Prima pagină » Actualitate » Job-ul plătit cu 40.000 de lei pe lună, în România. Ce trebuie să faci ca să primești acest salariu

Job-ul plătit cu 40.000 de lei pe lună, în România. Ce trebuie să faci ca să primești acest salariu

Job-ul plătit cu 40.000 de lei pe lună, în România. Ce trebuie să faci ca să primești acest salariu

Să ai un job foarte bine plătit în contextul inflației actuale este destul de dificil, însă nu este imposibil, chiar și în România. Dacă și tu îți dorești să ai un salariu mare, pentru a te putea descurca fără probleme la noi în țară, trebuie să cauți locul de muncă potrivit, care îți va aduce satisfacții profesionale și materiale.  

De exemplu, joburile în IT se numără printre cele mai bine plătite din România, media salarială la nivel național fiind de 6.000 de lei pe lună, în creștere cu 10% față de începutul acestui an.

Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs, distribuția segmentelor salariale arată o alocare marginală pentru salariile sub 2.000 de lei (4%) și chiar a celor cuprinse între 2.000 și 3.000 de lei (12%). Cea mai mare parte a angajaților din IT, respectiv 32,6%, câștigă lunar între 4.000 și 7.000 de lei, iar 21% între 7.000 și 10.000 de lei. Salarii de peste 10.000 de lei încasează 16,2% dintre cei care și-au introdus datele salariale în platformă și 14,2% iau lunar între 3.000 și 4.000 de lei, scrie stiridecluj.ro.

La cât poate ajunge salariul unui IT-ist

Mai mult decât atât, sumele încasate de specialiști în IT, care ajung să ocupe poziții importante în companii, sunt de-a dreptul fabuloase. Astfel, un arhitect IT poate câștiga și 40.000 de lei pe lună.

Cele mai mici salarii medii nete oferite de angajații din IT pentru joburile:

Junior Graphic Designer – 3.000 lei

Tehnician PC – 3.500 lei

IT Helpdesk – 4.000 lei

QA Analyst – 4.000 lei

Analist servicii client – 4.000 lei

Care sunt pozițiile pentru care s-au înregistrat cele mai mari valori salariale din acest domeniu:

Arhitect IT: salariul mediu net la nivel național – 11.115 lei, salariul maxim introdus în Salario – 40.000 lei

CTO: salariul mediu net la nivel național – 14.000 lei, salariul maxim introdus în Salario – 36.000 lei

Product manager: salariul mediu net la nivel național – 9.000 lei, salariul maxim introdus în Salario – 25.000 lei

Senior Project Manager: salariul mediu net la nivel național – 11.700 lei, salariul maxim introdus în Salario – 25.000 lei

Developer: salariul mediu net la nivel național – 6.000 lei, salariul maxim introdus în Salario – 22.000 lei

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Marele pierzător al acestor alegeri
Digi24
Sondaj INSCOP rezultate alegeri București 2025. Ciprian Ciucu îl devansează clar pe Daniel Băluță. Cum stau ceilalți candidați
Cancan.ro
Motivul real pentru care Mirabela Grădinaru nu a votat. Răspunsul BIZAR oferit de Nicușor Dan
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume a primit o ofertă de nerefuzat
Adevarul
Trucul românesc care reduce cheltuielile de iarnă. „Am 21 de grade în casă și nu am dat drumul la căldură”
Mediafax
EXIT-POLL Alegeri Primăria București 2025. CURS: Ciucu 32,7% Băluță 26,3% Alexandrescu 20,2% Drulă 12,8%. INSCOP: Ciucu: 31,7%, Băluță 26,1%, Alexandrescu 21,1%
Click
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Digi24
Rezultate exit-poll, alegeri București 2025. Diferență de 6 procente între primele două locuri, cum arată clasamentul
Cancan.ro
Și-a părăsit iubita medic pentru Rodica Stănoiu! Noi detalii despre 'puiuțul' fostei ministrese a Justiției
Ce se întâmplă doctore
Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie 2026? Ministrul Muncii a clarificat situația
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Tesla Model 3 Standard, disponibilă și în România. E cea mai ieftină Tesla și poate fi luată în rate
Descopera.ro
Cel mai bătrân STRĂMOȘ al RECHINILOR înota în apele Australiei pe vremea dinozaurilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
Efectul surprinzător al gazului ilariant împotriva depresiei severe