Prima pagină » Știri externe » Noi confruntări între Azerbaidjan și Armenia. Azerbaidjan: ”Pozițiile noastre sunt atacate constant”

Noi confruntări între Azerbaidjan și Armenia. Azerbaidjan: ”Pozițiile noastre sunt atacate constant”

Noi confruntări între Azerbaidjan și Armenia. Azerbaidjan: ”Pozițiile noastre sunt atacate constant”

Conflictul dintre Azerbaidjan și Armenia se adâncește după ce miercuri au izbucnit noi confruntări între cele două tabere. Între timp, eforturile internaționale se intensifică pentru a pune capăt violențelor care au dus la moartae a aproape 100 de soldați în cele mai sângeroase lupte dintre fostele republici sovietice de după 2020.

Ministerul armean al Apărării a acuzat Azerbaidjanul, care este susținut politic și militar de Turcia, că a tras cu artilerie, mortiere și arme de calibru mic într-un nou atac.

„Situația de la granița dintre Armenia și Azerbaidjan a rămas tensionată”, au anunțat autoritățile de la Erevan, potrivit Reuters.

Cel puțin 49 de militari armeni și 50 de militari azeri au fost uciși marți în confruntări de-a lungul frontierei dintre cele două țări. Președintele rus Vladimir Putin a intervenit și a făcut apel la calm.

Azerbaidjan: ”Pozițiile noastre sunt atacate constant”

Azerbaidjanul a acuzat Armenia, care se află într-o alianță militară cu Moscova și găzduiește o bază militară rusă, că a tras cu mortiere și artilerie împotriva unităților sale militare. De asemenea, a spus că doi civili au fost răniți de la izbucnirea confruntărilor.

„Pozițiile noastre sunt atacate constant cu focuri de armă în acest moment. Unitățile noastre iau măsurile de răspuns necesare”, a declarat ministrul apărării din Azerbaidjan.

Marți, Armenia a declarat că vecinul său a lovit mult în interiorul teritoriului său, inclusiv în Jermuk, un oraș-stațiune cunoscut pentru izvoarele sale termale.

Ambele părți s-au acuzat reciproc pentru declanșarea ostilităților. Confruntările au ridicat temerile privind un alt conflict armat major în spațiul fostei Uniuni Sovietice, în timp ce armata rusă este ocupată cu invazia din Ucraina.

Un conflict în toată regula între Armenia și Azerbaidjan ar risca să atragă Rusia și Turcia și să destabilizeze un coridor important pentru conductele care transportă petrol și gaze.

SUA: Rusia poate fie să agite apele, fie să calmeze situația

Reizbucnirea violențelor a declanșat preocupări internaționale, Rusia, Statele Unite, Franța și Uniunea Europeană făcând apel la reținere și intensificând eforturile diplomatice pentru a pune capăt luptelor.

Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat marți că Rusia ar putea fie să „agite apele”, fie să își folosească influența în regiune pentru a ajuta la „calmarea situația”, scrie hotnews.ro.

El a avut convorbiri telefonice separate cu premierul armean Nikol Pashinyan și cu președintele azer Ilham Alyiev pentru a-i îndemna să pună capăt acțiunilor militare.

Reprezentantul special al UE, Toivo Klaar, urma să sosească miercuri în Caucazul de Sud pentru a facilita dialogul între Baku și Erevan.

Organizația Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO) condusă de Moscova, la care Armenia a apelat după izbucnirea confruntărilor, a trimis o delegație pentru a evalua situația de la graniță.

Armenia și Azerbaidjanul se luptă de zeci de ani pentru Nagorno-Karabah, o enclavă muntoasă recunoscută la nivel internațional ca parte a Azerbaidjanului, dar care până în 2020 a fost populată și controlată în totalitate de etnici armeni.

Azerbaidjanul a obținut câștiguri teritoriale semnificative în Nagorno-Karabah și în jurul acestuia, într-un război de șase săptămâni în acel an. În ciuda unui armistițiu mediat de Rusia, acolo au izbucnit periodic încăierări armate.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
Un politician vrea să organizeze o petrecere cu sex chiar în sediul primăriei
Cancan.ro
Influencerul Andrei Bordeianu, accident teribil pe motocicletă. Ar fi ajuns în stare gravă la spital
Prosport.ro
Ioana Timofeciuc a luat decizia! A plecat din România după Florinel Coman
Adevarul
După scandalul merdenelei, o nouă controversă la Mița Biciclista: celebrele decorațiuni de pe clădire au fost date jos după sesizări la Poliția Locală
Mediafax
Rusia poate prelua active fizice și financiare după atacurile Ucrainei. Decretul, semnat de Putin
Click
Locul unde femeile se spală doar o dată în viață. La ce soluții apelează pentru igiena personală
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Recunoști fetița din imagine? Micuța cu breton și zâmbet larg a crescut și a devenit soția unui cântăreț celebru din România
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
A fost pus în funcțiune radarul care vede tot: Știe dacă ai telefonul în mână sau dacă nu porți centura
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Soţia: – Am luat 200 de euro din buzunarul de la vestă
Descopera.ro
Cel mai nou telescop spațial al NASA se apropie cu pași repezi de lansare