Seară magică la Caracal. Doamnele Teatrului românesc, pe aceeași scenă: Maia Morgenstern, Carmen Tănase, Adriana Trandafir și Manuela Hărărbor au fermecat publicul. IMAGINI DE EXCEPȚIE

Miercuri seară,  la Caracal, de Ziua Copilului, după ce prichindeii au fost răsfățați cât a fost ziulica de lungă, a venit rândul părinților să se desfate cu una dintre cele mai cunoscute și îndrăgite piese ale dramaturgiei românești: “Gaițele”, de Alexandru Kirițescu, în regia lui Gelu Colceag, spectacol produs de Cortina Ag.

Cum piesa este o bijuterie a teatrului românesc, nu se putea altfel decât să aibă o distribuție pe măsură: Maia Morgenstern, Carmen Tănase, Adriana Trandafir, Virginia Rogin, Manuela Hărăbor/Ioana Ancea, Diana Cavallioti, Doina Teodoru/Andreea Chirițescu, Cosmina Dobrotă/Mariangela Coldea, Tudor Aaron Istodor, Gabriel Fătu, Ionuț Ciocia (despre care vorbea un hâtru la intrarea în teatru: “Hai, că veni Firicel în prima seară de festival, veni primarul Vasile în a doua, acu’ veni Brânzoi, te pomenești că până la sfârșitul săptămânii avem tot Las Fierbințiul la noi, în localitate!”).

OFICIAL Marea Britanie își pregătește populația pentru posibile situații de criză

15:49

FLASH NEWS Péter Magyar întoarce politica externă a lui Viktor Orbán și declară Rusia drept „o amenințare pentru Ungaria”

15:45

La ora 19, a început piesa. Decoruri simple: imaginea unei sufragerii de casă boierească, două canapele, trei măsuțe, fotolii. Pe fundal, se aude o muzică de fanfară. În sală, niciun murmur. Și, deodată, liniștea se face țândări de vocea puternică a Maiei Morgenstern (Anetea Duduianu în piesă, precum vedeți și numele îi definește intensitatea sonoră a glasului modelat special pentru acest rol, dar și gesticulația și mersul greu, apăsat, “duduit”). Și ăsta este numai începutul, pentru că Maia nu se conturează numai prin vocea sa vibrantă, impetuoasă, ci prin tot ceea ce o încheagă și o plămădește ca actor.

Dar nu sunt mai prejos nici ceilalți, fără excepție, toți fiind perfect integrați în rol…

Cu o energie uluitoare, care n-are nicio legătură cu vârsta biologică, ci mai degrabă te poartă cu gândul la vremea când se impunea publicului cinefil în filmul “Balanța”, este pe toată scena (ce e drept, rare sunt momentele când dispare din câmpul vizual al spectatorilor, dar tot i se aude glasul din alte camere, tot i se zărește silueta după geamuri, tot i se simte prezența în aer, chiar și atunci când momentele derulate pe scenă nu o implică în mod direct). Maia se agită permanent, ca zborul zig-zagat al unui fluture, gesticulează, leșină, ciupește, dansează, se lamentează, se încruntă, are când voce de tunet, când glas mieros de mâță prefăcută. E Maia, e uriașă actriță!

Dar nu sunt mai prejos nici ceilalți, fără excepție, toți fiind perfect integrați în rol, totul se potrivește impecabil, de la replicile rostite, până la ultimul gest programat sau improvizat. Asta face ca spectatorii să fie în permanență extrem de atenți și conectați la piesă, chiar dacă hohotele de râs prezente aproape în fecare moment ar putea da senzația de continuă relaxare. Dar nu e deloc așa! Toți actorii, prin jocul lor magistral, prin uriașa energie dinamică creată, sunt aidoma unei găuri negre din univers, care atrage și captează fatalmente atenția spectatorilor, ori ca niște sori care fac să graviteze constant și precis în jurul lor simțirea fiecărul om prezent în sală.

Și, ca vrăjiți, toți cei de față se lasă implicați în magia scenei, fără împotrivire…

Și, ca vrăjiți, toți cei de față se lasă implicați în magia scenei, fără împotrivire, chiar dacă subiectul piesei le pune în față oglinda Crăiesei Zăpezii, în care cei oglindiți în ea (de personaje vorbesc) capată chipuri hâde, schimonosite, cu suflete pe măsură, în care totul este întors pe dos, de la nemțoaica guvernantă-servitoare Fraulein, care conduce în fapt casa, până la Aneta Duduianu care domină categoric toată adunarea familiei, până la iubirile răsturnate ale triunghiului Wanda-Mircea-Margareta, ori până la parastasul devenit petrecere.

Jocul actoricesc și subiectul piesei sunt atât de bine închegate, încât spectatorii nu au cum să nu se recunoască pe sine în anumite momente existențiale sau pe apropiații ori cunoscuții lor în această grotescă tragi-comedie, în care “ca printr-o lentilă deformată vedem cum suntem, cum trăim, cum iubim și mai ales cum ne chinuim (unul pe altul)”.

La final, sala e în delir

La final, sala e în delir. Ridicați în picioare, spectatorii nu contenesc cu aplauzele, nelăsând actorii să plece, chemându-i de multe, multe ori la bis. Atât de cald-exaltată este atmosfera, atâta val de simpatie se transferă dintr-o parte în alta, actori-public, încât Maia ia din mâna fotoreporterului aflat lângă scenă aparatul de fotografiat și începe să facă poze publicului. Asta da, prezență de spirit, ăsta da, spectacol!

La ieșire, minute bune încă se vorbește de cele văzute și auzite (dar nu cu tonalitatea ridicată a “Gaițelor”) și încă se va mai vorbi multă vreme de acum încolo! Veniți la teatru, oameni buni!

Toate detaliile despre Festival, precum program și spectacole, pot fi citite AICI