INTERVIU | Educația, adaptată la realitățile de astăzi și de mâine. Irina Munteanu, director general adjunct Apa Nova: ”Competiția pentru atragerea și retenția de angajați valoroși este una acerbă, mai ales în condițiile actuale ale pieței”

INTERVIU | Educația, adaptată la realitățile de astăzi și de mâine. Irina Munteanu, director general adjunct Apa Nova: ”Competiția pentru atragerea și retenția de angajați valoroși este una acerbă, mai ales în condițiile actuale ale pieței”
Irina Munteanu, director general adjunct Apa Nova

Educația este un capitol esențial, la toate nivelurile societății, iar progresul economic nu se poate transforma în realitate fără oameni foarte bine pregătiți. Din păcate, există încă bariere în calea procesului educațional, și nu numai în România, iar lipsa accesului la finanțare constituie un semn de întrebare care trebuie să își primească, grabnic, răspunsul.

Irina Munteanu, director general adjunct Apa Nova, a răspuns întrebărilor GÂNDUL referitoare la implicarea companiei în ceea ce privește educația tinerilor din România, dezvăluind că există o implicare constantă și programe educaționale, în sprijinul progresului uman, a dezvoltării durabile a comunicațiilor și a societății pe termen lung.

  • Continuă finanțarea programului Edu Networks
  • Sunt derulate, constant, programe ambițioase de dezvoltare profesională
  • Este sprijinit sistemul universitar din România, prin parteneriate cu universități target: UTCB, Politehnică, ASE și Universitatea București
  • Continuă dezvoltarea sistemului de învățământ profesional în sistem dual, prin parteneriatul cu Colegiul Tehnic ”Anghel Saligny”
  • Investiție de 600.000 euro – 15 unități școlare din Bucureşti – Ilfov sunt sprijinite financiar de Apa Nova
  • Program anual de internship, cu scopul principal de a identifica tinere talente
  • 270 de noi angajați în ultimii doi ani

Acestea sunt doar câteva puncte de reper, însă, iar Irina Munteanu, director general adjunct Apa Nova, a oferit, detaliat, și alte informații.

”Este nevoie de oameni înalt calificați, educați, flexibili și pregătiți să se adapteze oricând oportunităților și provocărilor”

De ce a decis Apa Nova să își concentreze eforturile în domeniul educației?

Rolul primordial pe care îl joacă educația în progresul economic a devenit din ce în ce mai evident în ultimii ani, pe măsură ce am realizat cu toții că învățământul și școlile bune determină în cele din urmă creșterea salariilor. Un studiu UNESCO (detalii AICI) estimează că dacă toți adulții ar absolvi studiile liceale, 420 de milioane de oameni ar putea fi salvați de sărăcie, reducând numărul total al persoanelor cu lipsuri materiale cu mai mult de jumătate la nivel global. Statisticile de acest gen sunt îngrijorătoare și este necesar să conștientizăm că barierele în calea educației sunt multiple, mergând dincolo de poziția geografică, cultură, resurse sau situație politică, cea mai mare problemă fiind accesul la finanțare.

Apa Nova, în calitate de expert în managementul sustenabil al apei și furnizor de utilități vitale pentru populație și industrie, investește permanent în programe educaționale, în sprijinul progresului uman, a dezvoltării durabile a comunicațiilor și a societății pe termen lung.

Tehnologia evoluează într-un ritm alert, iar pentru gestionarea acesteia este nevoie de oameni înalt calificați, educați, flexibili și pregătiți să se adapteze oricând oportunităților și provocărilor zilei de mâine.

Piața forței de muncă devine din ce în ce mai complexă, mai ales din cauza crizei de personal calificat, iar pentru angajați este nevoie permanentă de actualizare, perfecționare și capacitate de adaptare la nou.

”Apa Nova, prin misiunea sa, prin impactul activității, anvergura afacerii, stabilitate, calitatea profesioniștilor săi, inovație și diversitatea proiectelor abordate, oferă oportunități și condiții optime pentru dezvoltare profesională, personală și pentru îndeplinirea ambițiilor fiecăruia. Pentru viitorii candidați, dar mai ales pentru angajați, compania derulează programe ambițioase de dezvoltare profesională, în paralel cu implementarea unei politici de mobilitate internă bazată pe meritocrație”

Irina Munteanu, director general adjunct Apa Nova

”Continuăm finanțarea programului Edu Networks”

Care sunt principalele acțiuni pentru susținerea tinerilor?

Ca și anul trecut, și în 2022 continuăm finanțarea unuia dintre cele mai semnificative proiecte pentru modernizarea sistemului de învățământ românesc, și anume programul Edu Networks, prin intermediul căruia aproape 7.000 de copii din 15 școli din zona București – Ilfov beneficiază de o educație în condiții optime pentru performanță.

Totodată, pentru al cincilea an consecutiv, ne implicăm în dezvoltarea sistemului de învățământ profesional în sistem dual, prin parteneriatul pe care-l menținem cu Colegiul Tehnic ”Anghel Saligny”. La acest moment, sunt sprijinite trei clase de învățământ dual cu un total de 47 de elevi, iar în anul școlar următor, vor fi înființate încă două clase noi, cu un total de 56 de elevi. Ne implicăm încă de la început, inclusiv în promovarea programului și selectarea noilor elevi.

Apa Nova sprijină permanent și sistemul universitar, prin parteneriate cu universități target: UTCB, Politehnică, ASE și Universitatea București. Compania se implică în desfășurarea de stagii de practică și internship plătit, participări și acordare de premii la sesiuni de comunicare științifică, prezentări și vizite de lucru. Prin acest program se dorește pregătirea de noi specialiști pentru realitatea pieței de muncă.

Anul trecut, în practică și internship, au fost 31 de studenți/masteranzi, o parte dintre ei devenind între timp angajați, iar proiectul continuă și în acest an.

”Încercăm să pregătim generațiile de viitori specialiști ai companiei”

Este al cincilea an în care susțineți o clasă de elevi ai Liceul Tehnic Anghel Saligny. Cum ați ajuns să luați această decizie? Simțiți o diferență în nivelul de pregătire a elevilor, în anii de pandemie?

Apa Nova investește în acest program strategic, atât pentru susținerea sistemului educațional, dar și cu scopul de a face față provocărilor existente pe piața forței de muncă, încercând să pregătim generațiile de viitori specialiști ai companiei.

Concret, pentru elevii din program, pe lângă bursele lunare și cele de merit, oferim decontarea cazării și a transportului, asigurăm echipamente, materiale sanitare și mesele pe perioada practicii și participăm activ la desfășurarea programului de practică de specialitate, prin alocarea de tutori experimentați din cadrul companiei, prin urmare asigurăm și expertiză profesională avansată, astfel ca nivelul de pregătire să fie unul superior.

În anii de pandemie, din cauza restricțiilor existente, cursurile claselor de învățământ dual s-au desfășurat cu preponderență în mediul online, iar acest lucru a afectat negativ, în special, calitatea sesiunilor de practică. După ridicarea restricțiilor și revenirea elevilor la clasă și în atelier, sesiunile de practică și-au sporit eficiența, mai ales prin implicarea specialiștilor Apa Nova, care au adus cu ei expertiza exemplelor concrete, aplicate și chiar au folosit echipamente și instrumente din activitatea operațională reală.

O investiție de 600.000 de euro

Anul trecut, v-ați alăturat programului Edu Networks și ați sprijinit 6.900 de copii din 15 școli din București și Ilfov, pentru a avea parte de unități școlare moderne în care să învețe. În ce a constat, concret, investiția dumneavoastră?

Pe întreaga durată a celor patru ani, susținem financiar cele 15 unități școlare din Bucureşti – Ilfov, valoarea totală a investiției noastre ridicându-se la nu mai puțin de 600.000 de euro.

Cu alte cuvinte, suntem alături de copii, părinți și directorii de școli pentru orice trebuie achiziționat, astfel încât condițiile din unitățile de învățământ să asigure performanța școlară.

Pe site-ul companiei ați publicat un apel pentru studenți de a se înscrie în programul de internship pentru acest an. Puteți detalia ce v-a determinat să inițiați acest program? Cei selectați vor fi remunerați? Doriți ca, în perspectivă, să îi angajați în echipa dvs.?

Competiția pentru atragerea și retenția de angajați valoroși este una acerbă, mai ales în condițiile actuale ale pieței, managerii companiilor înțelegând că tinerii reprezintă viitorul în care este necesar să investească cu prioritate. În această direcție, compania noastră organizează anual un program de internship, cu scopul principal de a identifica tinere talente, programul fiind gândit ca un parteneriat de tip win-win, atât pentru noi, cât și pentru participanții eligibili – studenți din anii terminali sau aflați în programul de masterat.

Am dezvoltat un mediu propice învățării, oferind participanților oportunitatea de a câștiga experiență, de a dobândi mai multe cunoștințe teoretice, practice și aplicabile și, nu în ultimul rând, posibilitatea de a se familiariza cu mediul și ritmul de lucru într-o companie multinațională.

Stagiul de internship – care durează de regulă aproximativ 10 săptămâni – începe cu un program de inducție, de familiarizare culturală cu Apa Nova și presupune participarea la cursuri și activități introductive, de la prezentarea companiei, până la informații de bază privind Sănătatea și Securitatea în Muncă, Situațiile de Urgență, Etica și Conformitatea, noțiuni de IT, dar și vizite la stațiile Roșu și Glina.

Prin acest program, urmărim ca tinerii colegi să își dezvolte și abilitățile de comunicare, munca în echipă, managementul timpului sau aptitudinile de prezentare.

”Pe perioada desfășurării programului, internii lucrează în echipele alocate, la proiecte concrete, provocatoare, cu obiective măsurabile, sub îndrumarea unor tutori cu experiență din cadrul companiei. La final, fiecare intern prezintă proiectul și rezultatele obținute, iar o comisie desemnată evaluează și validează tinerii eligibili pentru a face parte din echipa noastră, după finalizarea studiilor”

Irina Munteanu

”Am creat o cultură organizațională orientată spre feedback”

În contextul deficitului de forță de muncă de pe piață, cum reușiți să atrageți profesioniștii de care aveți nevoie? Ați angajat sau vă propuneți să angajați și cetățeni străini (din contingentele aprobate la nivel național) pentru a acoperi necesarul de personal (calificat/necalificat, dacă e cazul)?

Compania noastră oferă condiții optime pentru obținerea de rezultate deosebite: avem un mediu de lucru plăcut, instrumente adecvate de lucru, am dezvoltat programe individuale de dezvoltare, dar și un pachet de beneficii orientat spre recompensarea performanței.

De asemenea, am creat o cultură organizațională orientată spre feedback, dezvoltăm programe de îmbunătățire continuă prin încurajarea proactivității și a muncii în echipă. Putem spune că bugetul alocat pentru beneficiile angajaților a crescut semnificativ în ultimii ani, prin majorarea sumelor pentru servicii medicale atât pentru angajați, cât și pentru aparținători, decontare de bilete de odihnă și tratament, tichete de masă, tichete cadou și prime oferite cu diverse ocazii.

Recrutările noastre vizează cu preponderență profesioniștii din domeniul tehnic, respectiv ingineri şi tehnicieni pentru proiectarea, realizarea, coordonarea şi supravegherea proiectelor operaționale. Căutăm însă și angajați cu potențial pentru funcţiile noastre suport, în zone precum relaţiile cu clienţii, IT, financiar, resursele umane, achiziții și logistică etc.

”Practic, în prezent, oferim oportunităţi de angajare și dezvoltare profesională pentru aproximativ zeci de meserii, Apa Nova fiind și o companie multiculturală, care urmărește să valorifice valențele diversității culturale, pentru creșterea performanțelor în afaceri”

Irina Munteanu, director general adjunct Apa Nova

”Este esențial ca profesorii, elevii și școlile să monitorizeze noile tendințe”

Cum se vede viitorul muncii în România, în condițiile unei piețe a muncii care se transformă continuu? Pe ce ar trebui să se bazeze sistemul educațional?

Viitorul muncii se redefinește constant, iar ”lupta” pentru resursele umane valoroase devine din ce în ce mai complexă. Înainte de criză, de exemplu, rolurile critice erau considerate cele care necesitau abilitățile  de care o organizație avea neapărată nevoie pentru a-și îndeplini obiectivele strategice. Acum, angajatorii realizează că există o altă categorie de roluri critice, și anume cele esențiale pentru asigurarea succesului fluxurilor de lucru vitale. Acestea grupează abilitățile necesare pentru a stimula avantajul competitiv al organizației și fluxurile de lucru care alimentează acest avantaj.

  • Totodată, cred că potențialii candidați vor judeca organizațiile după modul în care și-au tratat angajații în ultimii doi ani, de cȃt de preocupate au fost acestea de siguranța, protejarea și, în general, de starea de bine a propriilor angajați.
  • De asemenea, vor analiza viteza de reacție și de modul în care companiile au acționat pentru a rezolva situațiile de criză, urgente, atȃt de frecvente în aceasta perioadă.

Din acest punct de vedere, este esențial de menționat că Apa Nova nu doar că și-a menținut echipele intacte, dar le-a și mărit, prin angajarea a 270 de noi colegi în ultimii doi ani.  Compania noastră și-a stimulat permanent angajații ca să-și dezvolte abilități critice care pot deschide oportunități multiple pentru dezvoltarea carierei lor, mai degrabă decât să se pregătească pentru un anumit rol următor, iar această perspectivă a adus plus valoare și reziliență organizației.

În ceea ce privește sistemul educațional, este esențial ca profesorii, elevii și școlile să monitorizeze noile tendințe pentru a se pregăti pentru viitorul învățării. Astfel, cadrele didactice vor trebui să-și perfecționeze metodele și tehnicile de predare, pentru a crea un mediu online mai captivant pentru studenții lor, iar elevii vor fi nevoiți să folosească surse de informare alternative și învățarea experiențială cu preponderență, să exploateze la maximum noile tehnologii digitale, să fie aproape de elevi, astfel încât să captiveze noile generații în procesul de învățare.

Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un bărbat a fost găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini. Poliția...
Nenorocirea abătută asupra României în noaptea de Înviere a șters de pe hartă un loc...
FOTO. Manechinul a simțit că trebuie să atragă atenția între burlacii milionari de la Miami...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
O gaură misterioasă, de mărimea Elveției, se formează în același loc în Antarctica. După 50...
Ce trebuie să faci neapărat azi, pe 6 mai, în a doua zi de Paște....
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Reacţia unor turişti thailandezi, ajunşi în ziua de Paşte în Maramureş. Au făcut poze cu...
Se spală rufe azi și în a treia zi de Paște? Ce spun preoţii
Doliu în lumea filmului: unul dintre îndrăgiții actori din ”Titanic” și ”Stăpânul inelelor” s-a stins...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața...
Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas
Substanță RADIOACTIVĂ, găsită în urina fumătorilor de țigări electronice!
S-a decis plata a câte 1400 LEI de persoană în România. Banii au intrat deja...
Dușmani din cauza moștenirii. Copiii lui Adrian Păunescu se ceartă pe avere
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Maria Cârneci, destăinuiri emoționante despre pierderea soțului ei. Artista încă nu și-a găsit liniștea fără...
Cât de bogată este, de fapt, Maria Cârneci: "Nu am mașină"
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
O grotă subacvatică este atât de adâncă încât cercetătorii nu i-au putut găsi fundul