Prima pagină » Știri » Cum să te pensionezi în 2022, în România. Condiții, acte necesare și pași de urmat

Cum să te pensionezi în 2022, în România. Condiții, acte necesare și pași de urmat

Radu Cristian
Cum să te pensionezi în 2022, în România. Condiții, acte necesare și pași de urmat

Vârsta standard de pensionare în România este 63 de ani pentru femei și de 65 de ani pentru bărbați. Trebuie spus că stagiul minim de cotizare este de 15 ani și stagiul complet de cotizare este de 35 de ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați. Atingerea acestor coordonate se realizează printr-o creștere graduală, conform eșalonării prevăzute în anexă nr. 5 la Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, informează Casă Națională de Pensii Publice (CNPP).

Mai exact, pensia pentru limita de vârstă – adică cel mai des întâlnit tip de pensie – se cuvine persoanelor care îndeplinesc, cumulativ, la dată pensionarii, condițiile privind vârstă standard de pensionare și stagiul minim de cotizare prevăzute de lege.

Actele necesare pensionarii

Pentru a beneficia de pensia pentru limita de vârstă, trebuie să va înscrieți, în primul rând, pentru a obține venitul cuvenit, la Casă de Pensii de care aparțineți. Iată actele necesare, conform CNPP:

  • cerere pentru înscrierea la pensie
  • carnetul de muncă (original și copie);
  • carnetul de muncă pentru membrii CAP (original și copie);
  • carnetul de asigurări sociale pentru agricultori (original și copie);
  • alte acte prevăzute de lege privind vechimea în muncă sau vechimea în serviciu realizată;
  • actele de stare civilă ale solicitantului: BI/CI, certificat de naștere și de căsătorie (original și copie);
  • livretul militar (original și copie);
  • diplomă de absolvire a învățământului universitar (original și copie) și adeverință din care să rezulte durata normală,
  • perioada studiilor și faptul că acestea au fost urmate la zi;
  • dovadă echivalării de către statul român a cursurilor desfășurate în cadrul unor instituții de învățământ universitar din
  • străinătate;
  • adeverință privind sporurile cu caracter permanent reglementate prin lege sau prin contractul colectiv/individual de muncă
  • (original);
  • adeverință privind încadrarea activității în fostele grupe I și/sau ÎI de muncă, în condiții deosebite și speciale , în original
  • (anexă nr. 12, anexă nr. 13, anexă nr. 14 la norme);
  • procura specială, pentru mandatar (original și copie);
  • acte pentru dovedirea calității de beneficiar al Decretului-lege nr. 118/1990, republicat, și/sau al Legii recunoștinței față de
  • eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din Decembrie 1989, precum și față de persoanele
  • care și-au jertfit viață sau au avut de suferit în urmă revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987 nr.
  • 341/2004, cu modificările și completările ulterioare
  • alte acte întocmite potrivit prevederilor legale prin care se dovedesc elemente necesare stabilirii drepturilor de pensie.
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
De ce s-a deplasat șeful CIA la Moscova. Explicațiile Kremlinului
Cancan.ro
Cazimir Ionescu, primele declarații după moartea fiicei sale: ,,Am crezut că îi va face bine să meargă acolo”
Prosport.ro
Bianca Drăguşanu, apariție spectaculoasă în costum de baie! Fosta iubită a lui Adrian Cristea a atras privirile tuturor pe Insula Milionarilor
Adevarul
Toamna se numără șantierele în București. Marile lucrări care vor afecta traficul înainte de începerea școlii
Mediafax
Schimbări radicale în farmacii. Cseke Attila: Nu vreau să aflăm după ce un medicament a dispărut de pe piață că există o problemă
Click
Start la „Litoralul pentru toți” 2026! Cu cât ieftinește Mihai Trăistariu cazarea: „Au dormit și câte 9 persoane într-o garsonieră”
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Fiica fostului senator Cazimir Ionescu a fost găsită moartă într-o locuință din Argeș. Avea doar 22 de ani
Ce se întâmplă doctore
Kim Cattrall, în costum de baie la 70 de ani: cum se menține în formă actrița din „Sex and the City”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Indicatorul rutier pe care mulți șoferi îl interpretează greșit. Semnificația se schimbă în funcție de țară
Descopera.ro
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce caută lenjeria ta la vecinii noștri?
Descopera.ro
Bill Gates vrea locuri de muncă „rezervate pentru oameni”