VIDEO | Reacția lui Gheorghiţă după ce primari din Gorj au spus că ”nu sunt doritori” pentru vaccinare: ”Să justifice în fața comunității când, poate, vor trebui să carantineze din septembrie”

Publicat: 25/06/2021, 22:29
Actualizat: 26/06/2021, 01:56

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, cere accelerarea ritmului de vaccinare în mediul rural și face apel la primăriile comunelor să se implice pentru ca nivelul de vaccinare să crească, înainte de valul patru al pandemiei de COVID-19, preconizat a începe din luna septembrie.

„Luna septembrie este luna de la care ne așteptăm să înceapă creșterea numărului de cazuri. Cred că este perioada propice să mergem să ne vaccinăm”, a declarat Valeriu Gheorghiță.

„Este important să ducem vaccinul în rural, unde accesul a fost mult mai dificil. Sunt, în momentul de față, peste un sfert dintre comune care au avut echipe mobile prezente, circa 770 de comune din 2.860 în care au fost echipe de vaccinare prezente. Activitățile se intensifica în perioada următoare, există un calendar foarte clar al activităților, în care echipe mobile sunt prezente în fiecare zi”, a mai completat coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, vineri, la Digi24.

Valeriu Gheorghiță s-a declarat contrariat de faptul că, în cursul zilei de vineri, în șase comune din Gorj unde s-au deplasat echipe mobile de vaccinare, primarii nu s-au pregătit cu spații amenajate, răspunsul lor fiind că „la noi în comună nu sunt doritori”.

„Îi rog pe primari să colaboreze cu Direcțiile de Sănătate Publică și cu prefecturile, pentru că astăzi am primit din Gorj, de la Direcția de Sănătate Publică, un mesaj care nu a fost unul foarte bun, în sensul în care au plecat mai multe echipe mobile în comune, în localități și din șapte echipe mobile, într-una singură, primarul a fost pregătit încât să asigure un spațiu și să informeze oamenii (…) motivând că «la noi nu sunt doritori». Nu există așa ceva, oamenii trebuie să aibă acces la servicii de sănătate publică, altfel, în toamnă, eu nu știu cum un primar poate să justifice în față comunității că poate să trebuiască să carantineze comuna (…) I-am rugat pe colegii noștri de la DSP să facă un proces-verbal cu data la care au ajuns în comuna respectivă și cu faptul că nu există doritori pentru vaccinare (…) Acest lucru s-a întâmplat în șase comune din Gorj, este incredibil”, a mai spus Gheorghiță.

„Noi facem un efort extraordinar, dar mi se pare inadmisibil să nu existe această deschidere, în condițiile în care nu trebuie să faci nimic, trebuie doar să pui la dispoziție niște spații”, a subliniat Valeriu Gheorghiţă.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O tânără care a crezut că este mahmură a ajuns până la urmă la spital...
Imagini demențiale cu prezentatorul PRO TV: s-a cherchelit, a făcut show, iar finalul e fabulos!
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
După ce a câștigat 1 milion $ la loterie, o femeie s-a gândit să mai...
Tradiții și obiceiuri de Vinerea Mare. Ce nu trebuie să faci în data de 3...
A crezut că a BĂUT peste măsură și a ajuns la spital. Medicii, ȘOCAȚI de...
Vremea 6 mai - 3 iunie 2024. La începutul săptămânii viitoare, temperaturile vor depăși 26...
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru...
Ies la lumină noi detalii în cazul morții lui Diego Maradona. Ce s-a descoperit după...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Frâna de motor: Când și cum ar trebui s-o folosești?
Rusia a recucerit oraşul Robotyne, principala aşezare eliberată de Ucraina în 2023
Erupție GIGANTICĂ pe Soare! Radiațiile AU AJUNS deja pe Pământ
Regula OBLIGATORIE pentru toți românii! S-a anunțat astăzi, 3 Mai
Probleme legate de funcționarea telefoanelor iPhone. Apple, mesaj pentru utilizatori
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un...
Se spală rufe azi, în Joia Mare? Ce spun preoții
Sebastian, provocat de băieți să o sărute pe Roberta. Cum au reacționat concurenții din casă....
"Modul direct de a spune lucrurile". Cum a reacționat Elena Gheorghe după ce Dana Budeanu...
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Test de cultură generală. Care dintre polii Pământului este mai cald decât celălalt?