Prima pagină » Știri externe » Franța critică Malta pentru decizia de a-și închide frontierele pentru cetățenii nevaccinaţi

Franța critică Malta pentru decizia de a-și închide frontierele pentru cetățenii nevaccinaţi

Franța critică Malta pentru decizia de a-și închide frontierele pentru cetățenii nevaccinaţi

Secretarul de stat francez pentru Afaceri europene a declarat duminică, 11 iulie, că decizia Maltei de a-şi închide frontierele pentru cetățenii nevaccinaţi împotriva Clovid-19 „contravine regulilor europene”. Clément Beaune a făcut apel la autorităţile malteze să accepte paşaportul sanitar comunitar, pe care UE l-a introdus începând cu data de 1 iulie.

„Nu o condamn, dar decizia pe care a luat-o Malta este contrară regulilor europene. Cred că trebuie să ne ţinem de cadrul nostru şi să-l aplicăm integral. Acest cadru este cel al paşaportului sanitar european”, a reacționat Clément Beaune în presa din Hexagon.

„Aş prefera ca autoritățile malteze să revină asupra deciziei lor”, a adăugat oficialul francez.

Ce riscuri sunt pentru europeni

Începând de la 1 iunie, turiştii din Uniunea Europeană, Statele Unite şi alte câteva ţări erau primiți în Malta cu condiţia să prezinte un test negativ la coronavirus la îmbarcarea în avion sau să fie complet vaccinaţi. Vineri, 9 iulie, autoritățile malteze au anunțat că, începând cu 14 iulie, un test PCR nu va mai fi suficient. Decizia a fost luată în contextul creșterii numărului de cazuri Covid-19 în micuța insulă din Mediterana.

„Nu am reuşit întotdeauna bine să ne coordonăm în Europa în timpul acestei crize, dar, de această dată, avem un paşaport sanitar care este acelaşi peste tot în Europa”, a insistat Clément Beaune.

Ceea ce a făcut Malta este să nu mai recunoască decât vaccinul. Aceasta trebuie să ne alerteze asupra faptului că, dacă situaţia se degradează, tentaţiile de închidere a granițelor, uneori chiar contrare regulilor, se înmulţesc. Avem un cadru european care este armonizat, care este protector şi este cel care trebuie aplicat” – Clément Beaune.

Opțiunea de a sancţiona Malta nu este luată în calcul de oficialii de la Bruxelles. „Ceea ce mă interesează este să protejăm vacanţele francezilor şi europenilor”, a subliniat secretarul de stat francez pentru Afaceri europene.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cum s-a transformat o zonă din Bulgaria într-un magnet pentru britanici: Este ca Amalfi, dar mai ieftină
Digi24
Biroul 1440 și noul „Starlink rusesc”: De ce nu a reușit Putin să găsească o alternativă la sistemul de sateliți al lui Elon Musk
Cancan.ro
Am aflat cu cine a înlocuit-o pe Codruța. Nora 'șefului României' i-a sucit mințile lui Valentin Sanfira!
Prosport.ro
FOTO. Mihaela Buzărnescu, apariție senzuală în costum de baie! Cum arată la 37 de ani
Adevarul
Câștigă sau pierd SUA în Iran? Argumentele consilierului lui George W. Bush: „Se inventează linii imaginare”
Mediafax
Serialele tip microdrame generate de IA revoluționează industria divertismentului din China
Click
Un turist bulgar compară România cu Bulgaria. Orașul care l-a impresionat: „foarte bine organizat, cu arhitectură frumoasă, străzi curate”
Digi24
Ce înfrângere l-ar face pe Orban să demisioneze din fruntea partidului Fidesz
Cancan.ro
Cu ce se ocupă Marilu și Matei, nepoții lui Mircea Lucescu? Ce meserii onorabile au
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Teodora Stoica după ce s-a vindecat complet de cancer! Alimentul de Paște pe care nu-l mai consumă
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cât de des trebuie să verificăm anvelopele mașinilor?
Descopera.ro
Inteligența Artificială de la Google arată milioane de răspunsuri greșite în fiecare oră
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Un tip îi propune unei fete să facă dragoste cu el: – Cât tupeu, domnule, cât tupeu!
Descopera.ro
Supe, ciorbe, amintiri: de ce fiecare cultură are propriul bol de zeamă caldă?