Prima pagină » Știri » VIDEO | Edilul comunei Beleţi-Negreşti a fost reținut, după ce a recunoscut că a dat foc primăriei

VIDEO | Edilul comunei Beleţi-Negreşti a fost reținut, după ce a recunoscut că a dat foc primăriei

Mihai Marin, primarul comunei Beleţi-Negreşti din județul Argeș, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind acuzat de distrugere prin incendiere şi distrugere de înscrisuri. Primarul a recunoscut că a dat foc primăriei și le-a spus anchetatorilor ce a făcut de luni, când a fost dat dispărut, până când a fost găsit într-un pârâu din Pitești. 

Ancheta în dosarul penal deschis în urma incendierii Primăriei Beleși-Negrești, în noaptea de 12 spre 13 decembrie, este făcută de poliţiştii din Topoloveni, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni. Joi, poliţiştii de investigaţii criminale au pus în executare un mandat de aducere a primarului Mihai Marin (53 de ani), care a fost dus la sediul poliţiei pentru cercetări.

Primarul a fost audiat mai bine de șapte ore și inițial a susținut că este nevinovat. În cele din urmă, edilul a recunoscut că el a dat foc primăriei, fiind extrem de nervos.

Edilul a mărturisit că în aceeași noapte, dându-și seama de fapta sa, a plecat la Mănăstirea Lainici, în Gorj, ca să se roage pentru iertarea păcatelor. Mihai Marin a dat detalii și despre accidentul pe care l-a provocat, plecarea din spitalul din Târgu Jiu, după ce a primit îngrijiri, dar și despre ce a făcut până în noaptea de marți spre miercuri, când a fost găsit, în hipotermie, într-un pârâu din Pitești, și dus la Spitalul Județean de Urgență.

La finalul audierilor maraton, primarul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind dus în arestul Poliției din Pitești.

Mihai Marin a fost dat dispărut luni, după ce sediul Primăriei Beleți-Negrești a luat foc duminică noapte, în incendiu fiind distrusă toată arhiva autorității locale. Din primele verificări a rezultat că focul a fost pus intenţionat, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş. Flăcările au fost observate de un bărbat care locuiește chiar lângă primărie și care a alertat imediat autoritățile.

În timp ce era căutat de autoritățile din Argeș, primarul a ajuns, luni noapte, cu fractură de claviculă, la spitalul din Târgu Jiu, unde nu a stat însă decât câteva ore, după accident, apoi a dispărut din nou. Marți noapte, a fost văzut de mai mulți oameni, într-un pârâu din Pitești, de unde a fost dus la Spitalul Județean de Urgență.

„Părea ușor confuz”

Când a ajuns la spitalul din Pitești, primarul era în hipotermie și avea o afectare pulmonară ușoară. După investigații, medicii au decis ca el să rămână internat.

Marius Pascu, medic la Unitatea de Prmiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Pitești, a spus că pacientul a fost adus într-o hipotermie moderată, după ce fusese scos din apă, și avea leziuni traumatice suferite după accidentul pe care l-a avut cu o zi înainte.

„Se putea comunica cu el, dar părea ușor confuz. După terapia noastră de încălzire, de echilibrare electrolitică, i-am refăcut investigațiile imagistice legate de traumă și, coroborat cu o afectare pulmonară care poate fi pusă pe seama expunerii la temperaturi scăzute, s-a decis, împreună cu echipa medicală, să rămână internat”, a declarat medicul Marius Pascu.

El a precizat că primarul nu are arsuri pe corp, doar leziuni legate de bandajul care îi fusese făcut pentru fractura de claviculă. Primarul era și ușor confuz, dar nici nu părea dispus să ofere alte informații pe lângă cele legate de suferința medicală, a mai spus medicul.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Marea Neagră înaintează pe Dunăre. Apa sărată poate ajunge la 25 km în interiorul Deltei. Pericol pentru apa potabilă
Digi24
Vladimir Kliciko, mesaj sfâșietor după moartea lui Hayden Panettiere. Ce a spus despre relația lor
Cancan.ro
Am făcut calculul. Ce pensie vei primi, în România, dacă ai muncit 35 de ani, cu un salariu de 4.000-5000 lei
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Numărătoare inversă pe șantierul Autostăzii A1 Lugoj - Deva. Când se va vedea „lumina de la capătul tunelului mare”
Mediafax
„Fac pariu că o să legalizeze drogurile”
Click
Ce l-a surprins pe românul care a ajuns în cel mai mare oraș fantomă din lume. „100 MILIARDE $ aruncați pe geam”
Digi24
Un elvețian a intrat în România cu o mașină de 200.000 de euro. Polițiștii de frontieră l-au urmărit și i-au confiscat-o
Cancan.ro
Ei sunt frații care s-au înecat în Olimp. Ce mesaj i-au trimis Vlad și Ionuț mamei lor, înainte de tragedie
Ce se întâmplă doctore
Loredana Groza, apariție fără inhibiții la 56 de ani! Ținuta din plasă care a atras toate privirile. Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Brandul care aduce în România rivalul chinez pentru Land Rover Defender
Descopera.ro
De ce Carol al II-lea nu a putut salva România?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Mesaj pe ușa unui vecin: Felicitări! Nu știu ce-i faci soției tale…
Descopera.ro
Mitul vârstei câinilor, spulberat: Cum calculezi corect câți ani are patrupedul tău?