Prima pagină » Știri externe » Român stabilit în Germania, arestat după ce și-a atacat ginerele cu toporul

Român stabilit în Germania, arestat după ce și-a atacat ginerele cu toporul

Român stabilit în Germania, arestat după ce și-a atacat ginerele cu toporul

Un român care locuiește în Germania și-a atacat ginerele cu toporul. Victima a reușit să scape, iar agresorul a fost arestat.

Incidentul a avut loc marți, 7 decembrie. Se pare că victima a mers să depună plângere abia după câteva zile, scrie Presseportal.

Cei doi bărbați stabiliseră să se întâlnească într-o parcare, seara, pentru a discuta. ndividul de 53 de ani nu avea de gând să stea prea mult de vorbă, așa că l-a atacat pe ginerele său, în vârstă de 32 de ani, cu un topor.

Din fericire, ginerele a scăpat, însă a fost rănit. Abia după câteva zile, acesta a hotărât să depună plângere împotriva socrului său.

Ancheta a fost preluată de Poliția Criminală Calw, iar oficialii l-au arestat pe suspect.

Românul a fost adus, luni, la cererea procurorilor, în fața judecătorului responsabil de la Judecătoria Tübingen.

A fost emis și pus în aplicare un mandat de arestare, iar românul se află în custodia autorităților, anunță poliția germană, într-un comunicat.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Unde trăiesc femeile cel mai mult: Top 10 țări cu cea mai mare longevitate
Digi24
VIDEO Suma exorbitantă pe care Kevin McCallister din „Singur acasă 2” ar plăti-o astăzi la Plaza, hotelul lui Donald Trump
Cancan.ro
Procurorii deschid oficial dosar de MOARTE SUSPECTĂ în cazul Rodicăi Stănoiu! Decizie de ultimă oră, la 10 zile de la decesul fostei ministrese
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
Controverse grave în cazul alertei cu bombă la trenul București–Kiev: R. Moldova susține că incidentul a avut loc azi, CFR Călători neagă
Mediafax
Care sunt orele de liniște la bloc în weekend. Ce reguli stricte sunt pentru programul de liniște
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
„Era ca un abator”. O rusoaică povestește grozăviile de pe frontul din Ucraina, pe care i le-a arătat fiul său pe telefon
Cancan.ro
Accident mortal la metroul din București! O femeie a fost lovită când trenul a intrat la peron. Cum s-a petrecut tragedia
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O substanță din ciocolată face minuni pentru sănătate
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
Microbiomul intestinal, puternic afectat de alimente și poluare. Cercetătorii au fost „surprinși”