Prima pagină » Actualitate » Studii: Pandemia de COVID-19 a început în piaţa din Wuhan. Care ar fi originea virusului

Studii: Pandemia de COVID-19 a început în piaţa din Wuhan. Care ar fi originea virusului

Studii: Pandemia de COVID-19 a început în piaţa din Wuhan. Care ar fi originea virusului

Pandemia de COVID-19 a început în piaţa din Wuhan, este concluzia a două studii publicate în prestigioasa revistă Science. Ele arată că există o foarte probabilă origine animală a virusului, teorie vehiculată încă de la începutul pandemiei.

Dezbaterea privind originea virusului SARS-CoV-2 a făcut vâlvă încă de la începutul pandemiei în rândul experţilor, care încearcă de mai bine de doi ani de la debutul pandemiei să dezlege misterul.

Primul studiu este o analiză geografică care arată că primele cazuri detectate în decembrie 2019 au fost concentrate în jurul pieţei. Al doilea este o analiză genomică a virusului din primele cazuri, care arată că este foarte puţin probabil ca virusul să fi circulat pe scară largă la om înainte de noiembrie 2019, potrivit AFP, preluat de Agerpres.

Chiar unul dintre autorii acestor studii, Michael Worobey, virusolog la Universitatea din Arizona, a semnat în 2021 o scrisoare în care cerea să se ia în considerare serios ipoteza unei scurgeri dintr-un laborator din Wuhan.

Însă datele analizate de atunci „m-au făcut să evoluez până în punctul în care acum cred că pur şi simplu nu este plauzibil ca virusul să fi fost introdus în alt mod decât prin comerţul cu animale în piaţa din Wuhan”, a declarat el în cadrul unei conferinţe de presă.

Cercetător: „Am infirmat teoria scurgerilor de laborator? Nu.”

Teoria scurgerilor din laborator nu poate fi nici confirmată, dar nici infirmată, potrivit cercetătorului Kristian Andersen, de la Institutul de Cercetare Scripps şi, de asemenea, co-autor al studiilor.

Ea a declarat la rândul său: „Am infirmat teoria scurgerilor de laborator? Nu. Putem face asta vreodată? Nu. Dar cred că este important să înţelegem că există scenarii posibile şi scenarii probabile. Şi că posibil nu înseamnă la fel de probabil”.

Concluziile primului studiu

Primul studiu a analizat locaţiile primelor 155 de cazuri identificate în decembrie 2019. Cercetătorii au arătat că aceste cazuri au fost concentrate în jurul pieţei din Wuhan, spre deosebire de cele înregistrate în lunile următoare, care au coincis cu cartierele de mare densitate, ceea ce arată răspândirea virusului.

În plus, printre cazurile studiate, persoanele care nu aveau legătură directă cu piaţa locuiau mai aproape de aceasta decât cele care lucrau acolo sau o vizitaseră recent. Acest lucru indică faptul că au fost probabil infectaţi din cauza apropierii lor de piaţă.

Cercetătorii au analizat, de asemenea, eşantioane prelevate de la piaţă în ianuarie 2020, de exemplu dintr-o cuşcă sau din cărucioare.

Analiza lor arată că probele pozitive la SARS-CoV-2 erau concentrate în partea de sud-vest a pieţei, exact acolo unde se vindeau animale vii (inclusiv enoţi, o specie de bursuc, vulpi).

Nu a fost identificat animalul care se crede că a acţionat ca intermediar între lilieci, care sunt purtători ai coronavirusului, şi oameni.

Concluziile celui de-al doilea studiu

Cel de-al doilea studiu se bazează pe analiza genomului virusului care a infectat aceste prime cazuri. Acesta concluzionează că două linii ale virusului, A şi B, au existat înainte de februarie 2020. Şi că aceste două linii au rezultat probabil din două evenimente separate de transmitere la om, ambele în piaţa din Wuhan.

Studiile anterioare au sugerat că linia B a evoluat din linia A.

În viitor, oamenii de ştiinţă subliniază că este important să se înţeleagă de unde provin animalele vândute în piaţa din Wuhan, pentru a minimiza riscurile viitoare.

Deşi există încă unele zone de umbră, cercetătorii au subliniat că informaţiile disponibile despre primele zile ale pandemiei erau, de fapt, foarte detaliate.

„Există acest sentiment general că nu există informaţii care să ne spună ceva despre originea pandemiei de COVID-19”, a comentat Kristian Andersen. „Pur şi simplu nu este adevărat”, a subliniat cercetătorul.

China a fost în mod repetat acuzată că ascunde informaţii sau că nu cooperează pe deplin cu investigaţiile internaţionale. Cu toate acestea, înţelegerea modului în care a început această pandemie este crucială pentru a ajuta la prevenirea unor evenimente similare în viitor şi pentru a salva potenţial milioane de vieţi.

„Pandemiile nu ne cer să desemnăm un responsabil, ci ne cer să le înţelegem”, a concluzionat Kristian Andersen.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Guvernul fără femei. Niciun nume feminin pe lista miniștrilor vehiculați pentru Cabinetul Niculescu
Digi24
Musk a lăsat Ucraina fără Starlink. „Misiuni importante au fost zădărnicite la cererea administrației Trump”
Cancan.ro
Asia Express s-a transformat în Insula Iubirii. Ce s-a întâmplat noaptea, de fapt, între soțul Valeriei Lungu și „ispita” Loredana Chivu
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Adevarul
Stenograme din ședința PSD. Grindeanu și-a avertizat viitorii miniștri: „Nu se va arunca cu flori, ci cu rachete”
Mediafax
PSD a decis să intre în Guvernul Luca Niculescu. Social-democrații ar urma să controleze cele mai multe ministere
Click
Valerie Lungu a răbufnit după criticile primite în urma scandalului de la „Asia Express”. „Cine este Cristina Cioran?”
Digi24
Câștiguri fabuloase din meditații: Un profesor a încasat 110.000 de euro într-un singur an. Ce arată datele ANAF
Cancan.ro
SCANDAL de jumătate de milion de euro în culisele Las Fierbinți! Toma Cuzin se consideră protagonist, dar adversarii din proces îl pun la punct. Ce spune Pro TV
Ce se întâmplă doctore
Data la care pot fi depuse cererile de ajutoare pentru încălzirea locuinței. Care e categoria de persoane care poate beneficia de supliment?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
Descopera.ro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Bacteriile de pe limbă ar putea avea legătură cu viteza ta de gândire, indică un nou studiu
Mediafax Italia
Lovitură pentru mașinile cu numere străine! Ce prevede Noul Cod rutier?!
Mediafax Spania
Mesajul CIUDAT al lui Trump. Ce a vrut să spună?!