România a înregistrat primul caz de „ciupercă neagră” de anul acesta. Medicii avertizează că afecțiunea poate fi mortală dacă nu este tratată la timp

România a înregistrat primul caz de „ciupercă neagră” de anul acesta. Medicii avertizează că afecțiunea poate fi mortală dacă nu este tratată la timp
Sursa foto: Profimedia
Publicat: 28/07/2022, 19:14

România a înregistrat primul caz de anul acesta de „ciupercă neagră”, denumirea populară a mucormicozei, o boală care a fost asociată în ultima vreme cu COVID-19.

Directorul medical al Institutului de Fonoaudiologie şi Chirurgie Funcţională ORL „Prof.Dr. Dorin Hociotă” din București, conf. univ. dr. Răzvan Hainăroşie, a explicat că pacientul, un bărbat, a fost operat acum o săptămână.

Mucormicoza poate să apară la aproximativ o lună după infectarea cu coronavirus, pe fondul scăderii ptuernice a sistemului imunitar, mai ales în cazul celor care au avut forme severe de boală. Totodată, aceasta poate să apară și pe fondul altor afecțiuni care compromit sistemul imunitar, cum ar fi diabetul sau infecția cu HIV.

Cel puțin șase cazuri de mucormicoză au fost diagnosticate anul trecut în România.

Bărbatul operat săptămâna trecută este internat acum la Institutul de Boli Infecțioase „Matei Balș” din București și primește tratament, arată news.ro.

„Pacientul este vârstnic, cu multiple probleme de sănătate printre care şi diabetul zaharat, a avut acum ceva vreme COVID-19. El a fost diagnosticat în altă clinică de ORL unde s-a prelevat o probă biopsică şi diagnosticul anatomo-patologic a fost pus de mucormicoză rino-sinuzală, el a fost trimis către Institutul de Boli Infecţioase Matei Balş pentru tratament medicamentos, antifungic, colegii noştri de acolo ne-au rugat să rezolvăm partea chirurgicală a problemei, lucru pe care l-am şi făcut, practic sub anestezie generală am îndepărtat tot ţesutul invadat de mucormicoză.

Ulterior pacientul a fost retrimis către colegii noştri pentru tratamentul cu antifungic, urmând să fie supravegheat.

În 2021 a fost o avalanşă de cazuri de mucormicoză, cazul acesta pare să fie unul singular cel puţin până în acest moment, acum vom vedea ce se va întâmpla în continuare pentru că, aşa cum vedeţi, cazurile încep să crească şi atunci vedem dacă nu vom mai avea parte de astfel de pacienţi. Cei 6 pacienţi îngrijiţi de noi în 2021 au supravieţuit toţi, o singură pacientă şi-a pierdut un ochi pe fondul infecţiei fungice”, a explicat medicul Răzvan Hainăroşie.

În mod ideal, boala trebuie diagnosticată cât mai repede

Medicul infecționist Adrian Marinescu spune că este foarte important ca această boală să fie diagnosticată cât mai repede, astfel încât tratamentul, inclusiv intervenția chirurgicală, să poată fi administrat cât mai devreme, pentru a asigura o eficiență maximă.

Pacientul diagnosticat cu mucormicoză va mai rămâne internat la „Matei Balş” până când va depăşi în totalitate pericolul, boala fiind imprevizibilă, spune medicul. În acest caz s-a putut interveni la timp, însă există şi cazuri grave cu complicaţii pulmonare sau la nivelul creierului, în care este ameninţată viaţa pacientului.

Mucormicoza mai este numită „ciuperca neagră” deoarece țesuturile afectate își schimbă culoarea în negru.

„Exact aşa arată crustele pe care le determină această ciupercă, plus că ea, în momentul în care invadează ţesutul uman practic ea trombozează vasele şi ţesutul respectiv în acel moment devine ţesut necrotic şi se colorează în negru.

Din păcate, nu sunt nişte semnale de alarmă serioase pe care pacientul le primeşte şi care să-l ajute să ajungă la doctor. Ele uneori mimează simptomatologie rino-sinuzală banală, dar odată ajunşi la doctor cu siguranţă că oricare din colegii noştri la un diagnostic endoscopic, când va vedea respectiva culoarea neagră în nas prima dată se va gândi la mucormicoză”, explică medicul Hainăroşie.

Medicul Adrian Marinescu spune că această afecțiune era extrem de rară anii trecuți, dar, odată cu apariția COVID-19, numărul de cazuri a crescut simțitor.

Potrivit acestuia, mulți dintre medicii care s-au ocupat de pacienți cu mucormicoză începând din 2021 spun că nu s-au mai confruntat cu această boală până acum.

„Este o infecţie fungică despre care vorbeam şi înainte de pandemie şi este important de spus că mucormicoza, se mai numeşte şi zigomicoză, este o infecţie determinată de fungi, fungi pe care îi găsim în mediul înconjurător în mod normal, şi atunci este foarte clar că o persoană care are un sistem imunitar compromis, lucru care se poate întâmpla la cine are un diabet zaharat decompensat, la persoane care au o infecţie HIV-SIDA, sau transplant de organe, şi în general la persoana care din diverse considerente, inclusiv infecţia cu SARS-CoV-2, ajunge să aibă un sistem imunitar cu probleme importante poate să facă printre altele şi această infecţie. Noi, în anul 2021, ne-am dat seama că pacientul cu status post-COVID, mai ales cel care a avut o formă severă şi a fost un pacient cu o imunitate deficitară, poate să facă mult mai frecvent o astfel de infecţie decât se întâmpla înainte de pandemie.

Dacă îi întrebăm pe medicii ORL-işti ne vor spune că înainte de pandemie aceste cazuri erau nu excepţionale, mai mult de atât şi că au văzut acum cazuri cum nu au văzut în toţi anii de dinainte. Este adevărat că nu vorbim de o situaţie frecventă, dar vorbim de o situaţie care e reală şi tragem un semnal de alarmă în raport cu pacienţii care încă pot face această infecţie”, a explicat Marinescu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O tânără din Marea Britanie a venit să petreacă pe litoral, la Constanța, și spune...
Stațiunea montană din România care este unică în toată Europa. Puțini turiști de la noi...
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Un fost ministru a fost filmat omorându-și în bătaie soția, într-un restaurant. Imaginile au stârnit...
Pensia uriașă pe care o are Iohannis! A răbufnit și a aruncat pe „masă” o...
Ai cumpărat mici de mangaliță din supermarketurile Lidl? Ce ingrediente conțin, de fapt
Sfânta şi Marea Joi din Săptămâna Patimilor. Tradiții, obiceiuri şi superstiţii în Joia Neagră sau...
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Câți mici a cumpărat un român de 1 Mai! Oamenilor nu le-a venit să creadă:...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Rusia a recucerit oraşul Robotyne, principala aşezare eliberată de Ucraina în 2023
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
E ilegal pentru cei cu CASA la CURTE. Nu poți face asta vecinului. Faci închisoare
Exclusiv. La 10 ani de la moartea lui Dinu Patriciu, familia se ceartă pe avere....
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice....
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează...
Florin Piersic, ajuns de urgență pe masa de operație! Care este starea de sănătate a...
"A făcut o mare greșeală că a renunțat la profesia de actor". Carmen Tănase, declarații...
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă,...
Au trecut 505 ani de la moartea marelui Leonardo da Vinci. Moştenirea lui este încă...