10 rețete simple și gustoase | Ce să faci cu ouăle rămase de la Paște

10 rețete simple și gustoase | Ce să faci cu ouăle rămase de la Paște
Publicat: 27/04/2022, 11:45

Dacă v-au rămas ouă roșii de la masa de Paște, dar nu mai vreți să le consumați ca atare, există variante pentru le folosi la alte preparate delicioase, asta dacă sunt în perioada de valabilitate.

Ouăle fierte din frigider se pot consuma ca o simpla gustare, cu un praf de sare, piper sau muștar, sau se pot transforma într-un fel de mâncare complet nou, cu ingredientele potrivite, conform uneia dintre cele 10 rețete culese de Libertatea.

Salata orientală

Salata orientală este una dintre cele mai ușoare variante. Se face rapid și este răcoroasă. Pentru a prepara salata, este nevoie de:

  • 3 ouă fierte
  • 300 g bacon sau costiță afumată
  • 8 cartofi
  • 1-2 cepe
  • 1 roșie tăiată cubulețe
  • Măsline
  • Sare, piper, ulei, oțet

Cartofii se fierb în coajă, la foc mărunt, timp de 20 – 30 minute, după care se curăță și se taie mărunt. Ceapa de taie marunt și se pune peste cartofi, împreună cu măslinele și cele trei ouă fierte. În paralel se călește costița afumată (sau bacon), împreună cu o roșie tăiată cubulețe, timp de 10 minute, și totul se amestecă și se adaugă sare, piper, ulei și oțet, după gust și se servește, de preferat, rece.

Cu oăle rămase se pot prepara și cartofi franţuzeşti, pentru care e nevoie de:

  • 6 ouă – 3 fierte şi 3 crude
  • 1 kg cartofi roşii
  • 300 g brânză telemea de oaie
  • 100 g unt
  • 100 g caşcaval
  • 100 ml smântână

Cartofii se fierb în coajă, în apă cu sare, iar după ce se răcesc, se împart astfel: jumătate se taie rondele şi cealaltă jumătate se pasează cu blenderul sau cu telul special pentru cartofi.

Brânza de oaie se rade pe răzătoarea mică şi se amestecă cu 3 ouă crude. În continuare se unge tava cu unt, pe toată suprafaţa şi se pune primul strat de rondele. Peste primul strat se adaugă piureul de cartofi şi brânza amestecată cu ouăle și se adaugă cele trei ouă fierte. Apoi se acoperă cu un alt strat de rondele, cu caşcaval ras şi cu smântână şi se bagă în cuptor, timp de aprximativ 30 de minunte, la 200 grade Celsius.

Corăbioare din ouă umplute

O altă posibilă rețetă este pentru corăbioare din ouă umplute, pentru care este nevoie de:

  • 8 ouă fierte
  • 2-3 fire de ceapă verde
  • 2 roşii mici
  • 1 ardei gras roşu
  • 1 lingura brânză proaspătă
  • 1-2 linguri telemea rasă
  • 2 linguri smântână
  • 2 lingurite muştar
  • 8 felii şuncă presată
  • sare

Ouăle se curăţă de coajă şi se taie în jumătăţi. Se scot gălbenuşurile fierte şi se dau pe răzătoarea mică. Se adaugă apoi brânza proaspătă, telemeaua rasă, smântâna şi muştarul. Apoi totul se pasează până se omogenizează, se amestecă uşor cu ceapa verde tocată mărunt, roşiile şi ardeiul gras tăiate cubuleţe şi sare după gust.

Jumătăţile de ou se umplu cu această compoziţie, apoi se prinde cu o scobitoare câte o jumătate felie de şuncă. Se ornează cu ardei gras şi ceapă verde.

Chifteluţe cu ouă fierte

  • 8 ouă, 6 fierte şi 2 crude
  • 600 g carne tocată de porc şi de vită
  • 2-3 felii franzelă
  • 100 ml lapte
  • 5-6 linguri ulei
  • 1 linguriță amidon
  • Sare, 3-4 căţei de usturoi, pătrunjel verde

Potrivit sursei citate, carnea tocată se pune într-un castron şi se amestecă cu franzela tăiată cubuleţe, înmuiată în lapte, usturoiul pisat, 2 ouă crude bătute, amidonul, sare şi o lingură de pătrunjel verde tocat mărunt. Se împarte compoziţia în 12 părţi.

Appi chiftelele se formează și se bat între palme și se face în fiecare chiftea câte o adâncitură, se acoperă cu un strat de ulei şi se aşază într-o tavă unsă cu ulei. Se coc chiftelele în cuptorul încins, la foc potrivit, 15-20 minute. Cu puţin înainte de a fi gata se stropesc cu puţină apă. Ouăle fierte se curăţă de coajă, se taie jumătăţi şi se aşază în adânciturile din chiftele, iar la final se ornează cu pătrunjel verde tocat.

Salată bavareză

Din numai câteva ingrediente obișnuite se poate pregăti o masă rapidă și delicioasă, care poate fi luată și la serviciu într-o caserolă.

  • 4 ouă
  • 8 cartofi albi, făinosi
  • 2 castraveţi acri
  • 1 ceapă rosie
  • 4 linguri maioneză
  • praf sare, piper

Se spală bine cartofii și se pun la fiert în apă cu sare, în coajă,

Cele 4 ouă se fierb tari, iar castraveţii muraţi se taie cuburi. Ceapa se taie peștișori.

Odată fierţi cartofii, se curaţă de coajă, se taie cuburi și se amestecă imediat cu maioneză, cât sunt calzi. Se adaugă restul ingredientelor, castraveţii bine scurși de zeamă pe care și-o lasă, sare și piper.

În salată se adaugă și două ouă fierte tari, iar celelalte două se feliază și se folosesc drept decor.

Ouă cu spanac la cuptor

Acest fel este gata cu totul în 20 de minute, din ingrediente puține și ieftine: 1 kg spanac proaspat, 100 g cașcaval ras, 8 ouă, iar pentru sos: 50 g unt, 50 g faină, 200 ml lapte.

Spanacul se spală și se opărește 5 minute în apă clocotită. Apoi, se scoate cu o spumieră și se lasă la scurs. Ouăle fierte se decojesc.

Pentru sos, se topește untul, se adaugă făină și, după ce se desface rapid, se trage de pe foc și se toarnă laptele amestecând continuu. Se repune pe aragaz și, amestecând, se fierbe 5 minute. Apoi, potrivit Unica, într-un vas de cuptor sau două mai mici se pune un strat de spanac, apoi un polonic mic de sos și deasupra ouăle. Se presară cu cașcaval și se da 10 minute la cuptor.

Ruladă cu ou și spanac

Este o rețetă perfectă pentru zilele de după Paște pentru că se face cu ingrediente care cel mai probabil au mai rămas prin cămară: un pic de ceapă verde, niște spanac, puțină carne de porc, pe lângă ouăle fierte. Rețeta, aici.

Salată de ouă – ouă cu maioneză

Aceasta poate fi servită ca atare sau între două chifle ușor prăjite. Se face simplu din ouăle fierte rămase după masa de Paște, un ou crud, ulei, muștar, sare si piper. Pe scurt, dintr-un gălbenuș fiert, unul crud, muștar, ulei și sare se face o maioneză, care e crescută cu lămîie după gust. Ouăle fierte de la Paște se taie sferturi sau felii și se amestecă, apoi, cu maioneza. Se servește cu piper proaspăt măcinat deasupra sau cu o salată de salată verde cu lămâie.

Ouă scoțiene

Rețeta de ouă scoțiene e mai ușoară decât pare, iar rezultatul final e delicios, potrivit sursei citate. Este un aperitiv pe care îl găsești acum cam în orice pub din Marea Britanie și Scoția, numai bună pentru un stomac bombardat de alcool. Tot procesul de preparare durează 30 de minute, potrivit rețetei Unica.

Este nevoie de ingredientele:

  • 12 ouă fierte
  • 350 g piept de pui
  • 1 lingură rasă cu verdeaţă tocată mărunt (mărar şi pătrunjel)
  • 1 linguriță ghimbir ras
  • 1 lingură muştar
  • sare
  • piper
  • 2 linguri făină
  • 2 ouă crude
  • 50 g pesmet
  • 50 ml ulei pentru prăjit
  • 1-2 lămâi

Pieptul de pui se toacă, folosind o sită mai deasă, apoi se condimentează cu sare, piper, ghimbir, muştar şi verdeaţă și se adaugă un ou crud. Totul se amestecă până se obţine o pastă omogenă și se împarte în 12 grămăjoare, care se pun pe folie alimentară.

Se curăţă ouăle şi se îmbracă în compoziţia de carne tocată. Se trec apoi prin făină, ou şi pesmet şi se prăjesc pe rând într-o tigaie încinsă cu ulei. Se lasă la scurs pe o hârtie absorbantă şi se servesc stropite cu zeamă de lămâie, cu garnituri de legume şi salate de sezon.

Ouă umplute

La final, o altă rețetă simplă pentru „a actualiza” oăule rămase de la Paște, iar variantele de rețete sunt numeroase, în funcție de inrgedientelele preferate, de exemplu: ouă umplute cu pate și maioneză, cu pastă de avocado, cu pastă de anchois, cu muștar, cu ton, cu ficăței de pui, cu iaurt și cașcaval, cu ciuperci, cu pastă de ardei, cu prosciuto și parmezan, cu macrou, cu brânză, cu decor de creveți sau cu guacamole.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
GALERIE FOTO. Cum arată Cernobîl și Pripiat la 38 de ani de la dezastrul nuclear...
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
O fetiță le-a spus părinților că are un monstru în cameră, dar ei nu au...
27 aprilie aduce cea mai bună veste pentru pensionarii din România
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe...
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează...
EXCLUSIV: 50 de lei o porție de hamsie la malul mării! Ce prețuri au restaurantele...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Anunțul dimineții despre BANII DE PENSIE: Tot timpul se întâmplă problema asta
Un restaurant românesc, extindere fără precedent. Se bate cu marile fast food-uri
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează...
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Ce planuri are Alexandru Ciucu cu fiicele lui de Paște, după despărțirea de Alina Sorescu
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Bob Lazar: Zona 51 și Farfuriile Zburătoare