Reportaj în inima Banatului, unde casele colorate din lemn, vechi de peste 100 de ani, sunt reparate și zugrăvite de voluntari. Cum a ajuns „Color de village” la Fărășești | FOTO

În acest sfârșit de săptămână, se desfășoară la Fărășești, Pietroasa, județul Timiș, una dintre cele mai mari acțiuni de voluntariat din Banat și chiar din țară. Peste 400 de voluntari s-au adunat să zugrăvească și să repare casele vechi și de peste 100 de ani.

Fărășești este una dintre cele mai vechi comunități din această parte a Banatului. Satul, cu case de lemn, se află la poalele Munților Poiana Ruscă, într-o vale dintre dealurile Negreşu şi Prodan. Este înconjurat de păduri, are până în 300 de locuitori și o singură uliță principală, care spre capăt, se bifurcă în două drumuri pe câțiva zeci de metri. De la Timișoara, pe autostradă sunt puțin peste 80 de kilometri până aici, fapt ce face zona atractivă pentru cei care își doresc o casă de vacanță.

Doar că la Fărășești, plațurile nu prea mai sunt de vânzare. Cei mai mulți localnici nu au părăsit localitatea, chiar dacă cei mai tineri și-au găsit un loc de muncă la oraș. Doar vreo doi doctori, un profesor, un avocat, doi jurnaliști și un muzician din Timișoara au reușit să cumpere o casă sau un loc de casă aici.

INEDIT PRINS pe microfon – Trump îi șoptește lui Macron: „Cred că vrea să facă o înțelegere” (VIDEO)

01:28

BREAKING NEWS Trump a discutat cu PUTIN despre organizarea summitului trilateral /Rusia nu va accepta militari NATO în Ucraina

01:20

„Color de village”, cu voluntari de toate vârstele, din toată țara

În timpul săptămânii, ulița satului e pustie, cei tineri fiind la serviciu, la oraș, iar cei mai în vârstă pe dealuri, unde lucrează pământurile, dar la sfârșit de săptămână locul devine un adevărat furnicar. În acest sfârșit de săptămână, s-au bătut toate recordurile.

Încă de la intrare în sat, un panou, amplasat pe marginea șoselei, te anunță că la Fărășești se desfășoară cea de-a patra ediție “Color the Village”, un festival al acțiunilor de voluntariat.

Drumul îngust, șerpuit, dar asfaltat, lasă din loc în loc spațiu în care să te retragi pentru a da prioritate celor care vin din sens opus. Oriunde îți arunci ochii, te izbește verdele crud de Fărășești și copacii falnici, care parcă păzesc intrarea ca niște străjeri care îți cer să te lepezi de stresul orașului, când ajungi aici.

Pe partea dreaptă a șoselei, e coloană infinită de mașini, iar pe partea stângă, sunt instalate deja scări și schele la majoritatea caselor. Voluntarii dau culoare localităților. Unii mânuiesc trafaleți cu cozi lungi pe fațadele caselor, alții vopsesc ferestrele și porțile mari din lemn.  E o agitație plăcută, ca și când întreaga comunitate se pregătește de sărbătoare. În centrul satului, în curtea școlii, e cartierul general. Aici, o echipă pregătește vopseaua, alta se ocupă de lemnărie, alta de bucătărie, pentru că cei care muncesc trebuie și hrăniți.

Unii dintre voluntari au venit de la sute de kilometri, cu gândul să dea o mână de ajutor.

Cristian e din București și e instructor de înot.

„Prietena mea e din Timișoara. Așa am auzit de această acțiune și am venit să ajutăm. E extraordinar ce se întâmplă aici”, crede tânărul.

Cot la cot cu el lucrează Șerban, kinetoterapeut la Spitalul județean din Timișoara.

“Eu sunt pentru prima dată cu ei, dar particip la acțiuni de voluntariat destul de des. Merg cu alimente prin Apuseni și îi ajutăm pe oamenii de acolo cu ce au nevoie. Uneori e greu, pleci acasă obosit, dar tare mulțumit când vezi recunoștința unor oameni simpli, care îți mulțumesc cu lacrimi în ochi pentru că ai făcut ceva pentru ei”, povestește Șerban.

La o altă casă o găsim pe Geta Boz, profesoară pensionară.

“Eu am fost la toate acțiunile cu ei. Îmi place foarte mult să fac voluntariat, să-i ajut pe oameni. Ce e mai frumos, decât să dai o mână de ajutor aici, la aer curat, și să pleci acasă cu satisfacția că ceea ce ai făcut chiar contează? Eu, peste tot unde lucrez, într-un loc mai puțin vizibil, desenez și o inimioară. E semnul meu pentru cei pe care i-am ajutat”, povestește profesoara.

30 de case, reparate și zugrăvite în trei zile

Radu Trifan, de la “Acasă în Banat”, asociația care a inventat această acțiune, aleargă dintr-o parte în alta. Dă indicații, descarcă materiale, dă interviuri, stă la poze, vorbește și zâmbește fiecăruia. Împreună cu soția sa, Nicoleta, pregătesc de aproape șase luni această ediție. Chiar dacă au deja experiența celorlalte trei, încă au emoții.

“Merge extraordinar. Neașteptat de bine chiar și pentru noi. În total s-au înscris peste 400 de voluntari, dar am avut, încă din prima zi, peste 150 de oameni. Suntem la a patra ediție Color the village și, timp de trei zile, zugrăvim 30 de case. Se adună foarte multe sute de ore de muncă, dar avem tot ce ne trebuie să ne îndeplinim obiectivul. Avem voluntari înscriși prin formular pe internet, sunt din toată țara, și avem voluntari de la companii, care vin alături de noi, sponsori, care au venit și cu echipe de voluntari, avem partenerii de la Consiliul județean, de la Prefectură, care sunt și cu echipe aici. Finanțarea proiectului este din fonduri private, companii care ne susțin financiar, cu materiale de construcții, cu alimente, avem sprijin logistic din partea Primăriei Pietroasa, din partea Consiliului Județean Timiș, prin Asociația pentru Dezvoltarea Turismului și de la Prefectură”, spune Radu.

Cei doi soți au pornit de la ideea de a face un eveniment, care să aducă mulți oameni la un loc, care să ajute familii sau persoane aflate în dificultate. De aici s-au gândit cum și ce ar putea să facă să ajute o comunitate, un sat întreg, și așa s-a născut “Color the Village”, o acțiune în care sute de voluntari repară și zugrăvesc casele din cele mai vechi sate din Banat, păstrând elementele tradiționale.

„Dumnezeu să-i ajute pentru ce fac!”

Bătrânii din sat sunt absolut încântați de ceea ce se întâmplă cu casele lor. Tanti Raveca are 77 de ani. Stă așezată pe un scaun în fața casei în care s-a născut. Voluntarii tocmai i-au reparat și vopsit poarta de lemn, ceea ce ea nu ar mai fi putut să facă.

“M-au ajutat și pe mine. Au terminat poarta. Foarte de treabă au fost. Nici nu mă așteptam să vină să mă ajute cineva, așa, fără să-mi ceara niciun ban. E greu, că aici nu prea avem bani, că mulți nu avem pensii, am lucrat la pământ și am trăit cum am putut. Am mai crescut animale: oi, porci, vaci. Acum nici cu animalele nu prea ne mai descurcăm, că suntem bătrâni și nu mai putem să muncim așa de mult. Banii sunt puțini. E greu!”, spune femeia.

Puțin mai sus, o altă familie, soț și soție, trecuți de 70 de ani, privesc cum voluntarii le zugrăvesc casa. Bărbatul încearcă să fie de folos, însă tinerii îi spun să stea liniștit, că se descurcă. “Dumnezeu să-i ajute, pentru ce fac! Noi nu mai putem să facem. Încercăm să-i ajutăm și noi, dar nu ne lasă”, spune bătrânul.

La câțiva metri, se află o casă care a devenit simbolul satului și al campaniei. Aparține de vreo zece ani unuia dintre puținii orășeni care au reușit să cumpere aici, în sat, o proprietate. Profesor la Universitatea de Vest din Timișoara, Florin Foltean spune că e locul unde se va retrage definitiv când se va pensiona.

“Acum venim destul de rar aici. Am cumpărat-o pentru momentul în care ne pensionăm. Atunci ne mutăm cu totul aici. Locul e extraordinar, e autentic, e atât de frumos și atât de multă liniște că îți vine să nu mai pleci de aici. Ne-am bucurat mult de acțiunea de astăzi, pentru că am vrut neapărat să o reabilităm în stil tradițional, pentru că am mai avut oferte cu termopane și polistiren, dar noi am vrut să o păstrăm așa cum era pe vremuri”, povestește profesorul Foltean.

Moara, veche de peste 100 de ani

Un alt punct care stârnește mult interes este moara din sat. Aici o grupă de voluntari lucrează de zor să repare lemnul, să vopsească ferestrele și ușile și să curețe agregatul care transforma cerealele în făină.

„Are mai mult de o sută de ani. A fost a socrului meu. El nu mai trăiește acum, dar pe vremea lui Ceaușescu era morarul satului. Pentru munca pe care o făcea lua vamă, în produse. Cam 10 la sută! O parte le dădea la stat, alta îi rămânea lui. Am mai prins și eu moara funcțională și am lucrat cu ea. Măcinam mai mult porumb, uneori și grâu, dar la grâu nu puteam să separ tărâțele și făina era mai neagră. Pe timpuri, însă, oamenii o foloseau așa. Acum nu prea mai fac pâine, cumpără de la magazin”, spune Ioan Beluș, care speră să revadă moara pusă în funcțiune.

Satul Fărășești are două magazine. Unul dintre acestea e deschis zilnic, iar programul este flexibil, în funcție de nevoile sătenilor. De aici își cumpără zilnic pâinea. Patron și angajat este Ion Zepa, care chiar dacă nu este localnic, din cei 60 de ani, 31 i-a trăit aici.

„Eu sunt venit din județul Hunedoara, dar m-am adaptat foarte bine aici. Magazinul l-am deschis mai mult de nevoie. Aveam un magazin în sat, dar nu era tot timpul deschis și nu prea era aprovizionat. Și atunci am zis că nu e posibil să nu avem de unde să cumpărăm ce ne trebuie. Și așa am făcut magazinul. Aici cel mai mult se vând sucurile, cafeaua și berea. Răchie și mâncare nu prea merge, că au oamenii acasă. Pâinea se cumpără, că nu mai fac acasă ca pe vremuri”, spune Zepa, care ne invită venim la sfârșit de săptămână să vedem câtă lume e în sat, “e plină strada, ca la oraș”. Se mândrește cu frumusețea satului care l-a adoptat și este convins că după “Color the Village”, Fărășeștiul va fi și mai frumos, și mai atractiv pentru turiști.