Prima pagină » Actualitate » Cinci tineri s-au rătăcit pe munte, în județul Caraș-Severin. Jandarmii i-au căutat peste trei ore

Cinci tineri s-au rătăcit pe munte, în județul Caraș-Severin. Jandarmii i-au căutat peste trei ore

Cinci tineri care s-au rătăcit pe munte, duminică după-amiază, în județul Caraș-Severin. Turiștii au fost salvați de jandarmi, după apelul primit la 112, în urma unei intervenții care a durat peste trei ore, potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Caraș-Severin.

Cele cinci persoane, cu vârste cuprinse între 31 și 33 de ani, din Reșița și Timișoara, s-au rătăcit pe traseul dintre Lacul Secu și comuna Văliug.

Jandarmii montani din cadrul Postului Văliug s-au deplasat spre locația indicată de către aceştia, dar intervenția salvatorilor a fost dificilă din cauza terenului greu accesibil și a durat peste trei ore.

Cei cinci turiști au fost recuperați și nu au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind doar epuizați fizic şi uşor deshidratați, potrivit sursei citate.

„Vă mulțumim pentru ca ne-ați salvat!”, a fost mesajul lor pentru jandarmi.

FOTO – Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Caraș-Severin

Recomandarea video

Mediafax
UDMR îi întoarce spatele lui Tomac privind noul Guvern: „NU AVEM argumente suficiente să votăm un guvern din care nu facem parte”
Digi24
Primele declarații ale șoferului de TIR lovit de polițiștii locali din Constanța
Cancan.ro
E cod roșu de averse torențiale și grindină. Zonele afectate de avertizarea ANM
Prosport.ro
FOTO. Kim Kardashian, apariție fără inhibiții la Monaco. Și-a arătat bustul generos după ce a venit direct de pe iaht la Marele Premiu de Formula 1
Adevarul
De ce un apartament din 1975 poate fi mai valoros decât unul nou
Mediafax
Liderii ruși, FĂCUȚI PRAF de românul care reprezintă SUA la ONU: „Invadarea Ucrainei a fost un eșec strategic”
Click
Cât costă cel mai scump apartament din Elveția. Locuința are acces privat la lac
Digi24
VIDEO. Un cetățean moldovean îi cere lui Putin, într-un clip viral pe viral pe TikTok, să invadeze Chișinăul
Cancan.ro
Care sunt singurii 3 Faimoși care au REFUZAT să se întoarcă în Dominicană, la marea finală Survivor 2026
Ce se întâmplă doctore
Mesajul SFÂȘIETOR al soției lui Alexandru Neacșu, medicul rezident găsit mort la Spitalul Floreasca: „Atât te mai rog”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cea mai mare flotă auto din istoria Campionatului Mondial de Fotbal. Vor fi folosiți inclusiv roboți de partulare
Descopera.ro
Locuri incredibile: Unde se află muntele care unește marea cu cerul?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – L-am avertizat pe fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Descopera.ro
Cercetătorii propun pulverizarea de substanțe chimice în câmpul magnetic al Pământului pentru a ne proteja de furtunile solare puternice