Prima pagină » Știri politice » Premieră în România. Într-o comună din Brașov are loc un referendum pentru demiterea primarului. Prezența la vot la cinci ore de la deschiderea urnelor

Premieră în România. Într-o comună din Brașov are loc un referendum pentru demiterea primarului. Prezența la vot la cinci ore de la deschiderea urnelor

Premieră în România. Într-o comună din Brașov are loc un referendum pentru demiterea primarului. Prezența la vot la cinci ore de la deschiderea urnelor

Duminică are loc referendumul care are ca obiect demiterea din funcţie a primarului comunei brașovene Dumbrăviţa, Popa Zachiu. Acest proces de vot este o premieră pentru România și a fost inițiat de USR Brașov.

„Încurajăm toți locuitorii comunei Dumbrăvița să participe la vot și să își exprime opțiunea privind soarta comunității. Este firesc ca într-o democrație oamenii să își poată alege liber viitorul.

Fiecare vot exprimat crește șansele ca voința locuitorilor să aibă impact. Fiecare vot nefolosit crește șansele de a fi reprezentați de oameni nepotriviți sau nedoriți în funcțiile publice”, a transmis USR Brașov, pe Facebook.

Conform sursei citate, pentru prima dată în România, comuna Dumbrăvița poate demonstra întregii țări că „românii vin la vot nu doar o dată la 4 ani, ci de fiecare dată când o comunitate dorește să își exprime voința”.

AEP: Prezenţa la vot este 9,80 %

Conform datelor Autorității Electorale Permanente (AEP), la ora 12:20, adică la cinci ore de la deschiderea urnelor, prezenţa la vot este 9,30%. 380 dintre cei 4.083 de alegători înscrişi pe listele electorale s-au prezentat la urne.

Referendum pentru demiterea primarului în comuna braşoveană Dumbrăviţa / Sursa foto: Autoritatea Electorală Permanentă

Referendum pentru demiterea primarului în comuna braşoveană Dumbrăviţa / Sursa foto: Autoritatea Electorală Permanentă

Alegătorii îşi vor putea exercita dreptul de vot între orele 07:00 – 23:00.

Popa Zachiu: „Un grup de interese vrea să preia controlul asupra comunei noastre”

Într-un mesaj postat pe Facebook, primarul comunei Dumbrăviţa le-a cerut oamenilor să nu meargă la vot.

„Un grup de interese vrea să preia controlul asupra comunei noastre! De ce? Pentru a aplica și aici, la noi, ”modelul” USR bazat pe scandal, agresivitate, manipulare și minciuni. Acest mod de a acționa chiar și între ei, în interiorul partidului, a adus USR în pragul imploziei. Dar și mai grav, a compromis șansele la dezvoltare în puținele locuri unde USR are primari (exemple: Brașov, Sânpetru, Timișoara, Sectorul 1 al Capitalei), aducându-i la exasperare pe cetățeni. Pentru că USR-iștii încearcă să-și mascheze incompetența în administrația publică prin țipete și lansarea de fumigene. Iar lumea a început să-și dea seama în ce ape tulburi se scaldă acești scandalagii de profesie.

Pentru a-și atinge scopul în comuna noastră, acest grup de interese a forțat organizarea unui referendum pentru demiterea primarului ales în mod democratic de dumnevoastră. Acest referendum este un „referendum-răzbunare”, o probă clară a „furiei perdantului”, toate acestea dintr-un singur motiv, acela că USR a pierdut alegerile pentru funcția de primar, dovadă în acest sens fiind foarte mulți martori care i-au auzit pe membrii USR încă din seara pierderii alegerilor că primul lucru de care se vor ocupa va fi strângerea de semnături pentru demiterea proaspătului ales primar în Dumbrăvița, nicidecum să creeze vreun proiect benefic pentru cetățeni.

Șapte luni s-au chinuit USR-iști să strângă semnături – mai cu niște minciuni, mai cu niște manipulări, mai cu niște ”semnături” ale unor oameni care de fapt n-au semnat, ale unor persoane decedate ori ale unor persoane care nu au domiciliul în Dumbrăvița. Iar aceste chestiuni nu vor rămâne așa, ci vor fi investigate de instituțiile competente.

Concluzia este doar una: NU AVEM NEVOIE DE HAOS, SCANDAL, MANIPULARE ȘI MINCIUNI USR-iste în comuna noastră! NU girați toate acestea prin participare la referendum. NU MERGEȚI LA URNE!”, a transmis edilul.

Referendum în premieră în România. De la ce a pornit totul

Totul ar fi pornit imediat după alegerile locale, când USR-iștii nemulțumiți că tot Popa Zachiu a ieșit primar, acesta aflându-se la al cincilea mandat.

Ei au mers din poartă-n poartă pentru a convinge puțin peste 1.000 de oameni că este nevoie de schimbare. USR-iștii reproșează actualului primar că nu a făcut nimic notabil în ultimii ani, că nu au nici la acest moment canalizare și apă în toată comuna, că majoritatea străzilor sunt neasfaltate și că se tărăgănează procedura de atribuire a titlurilor de proprietate locuitorilor, conform Antena 3.

De cealaltă parte, primarul spune că bugetul localității este unul sărăcuț și că a proritizat investițiile și cheltuielile și că abia acum se fac investiții in infrastructură.

Dacă totalul de voturi valabil exprimate va depăși 30%, referendumul va trece, însă din acest total sunt necesare 50 + 1 voturi cu DA pentru ca primarul să fie demis.

Lupta este foarte strânsă pe acest subiect, fiind vorba mai mult de orgolii între PNL și USR.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
SCANDAL la Guvern! Sindicatul angajaților, atac la adresa lui Bolojan: La 17 august unde erați?
Digi24
Doi neozeelandezi au pedalat pe lângă Dunăre „de la izvor până la mare” și au documentat cea mai mare problemă din această vară
Cancan.ro
DRAMA neștiută a medicului rezident de 28 de ani care s-a aruncat de la etajul 14. De ce boală sufereau părinții lui
Prosport.ro
Ce a pățit o turistă la hotelul Simonei Halep din Mamaia: „Am făcut plângere la Poliție și la ANPC!”
Adevarul
Selecționerul Egiptului ar fi leșinat încercând să oprească o păruială între cele două soții ale sale
Mediafax
IREAL! Un al doilea război ar putea izbucni la granița României
Click
Detalii cutremurătoare despre drama medicului rezident care s-a sinucis. Ce se întâmpla în viața lui
Digi24
„O minune care mi-ar putea salva viaţa”. Câștigătoarea celui mai mare premiu din istoria jocului Loto 6/49 și-a ridicat banii
Cancan.ro
Cea mai nouă PROFEȚIE a 'Profetului Apocalipsei': Război total între aceste 5 țări, în octombrie 2026
Ce se întâmplă doctore
Îl mai ții minte pe Vierme de la Animal X? Cum arată acum, la 42 de ani, și cu ce se ocupă! E schimbat total și mulți nu l-au mai recunoscut
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Licitație pentru mașini electrice la Onești. Cum arată cerințele tehnice pentru cele șapte vehicule?
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
Ruinele unei civilizații uitate, descoperite cu ajutorul tehnologiei LiDAR în pădurea amazoniană