Prima pagină » Actualitate » Un grup civic din România, scrisoare deschisă adresată Hagăi, pentru un vot pozitiv privind aderarea la Schengen. „Olanda, te iubesc!”

Un grup civic din România, scrisoare deschisă adresată Hagăi, pentru un vot pozitiv privind aderarea la Schengen. „Olanda, te iubesc!”

Un grup civic din România, scrisoare deschisă adresată Hagăi, pentru un vot pozitiv privind aderarea la Schengen. „Olanda, te iubesc!”

Activistul proeuropean George Bogdan, președintele Grupului Civic „Unitate și Exigență pentru Schengen România”, Fundația Generația Următoare, a transmis o scrisoare deschisă oficialilor de la Haga pentru a milita în favoarea unui vot pozitiv al Regatului Țărilor de Jos pentru primirea României în Spațiul Schengen.

Scrisoarea deschisă semnată de președintele Grupului Civic „Unitate și Exigență pentru Schengen România” a fost trimisă în 12 octombrie, înaintea rezoluției adoptate joi, 20 octombrie, în Parlamentul de la Haga, rezoluţie care stipulează că Țările de Jos nu ar trebui să voteze pentru aderarea României şi a Bulgariei la Spaţiul Schengen.

Mai precis, moțiunea adoptată de Parlamentul olandez „solicită guvernului să asigure investigații suplimentare privind supravegherea frontierelor de către România și Bulgaria, pe baza faptului că Țările de Jos analizează cu strictețe și corectitudine funcționarea statului de drept și reducerea corupției și a criminalității organizate în ambele țări, iar până atunci să nu ia măsuri ireversibile”.

Ulterior, premierul olandez Mark Rutte a declarat, în plenul Parlamentului național, că „nu avem nimic de principiu împotriva aderării Bulgariei sau României la Schengen”, dar a adăugat că e nevoie de o actualizare a monitorizării MCV și de o ”lărgire” a misiunii de evaluare pe tema Schengen.

„Stimată doamnă Vera Bergkamp, președinte al Camerei Reprezentanților, stimate domnule premier Mark Rute, stimate domnule vicepremier Wopke Hoekstra, ministru al Afacerilor Externe al Regatului Țărilor de Jos, azi, 12 octombrie 2022, Grupul Civic român «Unitate și Exigență pentru Schengen România», înființat în 2011 și activ până în 2022, solicită ca Parlamentul și Guvernul Regatului Țărilor de Jos să dea un vot pozitiv pentru primirea României în Spațiul Schengen, acum și la Consiliul Justiție și Afaceri Interne (JAI) din 8 decembrie”, se arată în documentul transmis, cu motto-ul „Olanda, te iubesc!”.

Vera Bergkamp, președintele Camerei Reprezentanților / Sursa: Camerei Reprezentanților Țărilor de Jos

Potrivit lui George Bogdan, România îndeplinește condițiile tehnice din 2011, iar granițele sunt sigure în fața migrației și traficului ilegal de bunuri.

Pașii următori

Premierul Nicolae Ciucă spune că România și-a oferit disponibilitatea ca reprezentanții Olandei să vină să verifice dacă țara noastră îndeplinește condițiile pentru aderarea în Spațiul Schengen.

Parlamentul European a adoptat, marţi, cu o largă majoritate, o rezoluţie nonlegislativă în care cere Consiliului Uniunii Europene ca, până la sfârşitul anului 2022, să ia toate măsurile necesare pentru a adopta decizia privind admiterea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen de liberă circulaţie. Pentru extinderea spaţiului Schengen este nevoie de o decizie cu unanimitate a Consiliului UE.

În prezent, dintre ţările membre ale UE, doar Bulgaria, Croaţia, Cipru, Irlanda şi România nu fac parte din Spaţiul Schengen, care include, de asemenea, state ce nu sunt membre ale blocului comunitar (Islanda, Norvegia, Elveţia şi Liechtenstein).

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de NERECUNOSCUT la 39 de ani!
Prosport.ro
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Adevarul
„Ciufulitul ăsta este o greșeală genetică”. Derapaj într-o importantă filială PNL
Mediafax
Trump și Putin, înțelegere cu efect la pompa românilor. Cât ar putea ajunge să coste motorina în România
Click
Andreea Popescu, dezvăluiri despre apropierea de Dan Alexa în timpul căsniciei cu Rareș Cojoc: „Eu cu el până la moarte”
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie, după ce a prezis corect pandemia COVID 19: 'O boală mult mai...'
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli