Prima pagină » Actualitate » Arad: 12 migranți afgani descoperiți de polițiștii de frontieră într-un camion cu încălțăminte | VIDEO

Arad: 12 migranți afgani descoperiți de polițiștii de frontieră într-un camion cu încălțăminte | VIDEO

Arad: 12 migranți afgani descoperiți de polițiștii de frontieră într-un camion cu încălțăminte | VIDEO

Polițiștii de frontieră de la vama Nădlac II au descoperit 12 migranți afgani ascunși într-un camion încărcat cu încălțăminte.

Cei 12 migranți au fost descoperiți luni dimineața, pe sensul de ieșire din țară.

Camionul era condus de un cetățean turc și urma să ajungă în Elveția.

„Azi dimineață, în jurul orei 06:45, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, județul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean turc, aflat la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în Turcia. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, încălțăminte pentru o societate comercială din Elveția.

În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiți, ascunși printre marfa transportată, doisprezece cetățeni străini”, se arată într-un comunicat al Poliției de Frontieră.

Polițiștii de frontieră au stabilit că cei 12 migranți provin din Afganistan și au vârste cuprinse între 13 și 27 de ani. Cei mai mulți dintre aceștia erau solicitanți de azil în România.

Poliţiştii continuă cercetările, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile prevăzute de lege.

Tot mai mulți migranți sunt descoperiți în transporturile de mărfuri

Numărul  de migranți descoperiți de polițiștii de frontieră în transporturile de mărfuri este tot mai mare. La sfârșitul lunii trecute, șase cetățeni afgani, solicitanți de azil în România, au fost depistați de polițiștii de frontieră de la PTF Nădlac II în timp ce încercau să ajungă ilegal în Ungaria, ascunși într-un TIR încărcat cu jucării de pluș.

Polițiștii de frontieră din Arad și Bihor au depistat luna trecută 21 de migranți din mai multe state, care încercau să iasă din România ascunși în camioane care transportau marfă.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea, cei mai mulți dintre aceștia au fost depistați la punctul de control Nădlac II.

Unii dintre migranții prinși de polițiștii de frontieră erau chiar solicitanți de azil în România.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXCLUSIV. Cine este rusul numit administrator special la Petrotel-Lukoil!
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Cancan.ro
Simona Halep l-a luat pe iubi milionar de la aeroport și l-a dus în cuibușorul lor de nebunii!
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
Ambasadorul SUA, mesaj pentru România de la Babadag după sosirea AAV-7: „Nu este singură”
Click
Andrei Duban, tată de adolescent. Cum se înțelege cu fiul său de 14 ani: „Câteodată sunt prieten cu el”
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Ea este Ioana, femeia din Vrancea ucisă de soț. Un copilaș a rămas orfan de mamă
Ce se întâmplă doctore
Semnal de alarmă pentru un antibiotic cunoscut. Are un risc mai mare de deces! E folosit la pneumonie și infecții urinare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!