Prima pagină » Actualitate » Veste bună pentru pensionari! Marius Budăi a anunțat când se vor mări pensiile

Veste bună pentru pensionari! Marius Budăi a anunțat când se vor mări pensiile

Elena Popescu
Veste bună pentru pensionari! Marius Budăi a anunțat când se vor mări pensiile

Veste bună pentru pensionari! Marius Budăi, ministrul Muncii, a anunțat că pensiilor românilor vor crește începând cu data de 1 ianuarie, majorarea urmând să se facă într-o singură etapă, nu defalcat, așa cum s-a vehiculat până acum.

Ministrul muncii a explicat că în luna decembrie se vor putea calcula pensiile pentru luna ianuarie, întrucât va exista actul normativ care reglementează majorarea.

”Pentru ca în luna decembrie să putem calcula pensiile aferente lunii ianuarie şi să putem avea şi actul normativ în baza căruia să mărim pensiile şi să tipărim cupoanele, va trebui ca undeva la sfârşitul lunii noiembrie sau în decembrie să avem actul normativ publicat în Monitorul Oficial şi cu siguranţă aşa va fi”, a asigurat ministrul Muncii, Marius Budăi, potrivit romaniatv.net.

Marius Budăi: „Putem asigura această majorare începând cu 1 ianuarie”

Ministrul muncii a explicat că nu există niciun fel de probleme în a asigura bugetul pentru creșterea pensiilor începând cu prima zi a anului viitor, acesta declarând că ”putem asigura această majorare începând cu 1 ianuarie fără probleme”.

”Impactul bugetar este de 11 miliarde de lei. Când am făcut această propunere, noi, PSD, am analizat-o foarte bine, am combinat şi am modelat datele în aşa fel încât să putem să ne asigurăm că avem spaţiu bugetar.

Cifrele pe care le-am folosit le poate modela şi folosi oricine, sunt pe site-ul Comisiei Naţionale de Prognoză, pe site-ul Institutului Naţional de Statistică, pe site-ul Eurostat, pe evoluţiile care au venit ulterior de la FMI pentru creşterea economică, pe execuţia bugetară şi pe încasări şi nu sunt niciun fel de probleme, putem asigura această majorare începând cu 1 ianuarie”, a afirmat Marius Budăi.

Și Marcel Ciolacu a afirmat, recent, că pensiile se vor mări de la 1 ianuarie.

”PSD a reușit să-și convingă partenerii de guvernare ca pensiile să fie majorate cu cel puțin 10%, de la 1 ianuarie 2023. Majorarea propusă de PSD se bazează pe o analiză economică serioasă care include impactul bugetar și sursele de finanțare pentru susținerea acestei măsuri”, a fost mesajul lui Marcel Ciolacu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„2,5 milioane de euro în doar jumătate de zi”. Bogdan Ivan îl pune la zid pe Bolojan
Digi24
Alertă la Costinești după ce pe plajă a fost descoperit un obiect suspect
Cancan.ro
Aceste pensii cresc cu 210 lei, de la 1 ianuarie 2027. Care sunt pensionarii din România care se vor bucura de această majorare
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
În ce condiții poate conduce o persoană cu epilepsie. Ce prevede legea în cazul accidentului din Brașov
Mediafax
„Nu uitați că președintele e matematician!” Eugen Tomac explică de ce Nicușor Dan întârzie să desemneze premierul
Click
Coșmar pentru pasagerii unui zbor Ryanair. Oamenii au leșinat și au vomitat după ce au stat blocați în avion
Digi24
„Nu va mai fi nici Moscova, nici Sankt Petersburg”. Ideologul lui Putin, teorie apocaliptică despre „probabilul” război nuclear
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Descopera.ro
Legumele din întreaga lume dispar. Iată cum ne afectează, fără să știm, alimentația
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Ce obiecte din casă îi pot face rău pisicii? Iată ce spun specialiștii!