VIDEO | Virgil Popescu, despre scumpirea prețului la gaze și curent electric: Va fi o reflectare în preţul final către consumatorul casnic sau non-casnic

Publicat: 10/08/2021, 21:22
Actualizat: 11/08/2021, 00:09

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, declară că facturile românilor vor crește atât la gaze cât și la curentul electric. Această creștere fiind datorată majorării preţului gazelor pe pieţele internaţionale iar acesta reprezintă „un efect post-pandemic” în condiţiile unei cereri crescute de gaz natural şi energie electrică pe fondul reluării activităţilor economice. Totodată ministrul îi îndeamnă pe cetățeni să își încheie contracte noi, în piaţa liberalizată pentru a putea evita o altă majorare de preț care poate fi de până la 30%.

„Referitor la preţul consumatorului casnic român, acum s-au încheiat contracte, anul trecut, s-au încheiat contracte pe un an, pe doi ani de zile, în piaţa liberalizată, încă începând de anul trecut. Cei care au încheiat contracte începând de anul trecut şi au valabilitatea contractelor, preţul nu este schimbat, cei care nu au contracte vor avea schimbare de preţ. Mai mult, furnizorii care au achiziţionat gazul natural şi aici mă refer şi la energie electrică, anul trecut, la termen, la un an de zile, la doi ani de zile, pe o cantitate să zicem pe 70% sau pe 80% din total volumul clienţilor cumpără pe piaţa SPOT, că vorbim de piaţa SPOT acum, cumpără doar o bucată foarte mică de pe piaţa SPOT, iar media preţului cu va vinde acest gaz sau energie electrică la clientul casnic este evident făcută de 80% preţul de anul trecut plus un 20, un 30% în funcţie de cât nu este acoperit prin contracte”, a precizat Virgil Popescu.
Ministrul subliniază că majorarea prețului se va reflecta în prețul final către consumatorul casnic sau non-casnic, însă acesta afirmă că scumpirea pe care oamenii o vor plăti nu va fi de 100%.
„Deci va fi o reflectare în preţul final către consumatorul casnic sau non-casnic, dar nu vorbim de creşteri de preţ de sută la sută”, a subliniat ministrul Energiei marţi seară, la Antena 3.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani....
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit...
FOTO. Cât de bine arată cea mai frumoasă hocheistă din lume!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
SUA au cumpărat 81 de avioane sovietice de la un aliat al lui Putin cu...
Reghe cere sprijinul instanței: 'Trebuie să înceteze această hărțuire!' Poliția nu confirmă urmărirea penală împotriva...
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un...
Tragedie în România! A MURIT
Polițista mituită de Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit femeia din partea judecătorilor
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Gorghiu: Ministerul Justiţiei depune eforturi ca prinţul Paul să-şi execute pedeapsa în România
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Se CONFISCĂ mașina. Acest lucru va deveni TOTAL INTERZIS în România: Să scriem negru pe...
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de...
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Robi, hotărât să lupte pentru Roberta! Concurentul nu este impresionat de chimia dintre Roberta și...
Marea greșeală pe care o fac românii în Săptămâna Mare. Este complet interzis înainte de...
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă,...
O femeie de 101 ani nu poate să-și cumpere bilete de avion din cauza vârstei