Prima pagină » Social » Au explodat chiriile în marile orașe. Orașul în care prețurile aproape s-au dublat față de 2020

Au explodat chiriile în marile orașe. Orașul în care prețurile aproape s-au dublat față de 2020

Au explodat chiriile în marile orașe. Orașul în care prețurile aproape s-au dublat față de 2020

Cu două luni înainte de reluarea cursurilor universitare, au explodat chiriile în marile orașe. Mulți realizează că, de fapt, proprietarii şi agenţii imobiliari încearcă să recupereze din pierderile înregistrate anul trecut, când studenţii au învăţat în sistem online.

Astfel, comparativ cu 2020, ca să nu vorbim de 2019, prețurile la chirii în marile orașe aproape că s-au dublat.

Ce prețuri sunt în 2020

Cum tonul pieței imobiliare a început să-l dea Clujul, aici chiriile deja s-au majorat considerabil, mai ales că mulți studenţi se pregătesc să se întoarcă în bănci. Proprietarii au ridicat preţurile și încă foarte mult, spun cei interesați.

„Cele mai mari creșteri s-au înregistrat în Zorilor și zona centrală pentru că foarte mulți studenți străini vin la medicină și la UBB. În medie, tinerii alocă 300 euro pe lună pentru un apartament cu două camere”, declară Iustinian Berindei, agent imobiliar.

Înainte de pandemie, un apartament cu două camere în zona centrală costa undeva la 300 de euro, iar acum foarte multe trec și de 500 de euro, mai ales dacă au și parcare.

Nu e cea mai plăcută situație și nu sunt de acord cu acest lucru. Proprietarii vor să recupereze niște bani pentru perioada în care nu am fost la facultate. Adică, nu a fost vina noastră, nu mi se pare ok să suferim noi consecințele”, spune unul dintre studenții chestionați de Antena 3.

Şi în Iaşi, studenţii se plâng că, faţă de anul trecut, chiriile sunt aproape duble. Preturile deja pornesc de la 400 de euro pe lună pentru un apartament cu două camere!

Agenții imobiliar neagă evidența

Totuși, agenții imobiliari susțin că, din calculele lor, prețurile au rămas la același nivel ca anul trecut.

Având în vedere că timp de un an apartamentele au rămas goale, preturile nu au crescut, dar cererea e mai mare decât anul trecut, mai ales că acum vor fi cursuri cu prezență fizică, susțin cu tărie agenții imobiliari.

Anul universitar începe în luna octombrie, iar piața imobiliară se adaptează la toate schimbările anunțate.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
BREAKING! Cazul Georgescu. Ce urmează după arestul preventiv și ce va păți acum fostul candidat
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu NU s-a predat în Elveția, de fapt. Cum a încercat să scape de autorități
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
Un român plecat la muncă în Irlanda povestește cât câștigă în construcții și cum și-a găsit de lucru: „E destul de bine plătit pentru un începător”
Mediafax
Dosarul Călin Georgescu, în presa străină! Ce scriu jurnaliștii din afară despre arestarea preventivă
Click
Cine era femeia găsită moartă în Grecia. Silvia Lungu a fost descoperită într-o plantație de măslini din Zakynthos
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Ce scrie presa din Elveţia despre Vlad Bălțățeanu Tânărul urmează să fie extrădat în România
Ce se întâmplă doctore
Arbitrul Gheorghe Moldovan și-a pus capăt zilelor. Bărbatul a lăsat un videoclip de adio în care a dezvăluit motivul pentru care s-a sinucis: „Soția mi-a spus că vrea să mor”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Cum a strâns un sat cu 300 de locuitori 2 milioane de euro din amenzi?
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!