Prima pagină » Actualitate » Un muncitor a murit după ce a fost acoperit de un mal de pământ, la o lucrare din Dolj (FOTO-VIDEO)

Un muncitor a murit după ce a fost acoperit de un mal de pământ, la o lucrare din Dolj (FOTO-VIDEO)

Polițiștii doljeni din cadrul Secției 12 Poliție Rurală Daneți au fost sesizați, vineri după-amiază, prin apel la 112 de către un tânăr de 25 ani, din Calopar, cu privire la faptul că s-a surpat un mal de pământ peste un muncitor de 58 de ani, din Calopar, în timp ce acesta efectua lucrări la canalizare în comuna Mîrșani.

La fața locului s-au deplasat polițiștii, care din primele cercetări au stabilit că bărbatul în cauză, în timp ce executa săpături la canalizarea din comuna Mîrșani, ar fi coborat în șanțul canalizării, care nu era asigurat cu panouri de protectie, moment în care s-a surpat peste acesta un mal de pământ, fiind ulterior scos de către colegii săi.

La fața locului s-au prezentat și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Dolj și un echipaj SMURD, care au efectuat manevre de resuscitare a bărbatului, fiind constatat ulterior, din păcate, decesul acesteia.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpa și neluarea și nerespectarea măsurilor de sănătate și securitate în muncă, iar cercetările sunt continuate, urmând ca la finalizare să se propună soluzie prin unitatea de parchet competentă.

De asemenea, a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.

CITEȘTE ȘI:


Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Vestea serii pentru șoferi: motorina se ieftinește de la miezul nopții
Digi24
Mesaje de „La mulți ani” pentru Sfânta Maria 2026: Urări pe care să le trimiți sărbătoriților pe 15 august
Cancan.ro
Alertă seismică în România! Un nou cutremur a fost înregistrat în Vrancea
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Care sunt șansele ca R. Moldova să renunțe la independență pentru a intra în UE. Scenariul unirii cu România, analizat de presa internațională
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Ce a vorbit Dan Alexa cu Alina Pușcău după ce boala s-a agravat. „Să ne rugăm pentru ea că e mult mai greu”
Digi24
Cum a pregătit Rusia „trupe de șoc” care să creeze haos în Rep. Moldova: Un plan pus la cale din „Silicon Valley”-ul Kremlinului
Cancan.ro
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Descopera.ro
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Bei energizante în fiecare zi? Iată ce se întâmplă cu organismul tău!