Ultimul supraviețuitor al torționarului Vișinescu, mărturii despre torturile îndurate: „Am fost obligat să port ochelari de tablă. Nu aveam voie să privesc cerul”

Valentin Cristea, 91 de ani împliniți luna trecută, deținut politic, este ultimul supraviețuitor al închisorii conduse de torționarul Alexandru Vișinescu. Acesta a făcut dezvăluiri  într-un interviu pentru Observatorul Prahovean despre tratamentul primit in inchisoare.

Valentin Cristea s-a născut la Comarnic, în Prahova, unde a dus o viață chinuită, fiind închis la doar 25 de ani, în timpul comunismului. Timp de 7 ani nu a cunoscut decât celula de izolare, mică, întunecată, fără nimeni cu care să poată schimba vreo vorbă., potrivit Observatorul Prahovean.

Avea 71 de kilograme când a fost încarcerat. Când a ieșit, cântărea doar 51. Știe ce înseamnă durerea, suferința și nedreptatea.

„La prima detenție nu am știut unde sunt. Am fost obligat să port ochelari de tablă”

DESTINAȚII Topul celor mai primitoare orașe din lume. Șapte dintre ele sunt în Europa

19:35

STATISTICĂ Topul impozitului pe venit din Europa în 2026. În ce țară se plătește cel mai mult și unde cel mai puțin

19:25

„Am fost  prin mai multe inchisori, ultima fiind cea de la Râmnicu Sărat, în două perioade. Toamna lui 56 și readus anul următor. Am stat până în 1963. La prima detenție nu am știut unde sunt. Am fost obligat să port ochelari de tablă. De-abia la al doilea transport am aflat că sunt la Râmnicu Sărat. Și asta, de la deținuții care vorbeau prin limbaj Morse. La Jilava l-am învățat. Niciun contact nu am avut cu nimeni cât am stat închis. Familia știa doar că sunt în viață. Aveam doar dreptul la plimbare. Și aceea timp de 10, 15 minute pe zi. Trebuia să mergem doar în cerc, fără a privi cerul. Orice abatere era raportată gardianului. În celulă stăteam singur. Comunicam doar prin Morse. Stingerea era la 10, printr-o batere din palme. Trezirea, la 6.00. Nu aveam voie să stau pe pat. Doar să mă plimb pe o distanță de 3 metri în celulă.  Orice nerespectare a regulilor era pedepsită. Patul era o saltea de paie  și o pătură uzată, indiferent că era vară sau iarnă”

Cel mai greu de suportat pentru deținuți era frigul care le paraliza trupurile. Singur, într-o celulă întunecată, acesta a învățat limbajul Morse. Regimul torționarului Vișinescu se desfășura în toate formele: de la mâncarea dată într-o cantitate limitată astfel încât să îi țînă în viață, la restricționarea comunicării între deținuți

„Problema era frigul. Aveam foc în sobă timp de doar două ore. De multe ori nu puteam dormi. Înghețam. Și apa în cană îngheța. Viscolul aducea toată zăpadă în celulă, peste mine. Am ajuns, la un moment dat, într-o celulă fără vecini. Atunci am apelat la limbajul  tuse Morse.  Mai mulți deținuți l-am învățat. Știam așa, dincolo de salut, când e sărbătoare sau ce se întâmplă în jurul nostru. La baie mergeam doar o dată pe săptămână, singur. Mâncarea în timpul regimului  Alexandru Vișinescu? Era puțină și proastă. Cât să nu murim! Un castron, o lingură și o scândură folosită pentru pâine sau mămăligă. Toate marcate cu numărul celulei. Dimineața? Un lichid negru care se voia a fi cafea și o feliuță de pâine. La prânz și seara? Un arpacaș din boabe de grâu, varză murată, oribilă la gust și ceva cartofi. La prânz și seara, doar o mămăligă făcută cât să nu murim”.

Valentin Cristea, ultimul supraviețuitor al atrocităților de la penitenciarul de la Rm. Sărat, s-a confruntat cu torționarul în timpul procesului.

Alexandru Vișinescu a murit la vârsta de 93 de ani, în 2018. El se afla în penitenciar pentru a-și ispăși pedeapsa de 20 de ani de închisoare pentru crime împotriva umanității. Fostul torționar era închis de 2 ani și 9 luni la Rahova.

Puşcăria de la Râmnicu Sărat este atestată documentar din octombrie 1901. De la înfiinţare, până în 1938, închisoarea a găzduit deţinuţi de drept comun cu pedepse de până la doi ani. Primii deţinuţi politici au fost semnalaţi în timpul dictaturii Regelui Carol al II-lea.

După instalarea regimului comunist, aici au fost închişi mai mulţi membri marcanţi ai partidelor politice, precum Ion Mihalache, Corneliu Coposu şi Ion Diaconescu.

Penitenciarul a fost închis oficial în aprilie 1963, iar supravieţuitorii au fost trimişi în alte închisori sau în domiciliu obligatoriu, sub atenta supraveghere a Securităţii. Închisoarea a fost folosită ulterior ca depozit.