Prima pagină » Economie » Punctul de pensie creşte cu 144 de lei din ianuarie 2022 – proiect

Punctul de pensie creşte cu 144 de lei din ianuarie 2022 – proiect

Otilia Serescu
Punctul de pensie creşte cu 144 de lei din ianuarie 2022 - proiect

Punctul de pensie va crește cu 10%, respectiv cu 144 de lei, și va ajunge la 1.586 de lei, începând din ianuarie 2022.

Măsura face parte dintr-un proiect de Ordonanţă privind unele măsuri de protecţie socială în domeniul pensiilor din sistemul public.

„Prin derogare de la prevederile art. 86 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2022, valoarea punctului de pensie este de 1.586 lei”, conform proiectului de OUG.

Conform proiectului Ministerului Muncii, și indemnizația socială pentru pensionari se va majora cu 200 lei, ajungând la 1.000 lei.

Impactul bugetar al celor două măsuri, pentru anul 2022, este de 106,9 miliarde lei. Astfel, 96,2 miliarde lei sunt pe Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat şi restul pe bugetul de stat.

Va fi acordată și a 13-a indemnizație pentru persoanele cu dizabilități

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunțat că miercuri seara a semnat Ordonanța de Urgență prin care sunt majorate pensiile și alocațiile copiilor, dar și acordarea celei de-a 13-a indemnizații pentru persoanele cu dizabilități.

„Am semnat OUG pentru majorarea punctului de pensie și a indemnizației sociale. Ea a plecat pe circuit, pentru avizările interministeriale. Trebuie să treacă și prin CES, deși avizul e consultativ. Miercuri cred că va fi adoptată ordonanță. Am semnat OUG de mărire a alocațiilor și de a da a 13-a indemnizație pentru persoanele cu dizabilități. Trebuie să parcurgă același traseu”, a spus Marius Budăi.

Creșterea punctului de pensie, inclusă în programul de guvernare

Majorarea punctului de pensie face parte din programul de guvernare al coaliției PSD-PNL-UDMR.

La capitolul pensii, obiectivele propuse în programul de guvernare sunt:

  • 1.1. Digitalizarea/ evaluarea dosarelor de pensii;
  • 1.2. Stabilirea calendarului de implementare a Legii 127/2019 (în termen de 120 de zile),
    ţinând cont de condiţionalităţile de modernizare asumate prin PNRR şi negocierile cu Comisia Europeană; recalcularea tuturor pensiilor în conformitate cu Legea 127/2019, în vederea eliminării inechităţilor din sistem.
  • 1.3. Mărirea punctului de pensie la 1.586 lei şi creşterea indemnizaţiei sociale minime de la 800 lei la 1000 lei, de la 1 ianuarie 2022; Susţinerea pensionarilor cu venituri reduse pentru a depăşi perioada de iarnă a anului 2022.
  • 1.4. Recalcularea pensiilor

Câte persoane primesc acum pensia minimă garantată

Numărul total al beneficiarilor prevederilor OUG2 nr.6/2009 privind instituirea pensiei sociale minim garantate (în prezent – indemnizaţie socială), în trimestrul II 2021, a fost de 932.000 persoane, din care:

  • 792,6 mii persoane din sistemul asigurărilor sociale de stat, reprezentând 17,0% din totalul
    pensionarilor din această categorie;
  • 134,8 mii persoane din rândul pensionarilor proveniţi din fostul sistem pentru agricultori,
    reprezentând 57,9% din totalul acestora;
  • 4,6 mii persoane din sistemul militar, reprezentând 2,5% din totalul acestei categorii.
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Peste 30.000 de dolari pentru susținerea lui Călin Georgescu pe TikTok. „Am ținut în șah Guvernul, SRI și SIE”
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Dezastru în familia Andreei Esca! Falimentul i-a lovit din plin. Scenariul sumbru care o așteaptă pe vedeta Pro TV
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Adevarul
Petrotel Ploiești, în jocul unei tranzacții de 20 de miliarde de dolari. Cine vrea să cumpere activele internaționale ale Lukoil
Mediafax
Ai locui într-o casă de lux făcută din trei containere navale? Proiectul inedit are terasă pe acoperiș, saună și piscină
Click
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Digi24
„Nu fac nimic la întâmplare”. Povestea cazului bogpr, cel care a plătit un milion de dolari pentru campania lui Călin Georgescu
Cancan.ro
Scandal exploziv la Insula iubirii. Concurentul înjurat, amenințat și băgat în ședință de producătorii Antena 1
Ce se întâmplă doctore
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Îngrijorător: cât timp își petrec adulții zilnic fără să se miște?
Mediafax Italia
CELE MAI BUNE LOCURI DE MUNCĂ! Poți câștiga o avere...
Mediafax Spania
Cât ar putea câștiga în plus angajații dacă s-ar aplica reforma fiscală?!