Prima pagină » Actualitate » Gestul impresionant pe care l-a făcut Dan, un fost profesor din București venit în Vama Isaccea. „Chipul poate îmi zâmbește, dar inima să știți că îmi plânge”

Gestul impresionant pe care l-a făcut Dan, un fost profesor din București venit în Vama Isaccea. „Chipul poate îmi zâmbește, dar inima să știți că îmi plânge”

Dan, un voluntar din București, a venit cu jucării în Vama Isaccea pentru a le aduce mici bucurii copiilor de refugiaţi. Printre zecile de jucării, bărbatul de 68 de ani avea şi un ursuleţ de pluș, cea mai frumoasă amintire a sa şi la care nu ar fi renunţat atât de uşor.

Jucăria a fost a fiului său, ajuns acum la 30 de ani, şi a renunţa la ea era, așa cum ar fi pierdut ceva din copilăria fiului.  Povestea bucureşteanului a fost postată pe pagina de Facebook a Ministerului Afacerilor Interne.

Dan: „Ne-a răspuns zâmbind ușor”

„Ținea un ursuleț strâns în brațe și se uita la copiii orfani care ajunseseră în vama Isaccea.A împărțit toate jucăriile pe care le-a adus și, acum, urma să dea acest ursuleț. Era ultimul obiect din tot ce a strâns să aducă micuților ucraineni care sosiseră în România.
Ursulețul voia să îl dea unui băiat.
– Dacă reușesc să îl fac să zâmbească, o să fiu cel mai fericit om, ne-a spus Dan. El a fost al băiatului meu care acum are 30 de ani. De jucăria asta nu m-aș fi despărțit niciodată, pentru că e ca și cum mă despart de copilăria băiatului meu. Dar, acum vreau să o dau unui copil. Știu că o să-i poarte noroc și va avea o copilărie cel puțin la fel de frumoasă ca a fiului meu.
Ne-am întâlnit cu Dan după 30 de minute.
– Ați dat Ursulețul?
– Da, da… ne-a răspuns zâmbind ușor.
– Atunci, sunteți fericit.
– Chipul poate îmi zâmbește, dar inima să știți că îmi plânge. Plec la București acum. Sigur ne mai vedem pe aici”, au scris reprezentanții MAI pe Facebook.

Dan a fost profesor de matematică și pentru el România este ce mai frumoasă țară de pe pământ.

„El este Dan și, ca el, au fost foarte mulți români care au arătat în aceste zile că suntem un popor frumos”, au scris reprezentanții MAI.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Călin Georgescu refuză mâncarea din arest! Ce drepturi are fostul prezidențiabil după gratii
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Cancan.ro
Ce avere are Ciprian Șerban, deputatul cu care s-a căsătorit Cristina Dorobanțu. Cei doi urmează să devină părinți!
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Ce opțiuni mai are Nicușor Dan după căderea Guvernului Mureșan. De ce PSD nu putea vota „fără să se detoneze în interior”
Mediafax
Ce scrie presa străină după ce Guvernul Mureșan A PICAT la vot în Parlament. Criza politică, prelungită
Click
Lovitură de teatru pentru aceste zodii! Universul le dă planurile peste cap
Digi24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Ce se întâmplă doctore
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
Cum a ajuns în Thailanda o familie de rozătoare din America de Sud?
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!