Prima pagină » Actualitate » Plata parcării în timpul nopţii, în staţiunea Mamaia, nu va fi suspendată. Consiliul Local al municipiului Constanţa nu a aprobat proiectul de hotărâre

Plata parcării în timpul nopţii, în staţiunea Mamaia, nu va fi suspendată. Consiliul Local al municipiului Constanţa nu a aprobat proiectul de hotărâre

Plata parcării în timpul nopţii, în staţiunea Mamaia, nu va fi suspendată. Consiliul Local al municipiului Constanţa nu a aprobat proiectul de hotărâre

Consiliul Local al municipiului Constanţa nu a aprobat proiectul de hotărâre privind plata parcării în timpul nopţii, în staţiunea Mamaia, iar ca urmare, ea nu va fi suspendată. Primarul Vergil Chiţac, cel care anunţase la sfârşitul săptămânii trecute că parcarea nu va mai fi plătită în Mamaia între orele 22.00 – 08.00, nu a fost prezent la şedinţă.

Consiliul Local Municipal a fost convocat, joi, online, într-o şedinţă extraordinară, ce a avut o durată de două ore, pe ordinea de zi aflându-se un singur proiect de hotărâre. Este vorba despre suspendarea unor prevederi din cuprinsul Regulamentului de organizare şi funcţionare a parcărilor publice din municipiul Constanţa.

Proiectul, al cărui inițiator a fost primarul Vergil Chiţac, prevedea ca în intervalul orar 22.00 – 08.00 parcarea să fie gratuită în staţiunea Mamaia. Edilul nu a fost, însă, prezent la şedinţa Consiliului Local, în cadrul căreia au fost propuse mai multe amendamente, atât de la USR, cât şi de la PSD.

În urma mai multor discuţii în contradictoriu, şedinţa a fost oprită câteva minute pentru lămurirea unor chestiuni tehnice legate de conţinutul proiectului respectiv. În cele din urmă, preşedintele de şedinţă a supus la vot proiectul de hotărâre. În urma dezbaterilor, forma acestuia a fost următoarea: „Se aprobă suspendarea obligativităţii tarifului de parcare din municipiul Constanţa şi staţiunea Mamaia, zilnic, între orele 20 – 08.00, pânâ la 31 decembrie 2022, inclusiv”.

Ulterior, consilierii au trecut la votarea acestui proiect, după două ore de discuții. Deoarece mai mulţi consilieri nu au primit chestionarul unde trebuiau să îşi exprime punctul de vedere, din cauza unor probleme tehnice, votul a fost reluat. În cele din urmă, 10 consilieri au votat pentru, iar 14 s-au abţinut, proiectul nefiind aprobat.

La sfârşitul săptămânii trecute, primarul Constanţei, Vergil Chiţac, a anunţat că parcările în municipiu şi în Mamaia vor fi gratuite între orele 22 – 08. Edilul a precizat că această decizie urmează să intre în vigoare după următoarea şedinţă a Consiliului Local. Anunţul a venit la o zi după ce Primăria Mangalia a eliminat taxa de parcare în staţiunile din sudul litoralului, informează adevărul.ro.

Potrivit agenţilor economici din Mamaia, motivul pentru care staţiunea a avut mai puţini turişti, până în acest moment, este legat de preţul parcării. Tariful de parcare pentru zona 0, cum a fost încadrată staţiunea Mamaia, este de patru lei pe oră, acelaşi preţ fiind valabil şi pentru centrul Constanţei.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
De ce s-a deplasat șeful CIA la Moscova. Explicațiile Kremlinului
Cancan.ro
Cazimir Ionescu, primele declarații după moartea fiicei sale: ,,Am crezut că îi va face bine să meargă acolo”
Prosport.ro
Bianca Drăguşanu, apariție spectaculoasă în costum de baie! Fosta iubită a lui Adrian Cristea a atras privirile tuturor pe Insula Milionarilor
Adevarul
Toamna se numără șantierele în București. Marile lucrări care vor afecta traficul înainte de începerea școlii
Mediafax
Schimbări radicale în farmacii. Cseke Attila: Nu vreau să aflăm după ce un medicament a dispărut de pe piață că există o problemă
Click
Start la „Litoralul pentru toți” 2026! Cu cât ieftinește Mihai Trăistariu cazarea: „Au dormit și câte 9 persoane într-o garsonieră”
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Fiica fostului senator Cazimir Ionescu a fost găsită moartă într-o locuință din Argeș. Avea doar 22 de ani
Ce se întâmplă doctore
Kim Cattrall, în costum de baie la 70 de ani: cum se menține în formă actrița din „Sex and the City”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Indicatorul rutier pe care mulți șoferi îl interpretează greșit. Semnificația se schimbă în funcție de țară
Descopera.ro
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce caută lenjeria ta la vecinii noștri?
Descopera.ro
Elon Musk a primit una dintre cele mai înalte distincții de stat ale Ucrainei