Prima pagină » Știri » FOTO | Primarul unei comune din Mureș și fiica sa, alături de un vecin, au murit după ce au căzut într-o fosă septică. Cum s-a întâmplat tragedia

FOTO | Primarul unei comune din Mureș și fiica sa, alături de un vecin, au murit după ce au căzut într-o fosă septică. Cum s-a întâmplat tragedia

Sfârșit tragic pentru un primar din comuna Sărățeni, județul Mureș, și fiica acestuia, care au căzut într-o fosă septică, alături de alte două persoane. Fata a încercat șa-și ajute tatăl care căzuse acolo, în încercarea de a ajuta un vecin care căzuse în fosă încercând să o curețe, dar nu au mai reușit să iasă. In ajutorul lor a sărit și proprietarul fosei care a pățit la fel dar, din fericire, medicii au reușit să îl resusciteze. Aceștia nu au mai avut oxigen și au intrat în stop cardiorespirator. 

Bíró Csaba, primarul comunei Sărățeni din județul Mureș, alături de fiica sa și o altă persoană au decedat după ce au căzut într-o fosă septică situată într-o curte particulară, anunță ISU Mureș. Cele patru victime care au căzut, 3 bărbați și o femeie, au fost extrase inconștiente și s-au efectuat manevre de resuscitare.

Singurul supravieţuitor a fost bărbatul pe proprietatea căruia se afla fosa septică. A fost dus în stare critică la spital, cu elicopterul.

„Patru victime, găsite într-o fosă septică, toate patru în stop cardio respirator. Am început resuscitarea, prima victimă scoasă a fost transferată la spital, celelalte trei, din păcate, după 50 de minute au fost declarate decedate”, a declarat Posteucă Bogdan, de la UPU SMURD Târgu Mureș.

„Intervenţia a fost îngreunată de spaţiul foarte îngust de intrare în fosa septică, însă victimele au fost extrase în scurt timp”, a explicat Valeria Georgiana Oltean, purtător de cuvânt ISU Mureș.

Primarul Biro Csaba se ocupa de localitate din 2016. Fiica sa avea 32 de ani, era căsătorită de anul trecut și avea un bebeluș de doar câteva luni.

Cum s-a întâmplat tragedia

Proprietarul fosei a chemat un vecin să-l ajute să desfunde canalizarea. La un moment dat, bărbatul care executa lucrarea ar fi leşinat din cauza vaporilor toxici. Speriat, proprietarul a sunat la 112 şi apoi a cerut ajutor primarului, care locuia în apropiere. Edilul a venit într-un suflet, însoţit de fiica sa. Ambii au intrat în fosă încercând să ajute, dar nu au mai ieşit. Proprietarul fosei a intrat la rândul său, încercând s-o scoată pe fată.

Bărbatul de 62 de ani care a văzut tot ce s-a întâmplat a sunat la 112 să alerteze pompierii, însă nu a mai așteptat ca aceștia să vină și a încercat să o salveze pe fată. A căzut și el fiind scos în cel mai scurt timp de către forțele care au ajuns la locul intervenției.

”Cu tristețe am aflat de pierderea tragică, în această seară a colegului primar din localitatea Sărățeni, Bíró Csaba, și a fiicei sale. Dumnezeu să îi odihnească în pace și condoleanțe familiei îndurerate de aceste pierderi incredibile!”, anunță primarul UDMR din Sângeorgiu de Mureș, Sofalvi Szabolcs.

”La data de 20 Iulie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 14 Poliție Rurală Ghindari au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că în localitatea Sărățeni, 3 bărbați și o femeie ar fi căzut într-o fosa septică.

Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, unde au constatat faptul că cele sesizate se confirmă.

În urma evenimentului a rezultat decesul bărbaților de 59 și 45 de ani și a femeii de 32 de ani, bărbatul de 62 de ani fiind transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, au transmis reprezentanții ISU Mureș.

În urma celor întâmplate, polițiștii au deschis un dosar penal pentru „ucidere din culpă” și „vătămare corporală din culpă”.

Polițiștii efectuează în continuare cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
PSD, cu cuțitul la os. Luni se decide soarta Guvernului
Digi24
Una dintre cele mai bogate țări europene mai are rezerve de combustibil doar pentru 20 de zile
Cancan.ro
Primele imagini de la băuta lui Gabi Tamaș de la Survivor. Ce a consumat 'îmbăTamaș'
Prosport.ro
Milionarul și-a făcut cumpărăturile la LIDL. I-a lăsat mască pe angajați: cu ce și-a umplut căruciorul
Adevarul
Războiul din Pădurea Băneasa ia amploare. 6.000 de oameni, captivi între un dezvoltator care nu se ține de cuvânt și ecologiști
Mediafax
Trei zile de vreme rea în România. Ce zone sunt vizate de avertizările ANM
Click
Cum arată casa de vacanță a Andreei Marin. Imagini de senzație cu locul în care își încarcă bateriile
Digi24
Rumen Radev proclamă „victoria asupra apatiei”, în timp ce „Bulgaria progresistă” revendică primul loc în alegerile anticipate
Cancan.ro
Prognoză luna mai 2026 | Meteorologii Accuweather anunță furtuni și ninsori în România
Ce se întâmplă doctore
Cum arată mama lui Dan Bălan la 68 de ani. Ludmila Bălan a dezvăluit secretul „tinereții fără bătrânețe”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Începe recensământul traficului rutier. Ce urmărește CNAIR?
Descopera.ro
Ce spune știința despre bărbații foarte inteligenți?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – M-am culcat aseară cu soţul Mariei! – Şi?!? la zi, cum e???
Descopera.ro
Boala ficatului gras, în creștere: 1,8 miliarde de persoane ar putea fi afectate până în 2050