Prima pagină » Gânduri printre cărți » Lansare de carte Bookfest 2022 | De la Parteneriatul Strategic România – SUA la Tratatul de Alianță: ”Trecut, prezent și viitor”

Lansare de carte Bookfest 2022 | De la Parteneriatul Strategic România – SUA la Tratatul de Alianță: ”Trecut, prezent și viitor”

Cristian Lisandru

Sâmbătă – 4 iunie 2022 – a fost lansat, la Târgul de Carte Bookfest 2022, volumul ”România – Statele Unite ale Americii – 25 de ani de Parteneriat Strategic – trecut, prezent și viitor”, scris de istoricul Alexandru Cristian.

Cartea conține un mănunchi de eseuri referitoare la istoria relațiilor româno-americane.

Apărut în vremuri tulburi, volumul se concretizează într-un un apel la păstrarea și dezvoltarea Parteneriatului Strategic dintre România și SUA. Reamintim că la data de 11 iulie 1997 a fost lansat acest Parteneriatul Strategic, din partea României contribuind decisiv președintele Emil Constantinescu, ministrul de externe Adrian Severin, dar și regretatul ambasador Mihnea Constantinescu.

Totodată, nu trebuie uitați nici românii din Statele Unite ale Americii care au contribuit la construirea unei relații speciale între România și Statele Unite ale Americii.

”SUA sunt o putere transformațională. Trecerea de la unipolarism la uni-multipolarism a reprezentat mai mulți pași, iar Statele Unite ale Americii i-au făcut în mod direct și lucid. O puterea transformațională este un stat care își adaptează instrumentele și resursele de putere la ultimele evoluții de pe scena lumii. Statele Unite sunt cea mai mare putere transformațională a lumii. Hegemonul american își redimensionează diferite sectoare pentru a intra în competiție directă cu anumiți competitori”

Alexandru Cristian

Istoricul Alexandru Cristian, la Bookfest 2022

Instrumentalizarea și instituționalizarea Parteneriatului Strategic prin apariția unui Tratat de Alianță bilaterală

Cuvântul Înainte al cărții ”România – Statele Unite ale Americii – 25 de ani de Parteneriat Strategic- Trecut, prezent și viitor” a fost semnat de Simona Maria Vrăbiescu Kleckner, un om care a depus eforturi considerabile pentru apropierea celor două țări prin funcția de Președinte al Fundației Acord,  dar și din postura de consilier pro bono al președintelui Emil Constantinescu.

Alexandru Cristian lansează în cartea sa o nouă idee care va fi receptată în viitor, anume instrumentalizarea și instituționalizarea Parteneriatului Strategic prin apariția unui Tratat de Alianță bilaterală între România – Statele Unite ale Americii. Rămâne de văzut dacă istoria îi va da dreptate.

Un tratat de cooperare și alianță care să formalizeze domenii de cooperare și schimb la nivel de educație, cercetare, ecologic, turism, antreprenoriat alături de excelentele relații la nivel militar-strategic dintre ambele state. Desigur, necesită mult efort și timp pentru această realizare care, în opinia mea, este posibilă și reprezintă rezultatul efortului depus de întregul aparat administrativ al țării noastre, dar și de administrația americană.

Alexandru Cristian


Citește și:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Combinația incredibilă de numere care a câștigat cel mai mare premiu din istoria Loto 6/49
Digi24
Misterul celor doi soldați germani găsiți în Dunăre. Plăcuțele de identificare și o motocicletă ar putea dezvălui cine au fost
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Adevarul
Criza de la Cernavodă și capcana orelor de vârf: obiceiul banal care umflă factura între 19:00 și 23:00
Mediafax
Moldova și Ucraina au BĂTUT palma! Înțelegerea produce EFECTE și în România
Click
Cezar Ouatu, topit după fiica lui. Imagini adorabile cu Serena Maria: „Simți cum timpul se oprește”
Digi24
Fiul lui Borcea, Patrick, pus sub monitorizare electronică după ce a intrat în locuinţa fostei iubite şi ar fi agresat-o
Cancan.ro
Explicația halucinantă a pensionarului SRI despre Anna. Cum a încercat 'Romeo' de pe Transfăgărășan să iasă basma curată după ce familia l-a luat la întrebări
Ce se întâmplă doctore
Electrocasnicul care nu trebuie să-ți lipsească din casă ajunge de astăzi, 13 august, în toate magazinele Lidl! Clienții Lidl Plus îl pot cumpăra la preț redus
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Minivacanța de 15 august – Restricții majore pe două drumuri din România. Ce trebuie să știe șoferii între 14 și 17 august
Descopera.ro
Test de cultură generală. De ce avem gene?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULIŞOR: – Tată, ce trebuie să vând pentru a-mi cumpăra mașini, iahturi...
Descopera.ro
Oceanele au atins cele mai ridicate temperaturi înregistrate vreodată în luna iulie