Prima pagină » Actualitate » Purtătorul de cuvânt al BOR: „Preoţii care transmit mesaje anti-vaccinare ar trebui sancţionaţi”

Purtătorul de cuvânt al BOR: „Preoţii care transmit mesaje anti-vaccinare ar trebui sancţionaţi”

Purtătorul de cuvânt al BOR: „Preoţii care transmit mesaje anti-vaccinare ar trebui sancţionaţi”
Purtătorul de cuvânt al BOR: „Preoţii care transmit mesaje anti-vaccinare ar trebui sancţionaţi”

Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Vasile Bănescu, a declarat că preoții care transmit mesaje conspiraționiste prin care descurajează vaccinarea și care îi îndeamnă pe credincioși să nu creadă în existența COVID, ar trebui sancționați.

Potrivit lui Bănescu, un creștin autentic nu ar trebui să pună în opoziție spiritualitatea și știința, ci să înțeleagă că cele două trebuie să co-existe.

„Poziţia Patriarhiei Române a fost constant una echilibrată de realism şi una adecvată la realitate, respectând echilibrul între cele văzute şi cele nevăzute. Niciodată un creştin autentic nu se hazardează să creeze un dezechilibru prin discursul său între cele două planuri. A vorbi critic şi nepregătit despre subiecte dintr-o sferă care nu îţi aparţine nu cred că este ceva onorabil. Patriarhia Română a sfătuit permanent pe toţi ierarhii ei să nu se antepronunţe şi să nu se pronunţe în domenii care depăşesc pregătirea profesională, teologică.

Aceste persoane, izolate, dar care fac audienţă pentru faptul că au un mesaj strident, sunt persoane care fac parte dintr-o administraţie locală bisericească. Aceste cazuri trebuie sancţionate pentru că nu există raţiune pentru care un cleric s-ar putea imixa într-o problemă medicală, socială şi trebuie tranşată cu un instrumentar propriu şi nu teologic”, a declarat Vasile Bănescu, sâmbătă, la B1 TV.

Reacția purtătorului de cuvânt al BOR vine după declarațiile controversate ale ÎPS Teodosie

Reacția lui Vasile Bănescu vine în contextul în care, joi, ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, a declarat că nu există „nişte prospecte precise, nu există o asumare a celor care pun acest vaccin. Vaccinurile clasice pe care noi le-am făcut erau asumate, acesta este experimental”, potrivit ziare.com.

Potrivit acestuia, oamenii, „dacă deja sunt bolnavi și se vaccinează, mor”.

Arhiepiscopul Tomisului a fost întrebat, joi, în cadrul emisiunii Dialog duhovnicesc de la Radio Dobrogea, dacă vaccinul anti-COVID este “lepădare, este pecetea sau Antihristul”.

“Nu putem spune că este pecetea, dar nu ştim prea multe despre vaccin. De aceea, mulţi sunt îndoielnici, nu putem să îi silim să nu fie îndoielnici. Sigur că nu există nişte prospecte precise, nu există o asumare a celor care pun acest vaccin. Vaccinurile clasice pe care noi le-am făcut erau asumate, acesta este experimental, nu este asumat, a produs atâtea neajunsuri. Pentru că este o obligaţie, tot ce este obligat nu este de la Dumnezeu, Dumnezeu nu obligă pe nimeni. De aceea, orice om îşi pune întrebarea cum să facem ceva inconştienţi? Bine este să fim conştienţi când facem ceva”, a afirmat IPS Teodosie.

Medicul militar Valeriu Gheorghiță a afirmat, vineri, că declarațiile care pun sub semnul îndoielii vaccinurile anti-COVID, așa cum sunt și ultimele afirmații făcute de IPS Teodosie, sunt extrem de periculoase și cei care le fac devin responsabili moral de moartea oamenilor.

„Astfel de declarații sunt extrem de periculoase, creează și accentuează neîncrederea și ezitarea în rândul oamenilor. Aceste declarații sunt eronate. Nu sunt vaccinuri experimentale, sunt vaccinuri autorizate.

Sunt 8 miliarde de doze de vaccin administrate la nivel mondial, sunt discutate, răs-discutate, analizate și răs-analizate.

Nu poți veni să spui public, mai ales ca persoană extrem de cunoscută în spațiul public, care reprezintă un corp profesional important, de care oamenii țin cont, că aceste vaccinuri au prospecte îndoielnice. Sunt prospecte ca la orice medicament”, a declarat Valeriu Gheorghiță.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Spania sau România? Ce țară va avea mai multe zile libere în 2027
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Dezastru în familia Andreei Esca! Falimentul i-a lovit din plin. Scenariul sumbru care o așteaptă pe vedeta Pro TV
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Adevarul
România, cu mâinile legate în cazul unui atac asupra Republicii Moldova. Marea piedică, explicată de fostul șef al Armatei Române
Mediafax
STENOGRAME EXPLOZIVE: Un milion de euro pentru promovarea lui Georgescu pe TikTok! Cum a fost deturnată campania lui Ciucă
Click
„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
Digi24
Toma Cuzin, Firicel din „Las Fierbinți”, reținut de Poliție după ce a ieșit pozitiv la testul antidrog
Cancan.ro
Scandal exploziv la Insula iubirii. Concurentul înjurat, amenințat și băgat în ședință de producătorii Antena 1
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
O planetă Phoenix extrem de fierbinte ar putea rezolva un mister astronomic vechi de decenii
Mediafax Italia
CELE MAI BUNE LOCURI DE MUNCĂ! Poți câștiga o avere...
Mediafax Spania
Cât ar putea câștiga în plus angajații dacă s-ar aplica reforma fiscală?!