Prima pagină » Actualitate » „Din perspectiva lui Putin, Occidentul este deja în război cu Rusia / El crede că NATO va intra în colaps”, spune un fost oligarh, care a fost cândva cel mai bogat om din Rusia

„Din perspectiva lui Putin, Occidentul este deja în război cu Rusia / El crede că NATO va intra în colaps”, spune un fost oligarh, care a fost cândva cel mai bogat om din Rusia

„Din perspectiva lui Putin, Occidentul este deja în război cu Rusia / El crede că NATO va intra în colaps”, spune un fost oligarh, care a fost cândva cel mai bogat om din Rusia

Vladimir Putin consideră că duce un război cu Occidentul în prezent, nu doar cu Ucraina, susține un fost oligarh și prieten de al său, care a părăsit Rusia acum 18 ani și locuiește în exil, în străinătate. Mihail Hodorkovski, un magnat al petrolului care trăiește în prezent la Londra, a fost cândva cel mai bogat om din Rusia, scrie Bloomberg.

Acesta a explicat că Putin gândește foarte diferit de occidentali, el crede că „NATO va intra în colaps și asta înseamnă că și influența globală americană se va prăbuși”.

„Statele Unite și aliații săi occidentali nu reușesc să înțeleagă că, din perspectiva președintelui Vladimir Putin, ei sunt deja în război cu Rusia”, a spus Hodorkovski. „Putin a spus de la bun început că acest război îi include pe occidentali, el crede că NATO este slabă și că nu vor apăra țările baltice”, a adăugat fostul oligrah.

Occidentalii consideră că există o linie fermă între conflictul de pe pământul ucrainean și răspândirea războiului pe teritoriul NATO, dar asta reprezintă doar „o nuanță care înseamnă puțin pentru Putin”, a spus Hodorkovski. El nu crede că sancționarea actualilor oligarhi va avea un impact puternic asupra gândirii lui Putin privind Ucraina.

Recomandarea video

Mediafax
Deputat PNL: Orice tentativă de schimbare a guvernului echivalează cu sabotarea unui obiectiv de țară
Digi24
Măsuri disperate în Iran înaintea unei posibile invazii terestre. Teheranul a început recrutarea copiilor
Cancan.ro
Localitatea din România în care poți cumpăra o casă cu doar 4600 de euro. Terenul este uriaș
Prosport.ro
Mircea Lucescu a făcut infarct azi! A fost dus cu targa la ATI
Adevarul
Afacerea de succes a unui elev de 17 ani: cumpără depozite cu 100 de dolari și vinde „comori” pe eBay de mii de euro
Mediafax
Criza care seamănă cu pandemia: zboruri anulate, combustibil scump și niciun calendar pentru redresare
Click
Destinația din Europa unde 300 de euro ajung pentru două săptămâni de vacanță. Povestea unei turiste care nu credea că poate fi atât de ieftin: „Am trăit ca o regină”
Digi24
„Alegeri inechitabile în Ungaria.” De ce e Viktor Orban atât de greu de învins
Cancan.ro
Câți lei a plătit Alex din București pentru un singur ardei, în Auchan Vitan: „Eu m-am blocat un pic, recunosc”
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Oana Zăvoranu în anii 2000, înainte de operațiile estetice! Imagini rare cu bruneta când era complet naturală
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Ce se întâmplă dacă te prinde poliția cu 61 km/h în localitate. Mai există „limita de toleranță”?
Descopera.ro
Dovedit științific! Cei care fumează au creierul mai mic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ahmed: – La mine în țară poți să ai 4 neveste!
Descopera.ro
Oamenii de știință au descoperit cele mai vechi zaruri din lume