Prima pagină » Știri » Un adolescent a murit şi alți patru au fost răniţi într-un accident produs în Timiș. La volan se afla un băiat de 16 ani

Un adolescent a murit şi alți patru au fost răniţi într-un accident produs în Timiș. La volan se afla un băiat de 16 ani

Un adolescent a murit şi alți patru au fost răniţi într-un accident produs în Timiș. La volan se afla un băiat de 16 ani

O altă tragedie s-a produs în România. Un adolescent în vârstă de 16 ani a murit, iar patru prieteni cu vârste cuprinse între 15 şi 16 ani au fost răniţi. Unul dintre tineri a luat maşina şi a provocat un accident în localitatea Folea, din judeţul Timiş.

Cel care conducea mașina este un tânăr de 16 ani. Băiatul a condus maşina dinspre localitatea Folea înspre Tormac. La un moment dat, acesta a pierdut controlul direcţiei de mers, a părăsit drumul şi s-a răsturnat.

În urma impactului, unul dintre pasageri a murit, iar patru dintre cei din maşină, inclusiv cel care se afla la volan, au fost răniţi.

Toți au vârste între 15 şi 16 ani.

Şoferul autoturismului nu are permis de conducere.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi conducere fără permis.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Dezlegare la pește de Florii: Rețete delicioase și sfaturi pentru masa de sărbătoare
Digi24
Capcanele puse de Viktor Orban în instituțiile-cheie din Ungaria pentru a-i împiedica pe oponenții săi să guverneze țara
Cancan.ro
ULTIMA ORĂ! Este vorba despre Mircea Lucescu! Anunț oficial de la spital
Prosport.ro
FOTO. Cum arată Eva în costum de baie! Prezentatoarea TV i-a uimit pe fani
Adevarul
„Indiana Jones al lumii artei”, omul-cheie în recuperarea Coifului de la Coțofenești: „Nu o fac pentru bani. Este o parte din sufletul României”
Mediafax
Partidul german de extremă dreapta AfD se distanțează de Trump din cauza războiului din Iran
Click
Valentin Sanfira, reacție după mărturiile dureroase ale fostei soții: „Nu tac pentru că nu am ce spune”
Digi24
Starul pop preferat al Kremlinului „nu este suficient de rus”: care e problema cu Iaroslav Dronov, cunoscut sub numele „Shaman”
Cancan.ro
Codruța Filip, DISTRUSĂ de durere după divorț. Cum a chinuit-o Valentin Sanfira în cei 4 ani de căsnicie
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Oana Zăvoranu în anii 2000, înainte de operațiile estetice! Imagini rare cu bruneta când era complet naturală
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Atenție, șoferi, Poliția va scoate în stradă 450 de radare! Unde vor acționa echipajele
Descopera.ro
De ce câmpul magnetic al planetei Saturn este deformat?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion îsi sună mama în noaptea nunții: – Mamăăă!
Descopera.ro
Cinci minute în apă rece ar putea fi suficiente pentru a îmbunătăți starea de spirit