Prima pagină » Emisiuni » Marius Tucă Show » VIDEO | Ionuț Rusu: „Pe cameră, e momentul meu de libertate, acolo evadez din timiditate. Încerc să impregnez cât mai mult din personalitatea mea și în diversele personaje pe care le interpretez”

VIDEO | Ionuț Rusu: „Pe cameră, e momentul meu de libertate, acolo evadez din timiditate. Încerc să impregnez cât mai mult din personalitatea mea și în diversele personaje pe care le interpretez”

Bianca Iliescu

Ionuț Rusu, comediant și om de radio, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Actorul a afirmat că mesajele din partea oamenilor, în care i se spune că reușeste să schimbe o dispoziție proastă, într-una mai bună, reprezintă motivația supremă pentru a-și continua meseria. Deși a încercat dintotdeauna să-și mascheze timiditatea, invitatul lui Marius Tucă a precizat că niciodată nu a reușit acest lucru, fiind de părere că ea „are un farmec aparte”.

„Asta cu artistul îmi place când o spune altcineva. Eu nu m-am identificat niciodată artist. Mi se pare că nu trebuie să o facă persoana în cauză. E un exces de aroganță – ‘eu sunt artist’ – să zică alții. Dacă zic alții, ești artist cu adevărat. Dar comediant, până la artist, e persoana care reușește să schimbe dispoziția într-una mai bună, în orice moment al vieții omului. Mai primeam mesaje, de la diverse persoane, care treceau prin necazuri cumplite sau care erau batjocoriți la locul de muncă și îmi spuneau: ‘Tu mi-ai adus o doză de bună-dispoziție în seara asta și pot s-o iau de la capăt altfel’.

Și asta însemna foarte mult, chiar mai mult decât banii. Pur și simplu, îți dă doza aia de energie ca să continui și te stimulează să faci lucruri din ce în ce mai mai amuzante, ca să-i înveșelești pe oameni”, a afirmat Ionuț Rusu.

Întrebat cum este el în viața de zi cu zi, Ionuț Rusu susține că nu este departe de personajele pe care le interpretează și că încearcă să adauge cât mai mult din personalitatea sa în fiecare dintre acestea.

„Sunt prostănac și în viața de zi cu zi. Mereu am tins spre a fi mai șmecher, mai arogant, mereu mi-am dorit. Adică am făcut exerciții, m-am uitat la traineri de aroganță – există traineri de aroganță, ca să fii un pic mai înfipt. Și nu îmi iese, chiar dimpotrivă, par mai prostănac când încerc asta, se râde mai tare și, atunci, pur și simplu rămân așa. De mic făceam exerciții să maschez timiditatea asta, dar a rămas la același nivel, adică nu s-a schimbat absolut deloc.

Și când cunosc o persoană pe care o apreciez super-mult, sunt super-rușinos. Și când ajung într-un loc special sau într-un loc unde n-are acces oricine, tot iese la iveală rușinea asta. Are un farmec aparte și timiditatea. Cred că n-aș putea să fac ceea ce fac dacă aș fi o persoană îndrăzneață, înfigăreață. Mi-ar fi mult mai greu. Dar așa, ăsta e imboldul meu, să ies din zona de confort și să atrag atenția asupra mea.

Pe cameră, e momentul meu de libertate, adică acolo evadez din timiditate. Apoi mă întorc la timiditate, dar pe cameră nu mai există. Încerc să impregnez cât mai mult din personalitatea mea și în diversele personaje pe care le interpretez. La început, nu făceam asta și mi-a dat cineva un sfat, un regizor cu care am lucrat, să pun din mine mereu, în orice fac, să pun și o latură din mine și, atunci, multe din ele se aseamănă. Dacă te uiți ca structură, ca mimică, se aseamănă, pentru că sunt eu, să vede că sunt eu”, a precizat Ionuț Rusu.

Comedianul a precizat că notorietatea l-a învățat să rămână cu picioarele de pământ și să nu se schimbe, acest lucru oferindu-i mai multă încredere în sine.

„În principiu, să rămâi cu picioarele pe pământ, să nu te schimbi. Dacă la început erai o persoană simplă, erai o persoană populară, să nu te schimbi dintr-o dată. Eu am încercat de foarte multe ori să schimb asta la mine și să să devin mai golan, un pic, cu toată lumea din jurul meu, pentru că, în București, e puțin diferită lumea față de locul de unde vin eu.

Adică oamenii sunt mai înfipți, sunt un pic mai curajoși, te iau foarte tare și, atunci, trebuie să fii la același nivel. (n.r – Notorietatea) mi-a dat încredere. În momentul în care știi că deja ai o bază de public, faci cu altă tragere toate lucrurile”, a declarat Ionuț Rusu.

O nouă ediție Marius Tucă Show pe gândul.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook Marius Tucă și Gândul și pe canalul de YouTube Gândul.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
După 9 ani de exil, soțul Marcelei Topor se pregătește de întoarcere! Românca așteaptă revenirea bărbatului care a vrut să rupă Catalonia de Spania
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Scandal exploziv la Insula iubirii. Concurentul înjurat, amenințat și băgat în ședință de producătorii Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Adevarul
PSD, prins între electoratul AUR și statutul pro-european. Ce dezvăluie susținerea pentru suspendarea lui Nicușor Dan
Mediafax
Ai locui într-o casă de lux făcută din trei containere navale? Proiectul inedit are terasă pe acoperiș, saună și piscină
Click
O româncă din Spania a dat lovitura în Zaragoza. Fenomenul „Plaxinta” a adunat mii de clienți: „Suntem uimiți”
Digi24
Prima reacție a Kremlinului, după ce Trump a anunțat un acord cu Putin privind un armistițiu în sectorul energetic
Cancan.ro
Cele 3 minciuni ale Arminei care au dat-o afară de la Insula Iubirii. Cu ce i-a mințit pe Radu Vâlcan, propriile colege și chiar pe Marcel
Ce se întâmplă doctore
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Mediafax Italia
CELE MAI BUNE LOCURI DE MUNCĂ! Poți câștiga o avere...
Mediafax Spania
Cât ar putea câștiga în plus angajații dacă s-ar aplica reforma fiscală?!