Prima pagină » Comunicate de presă » Studiu: Vapatul, mai puțin dăunător decât fumatul

Studiu: Vapatul, mai puțin dăunător decât fumatul

Studiu: Vapatul, mai puțin dăunător decât fumatul
Studiu: Vapatul, mai puțin dăunător decât fumatul / Sursa foto: Profimedia

Studiul realizat de Office for Health Improvement and Disparities, agenție a Ministerului Sănătății din Marea Britanie, susține că, deși nu lipsite total de riscuri, țigările electronice prezintă doar o mică fracțiune din riscurile asociate consumului de țigări clasice. Mai mult, vapatul constituie principalul ajutor folosit de persoanele care vor să renunțe la fumat.

`Nicotine vaping in England: 2022 evidence update” este cel de-al 8-lea studiu dintr-o serie începută de Public Health England în 2014. Cercetările făcute în ultimii ani de agenția de sănătate publică din Marea Britanie sunt confirmate și de analiza realizată anul acesta.
Ediția din 2022 a acestui studiu, realizată de un consorțiu de cercetători condus de către King’s College, este și cea mai comprehensivă din toată seria de studii, fiind focusată pe potențialele riscuri ale vapatului. Concluziile studiului, în linie cu cercetările anterioare, confirmă faptul că vapatul este mult mai puțin dăunător decât fumatul. În plus, studiul confirmă faptul că țigările electronice constituie o metodă de bază în lupta împotriva fumatului.

Principalele concluzii ale studiului sunt:

  • Pe termen scurt și mediu, țigara electronică prezintă doar o mică fracțiune din riscurile asociate consumului de țigări clasice.
  • Nu există o creștere semnificativă a toxicității în urma expunerii la vaporii emiși de țigările electronice, deci nu există risc de ”fumat pasiv”.
  • Vapatul nu e totuși lipsit total de riscuri, în special pentru persoanele care nu au mai fumat niciodată.
  • Prevalența vapatului între tinerii (1,7% ) sau adulții( 0,7%,) care nu au fumat niciodată este foarte redusă, vapatul nu funcționează ca ”poartă de intrare” către fumat.
  • Țigările electronice sunt cea mai eficientă metodă de renunțare la fumat, cu o rată de succes de 64,9%, prin comparație cu 58,6% pentru persoanele care au încercat alte metode
  • Nu există dovezi științifice referitoare la vreun risc prezentat de folosirea diverselor arome în e-lichide

Studiul atrage totodată atenția asupra faptului că numai 34% dintre fumători sunt conștienți de faptul că țigările electronice prezintă mult mai puține riscuri decât țigările clasice, și este important ca riscurile prezentate de vapat să nu mai fie exagerate: ”astfel încât să nu dezinformeze fumătorii [care vor să renunțe la fumat] referitor la riscurile mult mai mici ale vapatului în raport cu țigările clasice.”

Marea Britanie este una dintre țările cu cea mai mare scădere recentă din lume a numărului de fumători. Astfel, conform Eurobarometrului 506/2021, din 2006 până în 2020 numărul de fumători din Marea Britanie a scăzut cu 21%. În prezent, în Marea Britanie prevalența fumatului este de 12%, în timp ce în România a ajuns la 30%.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
NU renunța la cafea! Un studiu amplu schimbă tot ce știam până acum
Digi24
Rusia pregătește un atac asupra Poloniei, avertizează SUA. Soldații Moscovei ar putea traversa granița și pătrunde pe teritoriul NATO
Cancan.ro
Singura școală din București unde toți elevii au luat sub 5 la Evaluarea Națională 2026
Prosport.ro
Ce imagini! Cum arată la 25 de ani „cea mai frumoasă fată din lume”: s-a căsătorit!
Adevarul
Contradicții între declarațiile lui Bolojan și rapoartele CJ Bihor în dosarul azilelor ilegale: „Am avut o colaborare bună” apare în documente
Mediafax
ATENȚIE, dacă stai pe scaun peste 30 de minute! Ce au descoperit cercetătorii în 12 ani de studiu
Click
Cornelia, dansatoarea maneliștilor, apariție neașteptată alături de soțul ei la piscină. Cum arată la 57 de ani în costum de baie
Digi24
Trei scenarii privind viitorul Guvern. În ce variantă ar putea fi propus Alexandru Nazare premier
Cancan.ro
DOLIU în lumea radioului! A murit Anne-Marie Ionescu
Ce se întâmplă doctore
Adevărul din spatele calvarului trăit de Andreea Sasu, iubita lui Philipp Plein! A făcut 10 operații în doar trei luni. Ce intervenție estetică i-a provocat infecția care a dus-o la un pas de septicemie
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Peripețiile unui român care a plecat până în Thassos cu un vehicul electric de oraș
Descopera.ro
O structură mamut observată în spațiul cosmic sfidează tot ce știm!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: - Bulă, de ce nu-mi mai muști urechea când te trezești...
Descopera.ro
O pictură veche de 400 de ani a surprins liliecii mâncând păsări înainte ca știința să o facă