Prima pagină » Știri politice » Guvernul Cîțu a fost demis. Câte guverne au picat prin moțiune de cenzură

Guvernul Cîțu a fost demis. Câte guverne au picat prin moțiune de cenzură

Guvernul Cîțu a fost demis. Câte guverne au picat prin moțiune de cenzură
Guvernul Cîțu a fost demis. Câte guverne au picat prin moțiune de cenzură

Guvernul condus de Florin Cîțu a fost demis marți după ce Parlamentul a votat o moțiune de cenzură depusă de PSD.

Deși moțiunile de cenzură nu sunt depuse foarte rar, de puține ori acestea au și fost de succes. Astfel, Guvernul Cîțu este doar al șaselea demis de Parlament în ultimii 30 de ani.

Cu toate acestea, Guvernul lui Florin Cîțu a stabilit un record nedorit: moțiunea a fost votată cu un număr record de voturi, toți cei 281 de parlamentari care au participat la vot fiind de acord cu demiterea, potrivit HotNews.

Guvernul Boc, primul demis prin moțiune de cenzură

Peste 40 de moțiuni de cenzură au fost depuse în istoria post-decembristă a României, dar numai șase au fost și adoptate de Parlament.

Singura legislatură în care nu a fost depusă nicio moțiue a fost cea dintre anii 1990 și 1992.

Primul guvern care a fost demis prin moțiune de cenzură a fost cel condus de Emil Boc. Pe 13 octombrie 2009, Parlamentul vota moțiunea inițiată de PNL și UDMR și susținută de PSD, cu 254 de voturi „pentru” și 176 împotrivă.

În 2012, Parlamentul vota, cu 235 de voturi „pentru” și 9 „împotrivă”, moțiunea de cenzură depusă de Uniunea Social Liberală (USL) împotriva Guvernului condus de Mihai-Răzvan Ungureanu, la doar 78 de zile de la învestirea acestuia.

Cea de-a treia moțiune de cenzură adoptată de Parlament a fost una atipică, întrucât pentru prima dată în istoria post-decembristă, un guvern a fost demis la inițiativa propriului partid. Astfel, în 21 iunie 2017, Parlamentul a votat demiterea Guvernului Sorin Grindeanu, cu voturile propriului partid, PSD. 241 de parlamentari au votat pentru demiterea Guvernului Grindeanu.

A patra moțiune adoptată de Parlament a dus la căderea Guvernului Viorica Dăncilă. Documentul a fost depus în Parlament pe 1 octombrie 2019, iar în 10 octombrie, acesta a fost adoptat, cu 238 de voturi „pentru”.

În fine, cea de-a cincea moțiune a fost adoptată pe 5 februarie 2020, împotriva Guvernului condus de Ludovic Orban. Moțiunea a fost inițiată de 208 parlamentari de la PSD și UDMR și a fost adoptată cu 261 de voturi „pentru”.

În momentul actual, este nevoie de votul a 233 de senatori şi deputaţi pentru ca moţiunea de cenzură să fie adoptată, adică jumătate plus unul din totalul parlamentarilor.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Sunt românii pregătiți pentru alegeri anticipate? Răspunsul unui fost președinte al României
Digi24
Medvedev amenință încă o țară „cu aceeași soartă a Ucrainei”: „E cel mai rău lucru care i se poate întâmpla”
Cancan.ro
Lovitură pentru Ian după concertul de la Arenele Romane! Trapperul a fost reținut pentru 24 de ore
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
„S-au așteptat să profite pe spinarea americanilor”. De ce a amenințat Donald Trump că va restricționa exporturile de motorină către Europa
Mediafax
O fotografie AI a băgat un bărbat în bucluc! Risca să ajungă 10 ani după gratii
Click
„Mi-au furat cheia, au fugit cu banii!” Vica Blochina, țeapă de zile mari în timpul renovării
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Vaccinarea antigripală începe! Cine poate primi vaccinul compensat sau gratuit?
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!