.121 de fluxuri, centre care primesc vaccin de la compania Moderna – 129, cu 160 de fluxuri, centre active AstraZeneca – 144, cu 197 de fluxuri. Vor deveni operaţionale, începând de miercuri, alte centre de vaccinare în 21 de judeţe, cu vaccin de la Johnson&Johnson. În total, 41 de fluxuri” – Valeriu Gheorghiţă.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Kelemen Hunor: Noul guvern trebuie format până la în 10 – 15 iunie
Digi24
Prima reacție a NATO după ce un avion F-16 românesc a doborât o dronă în spaţiul aerian al Estoniei
Cancan.ro
MOTIVUL pentru care Amiana Păștină, femeia acuzată că și-a ucis mama, și-a pus capăt zilelor în arest. Prin ce chin trecea
Prosport.ro
Imaginile momentului: Mădălina Ghenea, sărutată de John Travolta! Actorul are 72 de ani și e de nerecunoscut
Adevarul
Ce ne așteaptă dacă președintele nu reușește să facă un guvern stabil. Economistul Radu Nechita: „România merge pe urmele Greciei”
Mediafax
PSD: „Prim-ministrul demis Ilie Bolojan să răspundă pentru traficul de influență exercitat la vârful Guvernului”
Click
Țara unde angajații lucrează 4 zile pe săptămână, iar economia crește. Oamenii sunt mai productivi și mai puțin stresați
Digi24
Xi Jinping i-a spus lui Donald Trump că Vladimir Putin ar putea „regreta” invazia în Ucraina. Ce a spus liderul SUA despre CPI
Cancan.ro
Ce pedeapsă a primit Emil Gânj, după ce și-a ucis fosta iubită. Magistrații, decizie de ULTIMĂ ORĂ!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Marie Jeanne Ion, la 20 de ani de la răpirea din Irak! Cum arată azi jurnalista
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Pare incredibil, dar e adevărat: Un Opel Astra a fost înregistrat de radar cu 696 km/h! Șoferul, amendat cu 6.600 de euro
Descopera.ro
Ce pățești dacă mănânci un singur ou pe zi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O pescăriţă nervoasă, către pestişorul de aur – Ti-am spus să faci din bărbatul meu un armăsar!
Descopera.ro
Gheața din Antarctica dezvăluie că Pământul traversează resturile unei supernove străvechi