Prima pagină » Actualitate » Alegeri în Republica Moldova. Cozi la secțiile de votare din Transnistria: „Am auzit că fiecare care vine la vot primeşte 200 de ruble”

Alegeri în Republica Moldova. Cozi la secțiile de votare din Transnistria: „Am auzit că fiecare care vine la vot primeşte 200 de ruble”

Alegeri în Republica Moldova. Cozi la secțiile de votare din Transnistria: „Am auzit că fiecare care vine la vot primeşte 200 de ruble”
Sursă Foto: president.md

O prezenţă masivă la urne se observă în Transnistria, unde au fost deschise în total 41 de secţii de votare în cadrul alegerilor parlamentare anticipate care se desfăşoară duminică în Republica Moldova, relatează Radio Chişinău.

Până aproape de orele amiezii votaseră deja 17.566 mii de alegători domiciliaţi în regiunea transnistreană, conform aceluiaşi post de radio, care relatează, citând martori, că dintre alegătorii transnistreni ar primi bani pentru votul lor. La urne sunt așteptați peste 3 milioane de votanți, în Registrul de Stat al Alegătorilor fiind înscriși 3 282 837 de cetățeni cu drept de vot.

La Varniţa, la cele patru secţii de votare s-au format cozi de zeci de persoane care aşteaptă să-şi exercite dreptul la vot, chiar de la primele ore ale dimineţii, după cum a relatat o echipă de jurnalişti moldoveni de investigaţie. De asemenea, coloane de zeci de maşini erau parcate în preajma secţiilor de vot din Varniţa.

„Am auzit că fiecare care vine la vot primeşte 200 de ruble, iar şoferul care îi aduce – câte patru oameni în autoturism -400 de ruble pentru o rută”, le-a mărturisit jurnaliştilor de la Chişinău un localnic din Transnistria.

Jurnalişti de la site-ul specializat Zona de Securitate au transmis de la faţa locului că au informaţii veridice potrivit cărora angajaţilor fabricii de textile Tirotex din Bender/Tighina li se oferă un bon dacă vin să voteze, în timp cei de holdingul Sheriff o sumă de aproximativ 25 de dolari de persoan.

„Am auzit şi că se oferă 500 de ruble fiecărui om care vine să voteze”, spune unul dintre jurnalişti, citaţi de Radio Chişinău.

De asemenea la Rezina s-au format cozi la secţiile de votare deschise pentru cetăţenii din regiunea transnistreană.

Două cazuri de transportare organizată a cetăţenilor din regiunea transnistreană la secţiile de votare din satul Copanca, raionul Căuşeni şi din oraşul Rezina au fost raportate în primele ore ale dimineţii de către observatorii Promo-Lex.

Ca şi la alegerile prezidenţiale, veterani ai războiului de pe Nistru s-au organizat şi monitorizează transportul care intră în localitate, notând numerele de înmatriculare. Din notiţele lor rezultă că autobuzul 7 care leagă Varniţa de oraşul Tighina circulă mult mai des decât prevede orarul. De asemenea, ei au observat taxiuri care fac curse repetate, informează postul de radio Europa Liberă.

Interesul cetăţenilor din această zonă pentru procesul electoral a crescut brusc începând cu scrutinul parlamentar din 2016, când peste 37.000 de cetăţeni au participat la vot, de patru ori mai mulţi decât la scrutinele anterioare, când votau între 5.000 şi 8.000 de alegători din stânga Nistrului, notează Radio Chişinău.

În acelaşi timp, forţele ruse de menţinere a păcii în Transnistria s-au declarat pregătite să intervină în cazul unor provocări la secţiile de votare situate în zona de securitate a conflictului pentru alegerile parlamentare anticipare care au loc duminică în Republica Moldova. O declaraţie în acest sens a fost făcută agenţiei de presă ruse TASS de Andrei Gorobţov, şeful delegaţiei ruse în cadrul Comisiei mixte de control (CUC), un organism colectiv de coordonare a operaţiunii de pace de pe Nistru.

„Comandamentul contingentului Federaţiei Ruse a dat instrucţiuni cum să acţioneze militarii în astfel de situaţii şi au fost luate măsuri suplimentare în eventualitatea unor provocări despre care ne-au avertizat forţele de ordine. Trupele de menţinere a păcii sunt pregătite să desparte părţile aflate în conflict, în caz că asemenea situaţii vor apărea în conformitate cu regulile stabilite”, a declarat Gorobţov.

Responsabilul rus a spus că anterior în zona de securitate au avut loc deja provocări puse la cale de unul din partidele moldovene, care a încercat să pătrundă în Transnistria.

Potrivit media de peste Prut, reprezentanţi ai patru formaţiuni unioniste care participă la actualele alegeri pe liste comune – Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR), Uniunea Salvaţi Basarabia, Partidul Popular Românesc (PPR) şi Partidului Partidul Liber (PL) au încercat să ajungă în cursul săptămânii la Tighina pentru a face campanie electorală, dar la aşa-numita „graniţă de la Varniţa” au fost opriţi de bărbaţi în uniforme militare, dintre care unii aveau însemnele armatei ruse.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
7 miniștri interimari ai cabinetului demis Bolojan au mandatele expirate de 24 de zile. Nici președintele Nicușor Dan nu are o soluție
Digi24
Andrei Caramitru: România ar intra într-un „dezastru” în trei-patru săptămâni dacă ar fi retrogradată la „junk”
Cancan.ro
Ce AVERE au de împărțit Ileana Sterp și Daniel Aloman. Ce bunuri dețin cei doi, de fapt
Prosport.ro
Ramona Olaru, dialog incendiar cu Dan Alexa. Propunerea care a încins totul: „Ce pot eu să-ți ofer pentru asta?”
Adevarul
„Am mâncat parizer trei săptămâni după o zi de excursie”. Reportaj din județul unde vacanța e considerată o ironie
Mediafax
AUR a făcut anunțul! Începe demersurile pentru SUSPENDAREA lui Nicușor Dan și cere alegeri anticipate
Click
Au explodat prețurile apartamentelor din România. Orașul în care locuințele noi sunt cu 21% mai scumpe decât anul trecut
Digi24
„Nu o recunosc”. Scandal uriaș în jurul Maiei Sandu: salarii de mii de euro, CV-uri falsificate și verișoare în funcții publice
Cancan.ro
A confundat BAC-ul cu NUBA! Cum s-a putut îmbrăca un elev din Mehedinți la Bacalaureat depășește orice imaginație
Ce se întâmplă doctore
Puțini știu cine este Raluca Olaru, fosta soție a lui Mircea Radu. Are o carieră impresionantă în medicină
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ți-a căzut un copac pe mașină sau a fost inundată la furtunile din 2026? Ce asigurare plătește pagubele
Descopera.ro
Greșeala făcută de mulți oameni cu telefoanele vechi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
Cum verifică experții autenticitatea unui ceai Pu-erh vechi. Industria falsurilor din spatele ceaiurilor de colecție