Prima pagină » Actualitate » VIDEO | Nervi și proteste la Aeroportul Otopeni după decizia companiei Blue Air de a suspenda toate călătoriile. Zeci de persoane s-au trezit brusc cu zborurile anulate

VIDEO | Nervi și proteste la Aeroportul Otopeni după decizia companiei Blue Air de a suspenda toate călătoriile. Zeci de persoane s-au trezit brusc cu zborurile anulate

Alexandru Tosa

Este haos pe aeroporturile din România după ce compania Blue Air a suspendat brusc toate zborurile până luni. Zeci de pasageri care așteptau în aeroport au fost înștiințați inițial că zborurile au întârzieri, după care au fost complet anulate.

Reprezentanții companiei spun că oamenii își cere banii înapoi pe biletele achitate și îi îndeamnă să meargă către alte companii aeriene pentru a ajunge la destinație. Aceștia nu au reușit să-i calmeze pe pasagerii care au pierdut cursele.Mulți au aflat că nu se mai pot îmbarca chiar în timp ce se aflau la check-in.

Acum oamenii sunt disperați și cer ajutorul autorităților.

”Imaginea unui stat eșuat, incapabil să-si protejeze cetățenii în fata unui faliment anunțat, fie ca e vorba despre un operator aerian, asigurator, etc. Oameni umiliți, în fața cărora a fost trimisă o angajată pentru a fi pusă la zid…”, scrie un român supărat.

Blue Air Aviation suspendă de marţi, 6 septembrie, până luni, 12 septembrie, toate cursele programate a pleca de pe aeroporturile din România, a anunţat compania, printr-un comunicat.

Potrivit reprezentanţilor operatorului aerian, suspendarea zborurilor a fost determinată de faptul că, din cauza popririi tuturor conturilor companiei de către Ministerul Mediului, Blue Air se află în imposibilitatea achitării costurilor curente, necesare pentru operarea zborurilor zilnice.

Toate zborurile planificate din afara României către orice aeroport din România, marţi, 6 septembrie 2022, vor fi operate conform orarului publicat, precizează compania.

„Din păcate, această blocare a tuturor conturilor bancare ale Blue Air a venit la scurt timp după declaraţiile publice şi instigările directe de ‘a nu mai cumpăra bilete Blue Air’ propagate în spaţiul public de către un reprezentant cu rang înalt al statului român, respectiv preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC)”, susţin reprezentaţii companiei.

Aceştia menţionează că declaraţiile respective au condus la „distrugerea semnificativă a încrederii pasagerilor în Blue Air, generând pierderi de peste 5 milioane de euro, prin reducerea volumului de vânzări bilete, creşterea presiunii din partea furnizorilor cheie ai societăţii Blue Air Aviation SA de a achita sumele necesare operării zilnice în avans (lucru imposibil acum, în condiţiile popririlor tuturor conturilor societăţii).

Blue Air este cea mai mare companie aeriană românească după numărul de pasageri transportaţi, cu un model de business Ultra – Low – Cost (ULC) şi cu abordare centrată pe nevoile pasagerilor

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Politicienii germani vor să schimbe legea care „îi protejează” de insulte
Digi24
Hacker inventiv, prins în Sinaia cu numere de înmatriculare diplomatice: Șoferul avea montat un sistem prin care plăcuțele se roteau
Cancan.ro
Ei sunt frații care s-au înecat în Olimp. Ce mesaj i-au trimis Vlad și Ionuț mamei lor, înainte de tragedie
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Anomalie pe piața energetică. De ce produc prosumatorii cu fotovoltaice energie record abia după oprirea Reactorului 2
Mediafax
CCR A DECIS pe Legea integrității! Ce se întâmplă cu prevederea privind PARTENERII demnitarilor
Click
Ce l-a scos din sărite pe un turist aflat pe litoralul românesc: „Efectiv jur că sunt momente în care simt că nu mai pot”
Digi24
Primele informații în cazul morții lui Hayden Panettiere. Ce spun polițiștii despre anchetă și cine a sunat la urgențe
Cancan.ro
Cei 3 pești aparent sănătoși, care însă ne distrug creierul. Vlad Ciurea trage un semnal de ALARMĂ
Ce se întâmplă doctore
Ce operații estetice și-a făcut Andreea Popescu după divorțul de Rareș Cojoc! „Mi-a căzut părul enorm”. Fanii nu o mai recunosc!
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum arată Ferrari CZ26, cel mai nou model UNICAT realizat de italieni?
Descopera.ro
De ce Carol al II-lea nu a putut salva România?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Mesaj pe ușa unui vecin: Felicitări! Nu știu ce-i faci soției tale…
Descopera.ro
Eticheta în transportul public: unii călători cer mai multă politețe