Prima pagină » Actualitate » Decizia finală în dosarul Colectiv, la Curtea de Apel București, amânată din nou

Decizia finală în dosarul Colectiv, la Curtea de Apel București, amânată din nou

Decizia finală în dosarul Colectiv, la Curtea de Apel București, amânată din nou

Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au amânat vineri decizia definitivă în dosarul principal de la Colectiv. Patronii clubului, pirotehniştii, pompierii şi responsabilii din administraţia publică urmau să afle dacă vor merge sau nu la închisoare. Aceștia vor afla abia pe 3 mai decizia finală a judecătorilor Curții de Apel.

Curtea de Apel Bucureşti a amânat inițial pe 3 martie, pentru 15 aprilie, pronunţarea sentinţei definitive în dosarul „Colectiv”, în care fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone a fost condamnat în primă instanţă la 8 ani şi 6 luni de închisoare pentru abuz în serviciu, în legătură cu tragedia în urma căreia au decedat 64 de persoane.

Procesul s-a terminat în luna decembrie 2021, iar judecătorii au amânat în două rânduri pronunţarea sentinţei, pe 3 ianuarie şi 3 martie 2022.

Procesul se află în faza de apel, după ce, pe 16 decembrie 2019, Tribunalul Bucureşti a decis următoarele condamnări:

  • Cristian Popescu-Piedone – 8 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în legătură cu eliberarea autorizaţiilor de funcţionare pentru clubul Colectiv;
  • cei trei patroni ai clubului Colectiv, Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu – câte 11 ani şi 8 luni închisoare pentru ucidere din culpă în formă agravantă, vătămare corporală din culpă în formă agravantă şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă;
  • Daniela Niţă, patroana firmei de artificii Golden Ideas Fireworks Artists (decedată între timp) – 12 ani şi 8 luni de închisoare cu executare;
  • pirotehniştii Viorel Zaharia şi Marian Moise – 9 ani şi 8 luni de închisoare şi, respectiv, 10 ani;
  • Cristian Niţă, director al firmei de artificii – 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare;
  • George Matei şi Antonina Radu, cei doi pompieri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti care au verificat clubul Colectiv fără a lua măsurile legale în privinţa respectării normelor PSI – câte 9 ani şi 2 luni de închisoare.
  • Aurelia Iofciu, şefa Serviciului autorizări comerciale din Primărie – 8 ani de închisoare;
  • Larisa Luminiţa Ganea, consilier superior – 7 ani;
  • Ramona Sandra Moţoc, referent superior – 3 ani de închisoare cu suspendare şi prestarea a 90 de zile de muncă în folosul comunităţii.
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Le Monde: România, pe lista țintelor Rusiei. Ce obiective strategice au fost vizate
Digi24
De ce s-ar fi prăbușit avionul privat cu 9 persoane la bord în Florida. Explicațiile unui pilot
Cancan.ro
Nostradamus, previziuni îngrijorătoare pentru 2027. Ce se va întâmpla în apropierea Mării Negre
Prosport.ro
Imagini demențiale din casa Anamariei Prodan și a lui Ronald Gavril din SUA! „Iubirea mea e cel mai bun bucătar”, spune impresara, în prosop de baie. EXCLUSIV
Adevarul
„Nimănui nu-i pasă de o diplomă”. Cât câștigă românii fără facultate și de ce mulți regretă că nu au studii superioare
Mediafax
Vin facturi mai mari la energie? Ce spune noul ministru al Energiei despre iarna care începe
Click
Toma Cuzin, posibilă condamnare cu executare. Specialist: „Riscul este real”
Digi24
Epopeea hainei de blană a iubitei lui Ciolacu. Un magazin cu Instagram făcut azi îi dă dreptate fostului premier: „Toate dorințele”
Cancan.ro
Ce meserie practică mama Claudiei Ion? Deși concurenta Insula iubirii a spus că e polițistă, femeia se ocupă cu altceva
Ce se întâmplă doctore
Imagini nemaivăzute cu Bianca Ghiurcă înainte de operațiile estetice. Cât de mult s-a schimbat soția lui Marco de la Insula Iubirii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei – Renault Megane diesel din 2022: un break francez la sub 15.000 de euro. Ce primești pentru acești bani?
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
De ce unii părinți au o viață sexuală deficitară după venirea pe lume a unui copil?
Mediafax Italia
Calendarul vacanțelor 2027. Cum obții zece zile libere?!
Mediafax Spania
Cum să economisești bani?! Două metode simple: „Funcționează bine!”