Prima pagină » Știri » A murit Ibrahim Boubacar Keita, fostul președinte al statului Mali

A murit Ibrahim Boubacar Keita, fostul președinte al statului Mali

A murit Ibrahim Boubacar Keita, fostul președinte al statului Mali

Ibrahim Boubacar Keita, cel care a condus Mali între 2013 şi 2020, a murit la vârsta de 76 de ani. Anunțul a fost făcut de familia acestuia.

El a murit duminică, ora 09.00 (GMT şi locală), la domiciliul său din Bamako. a declarat un membru al familiei sale, scrie agenția France Presse, potrivit BBC.  Ibrahim Boubacar Keita, ales preşedinte al Mali în septembrie 2013, a fost înlăturat de la putere de militari în august 2020.

Mali, deja afectat de o gravă criză de securitate şi politică după declanşarea unor insurecţii pentru obţinerea independenţei şi respectiv jihadistă în 2012, se confruntă de o săptămână şi cu puternice sancţiuni din partea CEDEAO (Comunitatea Economică a Statelor Vest-africane).

Keita, care avea o orientare de stânga, a avut o ascensiune fulgerătoare în mandatul lui Alpha Oumar Konaré, primul preşedinte (1992-2000) din era democratică a Mali. El a fost prim-ministru între 1994 şi 2000.

Candidat fără succes în alegerile prezidenţiale din 2002, şi-a luat revanşa ajungând în Palatul Koulouba, sediul preşedinţiei maliene de la Bamako, în 2013.

El a fost reales în 2018 în faţa lui Soumaila Cissé, pe atunci lider al opoziţiei care a murit în decembrie 2020 de COVID-19. Lovitura de stat care l-a înlăturat de la putere pe Keita în august 2020 a fost urmată de o a doua, în mai 2021.

Junta condusă de colonelul Assimi Goita, care a fost victima unei tentative de asasinat, vara trecută, şi-a anunţat intenţia de a conduce ţara timp de mai mulţi ani, deşi anterior se angajase să organizeze pe 27 februarie alegeri prezidenţiale şi legislative pentru a permite revenirea civililor la putere. Mali, zona central-vestică a Africii, are 14.500.000 de locuitori.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Au strălucit la Rezidențiat 2026! Ce punctaje au obținut cei mai buni candidați din România
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Meteorologii anunță o lună decembrie cum nu prea a mai fost. Temperaturi și fenomene meteo ciudate în București, în prima lună de iarnă
Prosport.ro
„Superbă!”. Ana Bogdan, imagini hot în costum de baie
Adevarul
Tăcere la un toast pentru președintele României. Lucian Mîndruță: „Prima dată când oamenii din sală tac. În 27 de ani”
Mediafax
O țară închide toate punctele de trecere a frontierei cu Rusia de la 1 decembrie, după o tentativă de sabotaj
Click
Situație revoltătoare la bloc! Un locatar a sunat la 112 din cauza plânsetelor unui bebeluș. Ce spun autoritățile despre astfel de reclamații
Digi24
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Cancan.ro
Portarul Jesus Owono și-a aflat PEDEAPSA la aproape 2 săptămâni de la moartea lui Jesus de Miguel
Ce se întâmplă doctore
Ceaiul de vâsc: remediul din bătrâni pentru tensiune care poate deveni toxic
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Descopera.ro
Gravitația ar putea proteja Universul de paradoxurile călătoriei în timp, însă există o problemă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Tulburările de somn sunt legate de modificări structurale ale creierului, au descoperit cercetătorii
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...