Prima pagină » Actualitate » GÂNDUL NEWS. Zece oameni au ajuns la spital, din neatenția unui șofer (VIDEO)

GÂNDUL NEWS. Zece oameni au ajuns la spital, din neatenția unui șofer (VIDEO)

În fiecare zi, de luni până vineri, de la orele 19.00 și 20:30, vezi cele mai importante știri ale zilei, la GÂNDUL NEWS, o emisiune digitală menită să îți aducă în față cele mai interesante cinci subiecte ale momentului.

1. Incendiu de proporții într-o garsonieră din Galați

Un bărbat de 70 de ani a murit, după ce a suferit arsuri severe și nu a mai putut fi salvat de medici. Zeci de oameni au fost evacuați, în toiul nopții, după ce fumul a inundat întreaga scară. Abia după 30 minute, pompierii au reuşit să localizeze incendiul. Autorităţile au demarat o anchetă, pentru a stabili cu exactitate de la ce a pornit focul.

2. O femeie a murit într-un tragic accident într-o localitate din Iași, iar imaginile au fost surprinse de camerele de supraveghere

Șoferița a intrat într-o intersecție fără să se asigure și a fost lovită de două mașini care circulau regulamentar. În urma impactului, toate cele trei autovehicule au fost proiectate în șanturile de la marginea drumului. Femeia a murit în scurt timp după accident. Celelalte persoane au fost transportate la spital. (Mai multe detalii, aici…)

3. Accident grav în Bihor

Trei persoane au ajuns la spital după ce două mașini s-au lovit frontal, în localitatea Tinăud. În cele două mașini se aflau cinci persoane. În urma impactului, două dintre acestea, însă, au rămas încarcerate. Una dintre cele trei persoane transportate la spital era în stare gravă. Cele două mașini au fost grav avariate. Poliţiştii urmează să stabilească a cui a fost vina.

4. 10 oameni au ajuns în spital din neatenția unui șofer

Acesta se afla la volanul unui microbuz și a lovit un cap de pod, în comuna Gostavățu din Olt. Impactul a fost atât de violent încât microbuzul a rămas fără motor. Toți cei aflați în autovehicul, șoferul și nouă pasageri, au fost transportați la spital. Șoferul nu consumase băuturi alcoolice. (Mai multe detalii, aici…)

5. Surprinse la furat, într-un magazin din Focșani

Două femei au fost filmate în timp ce strecurau mai multe produse din magazin pe sub haine. În imagini se vede cum acestea își pregătesc toată treaba. Au pus un cărucior de copii la intrarea în raion, astfel încât să încurce accesul altor cumpărători și și-au văzut de treabă. Cele două au dat mai multe ture, după care au băgat produsele cosmetice sub haine. Reprezentanții magazinului au postat imaginile pe rețelele de socializare și speră să găsească vinovatele.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Dezvăluire BOMBĂ în cazul zborului FlyDubai! Copilotul, CONCEDIAT anterior din cauza opiniilor extremiste
Digi24
VIDEO Gest scandalos pe scenă: Un cunoscut trapper a fost filmat în timp ce urina în timpul unui concert
Cancan.ro
Vine iarna în România! Meteorologii anunță ninsori începând cu 13 octombrie
Prosport.ro
FOTO. Știrista PRO TV a rămas însărcinată pentru prima dată la 40 de ani: „Superbă”
Adevarul
Punctul de cotitură de care depinde oprirea războiului din Golf. Calculele lui Trump înaintea alegerilor și mutarea Iranului
Mediafax
Război ca în filmele SF! Un robot terestru al ucrainenilor a neutralizat o dronă aeriană a rușilor
Click
Cât costă lemnele de foc în America? O româncă din Pennsylvania a dezvăluit prețul: „O mașină plină”
Cancan.ro
Prințul Marco a lăsat-o pe Gabriella pentru ispita Frankie! Adevărul despre declarațiile de dragoste pe care blondina i le-a făcut bărbatului însurat
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Unde ajung porumbeii voiajori care nu se mai întorc acasă?
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!