Prima pagină » Știri » Statele Unite ale Americii au emis primul paşaport cu „genul X”

Statele Unite ale Americii au emis primul paşaport cu „genul X”

Radu Cristian
Statele Unite ale Americii au emis primul paşaport cu „genul X”

Statele Unite au anunţat eliberarea primului paşaport cu „genul X” unei persoane care nu se recunoaşte în niciunul din genurile masculin sau feminin, conform promisiunilor preşedintelui Joe Biden de a susţine mai mult drepturile minorităţilor sexuale, relatează CNN.

Departamentul de Stat american a adăugat „căsuţa X pentru persoanele non-binare, intersexuale”’ şi, mai general, pentru cele care nu se regăsesc în criteriile de gen propuse până în prezent, a declarat Ned Price, purtător de cuvânt al acestei instituţii.

Această nouă opţiune va fi propusă de la începutul anului viitor tuturor solicitanţilor de paşaport, a adăugat el, reafirmând angajamentul diplomaţiei americane de a „promova libertatea, demnitatea şi egalitatea tuturor persoanelor”.

Potrivit ONG-ului londonez Employers Network for Equality and Inclusion, cel puţin 11 alte ţări acceptă pe documentele de identitate o opţiune ”X”, ce indică un al treilea gen, scrie Agerpres. Printre aceste state se numără Germania, Canada şi Argentina, dar şi India, Nepal şi Pakistan, în cazul acestora trei din urmă fiind vorba despre recunoaşterea comunităţii hijra ca aparţinând unui al treilea gen.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Teroare în Europa! Rețea de traficanți de droguri, implicată în crime, răpiri și atacuri cu grenade. Aproape 50 de arestări
Digi24
Ludovic Orban, despre Luca Niculescu: „Este premierul nimănui, scos de Nicușor Dan ca un iepure din bagheta magică”
Cancan.ro
Medic estetician, ucis în plină zi în cabinetul său. Dr. Alexander nu a mai putut fi salvat
Prosport.ro
FOTO. I-a trimis fostei soții discuții de pe grupul de Whatsapp al MasterChef în care controversata vedetă era vorbită de rău
Adevarul
Apartamentul de 95.000 de euro într-un „bloc comunist” din Capitală i-a uimit pe străini. „Poate ar trebui să mă mut în România”
Mediafax
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 ajunge în Canada. Cine este scriitoarea care a dat peste cap pronosticurile
Click
Doliu în lumea medicală din România. A murit Oana Ciobanu, una dintre vocile importante din timpul pandemiei
Digi24
Supraviețuitoarea injecției letale, Christa Pike, a fost la un pas de a fi deconectată de la aparate. Primele cuvinte ale condamnatei
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu a mărturisit ce s-a întâmplat cu Valentina în ziua tragediei: 'S-ar fi certat cu
Ce se întâmplă doctore
Gabriella de la „Insula Iubirii”, înainte de operațiile estetice. Cum s-a schimbat ispita în ultimii ani? Mulți nu au recunoscut-o
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Vrei să-ți modernizezi garajul? Dedeman vinde o ușă metalică la preț redus, care poate fi automatizată
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Babilonul chiar a fost primul oraș al lumii? Imnul pierdut descifrat după milenii
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
Marea modificare la semafoare a intrat în vigoare: ce trebuie să facă șoferii?!