Prima pagină » Actualitate » Fetița care a murit în accidentul feroviar din Cluj a salvat patru vieți. Familia sa a fost de acord cu donarea de organe

Fetița care a murit în accidentul feroviar din Cluj a salvat patru vieți. Familia sa a fost de acord cu donarea de organe

Fetița care a murit în accidentul feroviar din Cluj a salvat patru vieți. Familia sa a fost de acord cu donarea de organe

Fetița de 10 ani, care a murit marți în urma accidentului feroviar din comuna clujeană Urișor, a salvat patru vieți. Familia sa a fost de acord cu donarea de organe, potrivit Observator TV. Aceasta era internată, în stare gravă, la Spitalul din Cluj Napoca.

Ea şi mama ei se aflau într-un microbuz care le aducea din Italia când au fost lovite de tren, chiar pe partea dreaptă unde se aflau cele două. Femeia – în stare critică – a murit în aceeași zi, în timp ce fetița a ajuns în comă la spital și a decedat după o săptămână, tot din cauza rănilor grave suferite.

şoferul a vrut să ocolească aglomeraţia de pe şosea, folosind un drum prin câmp. Nu s-a asigurat când a trecut calea ferată, astfel că au fost spulberaţi de tren. În urma impactului, opt oameni au fost răniţi, fiind declanşat Planul Roşu de Intervenţie.

Șoferul microbuzului (31 de ani) a fost reținut de polițiști după accident, ulterior fiind cercetat în libertate. Tragedia ar fi avut loc după ce conducătorul auto nu s-ar fi asigurat la trecerea la nivel cu calea ferată.

Membrii familiei şi-au dat acordul pentru ca inima, rinichii şi ficatul fetiței de 10 ani să fie donate, astfel că destinele a patru oameni au fost schimbate.

Inima fetiţei a ajuns la un copil din Budapesta

Potrivit unui mesaj postat pe Facebook, de către reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Transplant, patru pacienți se vor bucura de viață în urma intervențiilor de transplant hepatic, renal și cardiac.

„Un copil de 10 ani a salvat viețile a patru semeni necunoscuți, aflați în suferință! Transplantul înseamnă VIAȚĂ! La Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca o tragedie a făcut ca un copil de 10 ani să schimbe destinele a patru oameni. Astfel, prin decizia familiei greu încercate, de a dona organele copilului, patru pacienți se vor bucura de viață în urma intervențiilor de transplant hepatic, renal și cardiac. Responsabilitatea, profesionalismul și dedicarea echipei ATI și de coordonare a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Cluj au făcut posibil ca gestul familiei să nu fi fost în zadar, iar coșmarul nopților de suferință pentru alte familii să înceapă să se risipească. Efortul lor a fost preluat de echipele de prelevare ale Institutului Clinic Fundeni – pentru ficat și Institutului Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj – pentru rinichi. Intervențiile de transplant s-au realizat în cadrul celor două centre de excelență, acolo unde profesioniști dedicați au încheiat cu succes operațiile, aducând din nou bucuria de a trăi pentru trei pacienți a căror unică șansă era o intervenție de transplant hepatic sau renal. Deoarece în România nu a fost identificat niciun receptor compatibil, intervenția de prelevare a cordului a fost realizată de echipa centrului Gottsegen National Cardiovascular Center Budapest, salvând viața unui alt copil. Mulțumim din suflet familiei lovite pe neașteptate de o asemenea dramă pentru gestul plin de umanitate. Respect și recunoștință pentru echipele medicale implicate în această activitate atât de sensibilă, prinsă mereu între suferință și speranță. DA pentru VIAȚĂ!”, a transmis Agenţia Naţională de Transplant.

Alexia şi mama ei se întorceau din Italia, când microbuzul în care se aflau a fost lovit de tren

Accidentul în urma căruia ea şi mama sa au murit s-a produs marţi, 17 august, în localitatea Urișor din Cluj. Microbuzul care le aducea din Italia către familia din localitatea Dărăbani, județul Botoșani, a fost lovit de tren. Femeia a murit în aceeași zi, în timp ce fetița ei de 10 ani, dusă în comă la spital, s-a stins după o săptămână de suferințe.

Anunțul morții copilei a fost făcut de Parohia S.Rosario din Sellia Marina, o comună aflată în provincia Catanzaro, regiunea Calabria, Italia, acolo unde locuiau împreună cu familia Rodica Antonesei, de 40 de ani, şi fiica ei, Alexia, în vârstă de 10 ani.

„Dorim să ne amintim de tine cu această imagine din zilele lipsite de griji ale Grest 2021, unde ai primit printre altele sacramentul primei spovedanii, și suntem siguri că acum ești fericită în ceruri, alături de scumpa ta mamă Rodica. Sellia Marina va fi recunoscătoare familiei voastre minunate pentru viața exemplară trăită printre noi. Mulțumim familiei Antonesei”, au transmis pe Facebook reprezentanţii Parohiei din din Sellia Marina.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Spoiler Insula Iubirii 2026 | Lorenzo, Remi sau Mocăniță: Cu cine s-a cuplat Andrușca în Thailanda? „S-au iubit foarte tare pe avion”
Prosport.ro
Andreea Popescu a recunoscut că l-a înșelat pe dansatorul Rareș Cojoc cu Dan Alexa: „Sunt o trădătoare! La mine era mult spațiu în căsnicie”
Adevarul
„Ciufulitul ăsta este o greșeală genetică”. Derapaj într-o importantă filială PNL
Mediafax
Trump și Putin, înțelegere cu efect la pompa românilor. Cât ar putea ajunge să coste motorina în România
Click
Andreea Popescu, dezvăluiri despre apropierea de Dan Alexa în timpul căsniciei cu Rareș Cojoc: „Eu cu el până la moarte”
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de NERECUNOSCUT la 39 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Un bărbat a fost prins în aeroport cu zece păsări vii în chiloți
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli