Prima pagină » Știri politice » Angajații din agricultură și industria alimentară vor avea salariul minim brut de 3.000 de lei și nu vor fi obligați să vireze contribuții la Pilonul II. Vot final în camera decizională

Angajații din agricultură și industria alimentară vor avea salariul minim brut de 3.000 de lei și nu vor fi obligați să vireze contribuții la Pilonul II. Vot final în camera decizională

Angajații din agricultură și industria alimentară vor avea salariul minim brut de 3.000 de lei și nu vor fi obligați să vireze contribuții la Pilonul II. Vot final în camera decizională
Sursa foto: Camera Deputaților - caracter ilustrativ

Deputații au votat, miercuri, 13 aprilie, în calitate de for decizional, ca angajații din agricultură și din industria alimentară să aibă salariul minim brut garantat în plată de 3.000 de lei, așa cum au anunțat la începutul săptămânii liderii coaliției.

Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene a fost adoptat de Camera Deputatilor cu 269 de voturi pentru, 10 contra și 6 abțineri. Toate voturile contra au venit de la neafiliați, de unde au fost și două abțineri, pe lângă cele patru ale USR. Reprezentanții coaliției – a cărei conducere a anunțat acest plan de luni – au votat în bloc pentru acest proiect, alături chiar de toți aleșii de la AUR și minorități naționale, conform înregistrării votului electronic.

Traseul legislativ

Proiectul primise, tot miercuri, în ședința comună a trei comisii, raport favorabil, cu majoritate de voturi, cu amendamente. Este vorba de Comisia pentru pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice, Comisia pentru buget, finanțe și bănci și Comisia pentru muncă și protecție socială, care au hotărât, în urma examinării proiectului de Lege şi a opiniilor exprimate, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor, un raport comun de adoptare.

Proiectul de lege – care va intra în vigoare după ce va fi promulgat de președintele Klaus Iohannis și va fi publicat în Monitoril Oficial – prevede acordarea de facilităţi fiscale persoanelor fizice care realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor încheiate cu angajatori care desfăşoară activităţi în sectorul agricol şi în industria alimentară. Proiectul fusese inițiat de 87 de senatori și deputați, majoritatea PSD, dat și unul PNL și trei de la minorități, și a fost înaintat în 18 octombrie 2021 la Senat, unde a fost adoptat în 7 februarie.

Șefului Guvernului anunțase luni seara, 11 aprilie, în timpul prezentării conducerii coaliției a pachetului de măsuri „Sprijin pentru România”, că salariul minim în agricultură şi industria alimentară, „care va fi aprobat săptămâna viitoare în Parlament”, ar urma să fie 3.000 de lei brut, „similar celui din sectorul construcţiilor”. Potrivit președintelui PSD, impactul bugetar al pachetului este de aproape 4 miliarde de euro, dintre care 1,8 miliarde de euro sunt fonduri europene, ceea ce reprezintă 3,4% din PIB. De aminitit că, prin prisma Ordonanței de Urgență nr. 114/2018, angajații din construcții primesc salarii mai mari, dar vor avea pensii mai mici, pentru că nu sunt obligați să vireze contribuții la Pilonul II de pensii, cele administrate privat.

Această excepție de plată este prevăzută și în cazul acestor categorii de angajați, ceea ce ar putea avea consecințe negative, după cum au atras atenția, miercuri, înainte de adoptarea acestui proiect, administratorii fondurilor de Pilon II.

Începând cu 1 ianuarie 2022, venitul minim lunar asigurat în baza contractului de asigurare socială este de 2.550 lei, respectiv valoarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată.

Cine beneficiază de facilități

Conform amendamentelor din comisii admise, prin derogare de la prevederile art. 164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, până la sfârşitul anului 2022, pentru sectorul agricol și în industria alimentară, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată va fi de minimum 3.000 lei lunar, fără a include indemnizaţiile, sporurile şi alte adaosuri, pentru un program normal de lucru în medie de 167,333 ore pe lună, reprezentând în medie 17,928 lei/oră.

Mai mult legea arată că în perioada 1 ianuarie 2023- 31 decembrie 2028, pentru sectorul agricol și în industria alimentară, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată va fi de minimum 3.000 lei lunar, fără a include indemnizaţiile, sporurile şi alte adaosuri, pentru un program normal de lucru în medie de 167,333 ore pe lună.

În plus, aceste categorii de angajați pot, odată intrată în vigoare legea, să nu mai vireze cotribuția la Pilonul II. Astfel, prin excepție de la prevederile art. 1381 alin.(1) și (2) şi art. 1382 alin. (1) și (2), persoanele fizice care realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor din domeniile respective, pot opta – deci nu e obligatoriu – pentru plata cotei de 3,75% datorate la fondul de pensii administrat privat.

Opțiunea se depune în scris, la angajator, acesta reținând contribuția aferentă potrivit prevederilor legale. Astfel, completarea vizează exprimarea opțiunii angajaților de a continua, respectiv de a relua plata contribuției la pilonul II al sistemului de pensii, aceasta acumulându-se în conturile lor personale și completându-le ulterior veniturile aferente pensiei calculate potrivit legislației privind sistemul de asigurări sociale de stat.

„Un cadou otrăvit”

Reprezentații Asociației pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR) au transmis, înainte de adoptare acestor facilități vehiculate, că „posibila exceptare a unor noi categorii de salariați – cum ar fi cei din agricultură și/sau industria alimentară – de la contribuția aferentă Pilonului II reprezintă o tendință care nu este benefică pentru viitorii pensionari și care nu trebuie încurajată deoarece merge în direcția opusă încurajării economisirii pe termen lung a populației, precum și împotriva angajamentelor europene ale României, cuprinse în PNRR”.

În comunicatul transmis, APAPR atrage atenția că, potrivit reformelor la care România s-a angajat față de Uniunea Europeană prin PNRR, regimul de excepții fiscale introdus în domeniul construcțiilor de OUG 114/2018 trebuie eliminat integral din legislație până în primul trimestru din 2025 (jalon PNRR), nicidecum extins la alte categorii de salariați.

„Exceptarea de la plata contribuției la Pilonul II a însemnat pentru salariații din construcții un cadou otrăvit, respectiv posibilitatea cheltuirii azi a unor sume derizorii în locul acumulării sustenabile și fructificării prin investiții pe termen lung a acestor bani, așa cum Pilonul II a dovedit deja că furnizează pentru cei 7,8 milioane de români. Potrivit informațiilor publice prezentate de autorități, peste 700.000 de salariați din construcții au fost văduviți în ultimii 3 ani de contribuții de peste 1,9 miliarde de lei la Pilonul II”, a comunicat APAPR.

Raport comun – rp035 by Gandul.info on Scribd

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce companii de stat au oferit prime de sărbători în 2025 și cât de mari au fost acestea. Care sunt campionii generozității
Digi24
Povestea tânărului care, la 21 de ani, a câștigat la loto 28 de milioane de dolari. Decizia care l-a ajutat să nu ajungă la faliment
Cancan.ro
Mesajul postat de sora artistului Ion Drăgan, cu o zi înainte de înmormântarea acestuia: 'Ne-ai distrus pe toți'
Prosport.ro
FOTO. Natalia Mateuț, spectaculoasă de ziua ei. Apariție rară a tatălui ei, legendarul Dorin Mateuț
Adevarul
Gest disperat al unui cabanier: „Plătiți cât vă permiteți. E primul an în care nu am oaspeți de Crăciun”
Mediafax
Visul unei femei, distrus de judecători: Nu poate avea copilul soțului decedat
Click
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Digi24
Mirabela Grădinaru, despre cum i s-a schimbat viața de când Nicușor Dan e președinte: „Ulterior am obținut și acest drept”
Cancan.ro
'Gardianul secretelor' din Apărarea Rusiei a murit subit de Crăciun! A fost cea mai discretă figură din anturajul lui Vladimir Putin
Ce se întâmplă doctore
Mihai Voropchievici avertizează: Această zodie este vizată de o forță malefică, pe final de 2025
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Prezentare video Renault Clio 6. Dacia Sandero va primi același motor de 1,8 litri ca și modelul francez
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Metoda scandinavă de dormit: Funcționează sau nu?