Prima pagină » Actualitate » Jandarmeria Română: Bogdan Drăghici și-a dat foc în momentul în care salvatorii au vrut să-l scoată din mașină

Jandarmeria Română: Bogdan Drăghici și-a dat foc în momentul în care salvatorii au vrut să-l scoată din mașină

Jandarmeria Română: Bogdan Drăghici și-a dat foc în momentul în care salvatorii au vrut să-l scoată din mașină

Bogdan Drăghici, bărbatul decedat după ce a intrat în gardul Ambasadei Rusiei, s-a autoincendiat în momentul când s-a încercat scoaterea sa din mașină, anunță Jandarmeria Română.

„În jurul orelor 6,00, un autoturism a pătruns, în mod deliberat şi fără drept, în zona de siguranţă instituită în jurul ambasadei. În drumul său, autoturismul a lovit gardul pietonal de protecţie şi a continuat deplasarea până la porţile de acces, fără a trece de acestea. Jandarmii aflaţi în dispozitivul de pază şi securitate al misiunii diplomatice au intervenit prompt şi au încercat să extragă conducătorul din autovehicul, moment în care acesta s-a autoincendiat. Imediat a fost solicitat sprijinul echipajelor ISU BIF, care au intervenit pentru stingerea incendiului„, transmite Jandarmeria Română într-o postare pe Facebook.

Bărbatul și-a dat foc când salvatorii au vrut să îl scoată

Totodată, s-au luat măsuri de asigurare a perimetrului pentru a permite desfăşurarea activităţilor de cercetare. „Prin măsurile adoptate la obiectiv şi prin modul prompt de acţiune şi intervenţie al jandarmilor aflaţi în serviciu, nu a fost pusă în pericol securitatea ambasadei şi nici integritatea personalului diplomatic”, menţionează Jandarmeria.

Jandarmeria Română a precizat totodată că, începând cu data de 24 februarie, a dispus măsuri suplimentare pentru protecţia obiectivului diplomatic aparţinând Federaţiei Ruse, în principal, prin întărirea dispozitivului de pază şi protecţie, prin suplimentarea efectivelor şi a mijloacelor şi realizarea unui dispozitiv de protecţie fizică pietonală în perimetrul ambasadei, permanent existând o comunicare cu responsabilii de securitate ai obiectivului diplomatic, nefiind înregistrate incidente de natură a afecta siguranţa personalului diplomatic şi a ambasadei.

Bogdan Drăghici a murit, miercuri dimineață, după ce a intrat cu mașina în poarta principală a Ambasadei Rusiei la București, după care și-a dat foc.

În cursul zile de marți, Drăghici fusese condamnat, în prima instanță, de magistrații Judecătoriei Sectorului 2 la 15 ani și 4 luni de detenție pentru agresiune sexuală și viol asupra fiicei vitrege. În plus, mai avea un proces și pe rolul Judecătoriei Sectorului 5, pentru agresarea sexală a fiicei sale biologice.

Tot marți, fostul președinte TATA publicase, pe Facebook, un mesaj prin care își exprima solidaritatea cu Ucraina. În ultima sa postare, Bogdan Drăghici a scris, printre altele: ”Și eu sunt ucrainean! Ar fi minunat să ne considerăm toți ucraineni, până când se va sfârși definitiv războiul oribil, care pune în pericol de moarte întreaga omenire!”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă la Chimcomplex Râmnicu Vâlcea: scurgere de clor. Trei persoane au ajuns la spital
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Au plătit până la 600.000 de dolari și și-au vândut casele pentru a trăi pe un vas de croazieră, dar au fost dați jos după doi ani
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Corina Caciuc, victorie în instanță după un proces dificil! Ce a declarat partenera lui Laurențiu Reghecampf: „Am fost rănită”
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Vedeta TV care și-a făcut 50 de operații estetice: „8 măriri de sâni, 3 liftinguri la fese, plus nas, urechi, tot! Acum am avut o infecție generalizată”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Indiciul din dormitor care ar putea prevesti o boală de inimă pentru bărbați
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi