Prima pagină » Actualitate » Soluția fabuloasă găsită de un fermier oltean, din cauza costurilor mari la încălzire. A trecut centrala pe… coji de nucă!

Soluția fabuloasă găsită de un fermier oltean, din cauza costurilor mari la încălzire. A trecut centrala pe… coji de nucă!

Elena Ailuţoaei

Este posibil ca anul viitor să avem mult mai târziu legume în piețe, și asta pentru că vor fi plantate în solarii mult târziu decât de obicei, din cauza costurilor mari la încălzire.

Fermierii caută soluții pentru a face economie, mai ales cei care au în solarii și în acest moment legume, dar în special cei care cultivă pentru programul „Tomata”, deoarece roșiile au nevoie de căldură.

Cei mai mulți spun că vor planta mult mai târziu ca de obicei, pentru a mai reduce din costurile la încălzire, dar încearcă și să folosească alt combustibil pentru centrale, decât lemnele și cărbunii.

Valentin Vasile este unul dintre marii legumicultori din comuna Scărișoara, din județul Olt. Fermierul a găsit soluția salvatoare pentru a reuși, cât de cât, să producă la fel de multe legume și la iarnă. A trecut centrala termică pe coji de nucă, pe care le obține de la producătorii care comercializează miez de nucă. Prețul este de 500 de lei pentru o tonă.

„Momentan ieși la un preț mai bun, am dat un avans și aștept să livreze marfa”

„Momentan ieși la un preț mai bun, am dat un avans și aștept să livreze marfa. Dar dacă se scumpesc și ăștia… Lemnul este la 700 de lei tona, cojile de nuci sunt mai ieftine.  A fost o centrală pe peleți și o folosesc cu coji de nuci”, spune fermierul.

Costurile cu încălzirea solariilor s-au dublat anul acesta.

În județul Olt, în 2022 au fost cei mai mulți beneficiari ai programului „Tomata”. Peste 5.500 de legumicultori au primit subvenții de câte 4.000 de euro.

Solariile cu căpșuni, îngropate în pământ

Și fermierii din Dolj caută soluții pentru a reduce cheltuielile pentru încălzire a solariilor. Un exemplu vine din Mârșani, unde un producător a construit un solar îngropat în pământ, iar căldura pentru fructele delicioase este astfel asigurată fără costuri suplimentare.

În comuna doljeană Mârșani este timpul de recoltă. Ferma lui Robert produce căpșuni tot timpul iernii, într-un solar săpat la 2 metri sub pământ, unde căldura se menține cu 15 grade mai mult decât în exterior. Acesta are și afară plante și nu e nicio diferență între fructe.

Costurile s-au dublat, însă, la răsaduri și îngrășăminte. Aici nu a putut să reducă din cheltuieli.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Panică de iarnă”. Depozitele de gaze ale UE, la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani
Digi24
Epuizare, baze distruse, armament compromis: de ce rolul SUA în Orientul Mijlociu va fi, probabil, regândit de Trump
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
Imaginile verii cu David Popovici! Și-a luat o „bijuterie” nouă, de 160.000 de euro
Adevarul
Povestea cuplului care a renunțat la oraș pentru o casă cu grădină și fântână: „Ne lipsea atmosfera cu care am crescut“
Mediafax
Nebunie în cluburi: pastile de ecstasy cu fața lui Donald Trump. Autoritățile avertizează că pot ucide
Click
Experimentul unui român divorțat. Ce s-a întâmplat când a ieșit în oraș purtând din nou verigheta: „E flirt fără presiune, e atracție?”
Digi24
Cine este Mette-Marit, noua regină a Norvegiei. Controversele stârnite de „Cenuşăreasa” familiei regale GALERIE FOTO
Cancan.ro
Localitatea din România în care poți cumpăra o casă tradițională cu doar 9000 de euro. Terenul are 1800 de metri pătrați
Ce se întâmplă doctore
Cât a plătit Gabriela Cristea pentru injecțiile de slăbit. Prețul unui an de tratament este uriaș: „Pentru un om obișnuit, costurile sunt imense”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
O mașină din Mad Max, construită din două modele complet diferite, se vinde pe eBay
Descopera.ro
Ce este un material misterios și roșiatic observat pe Pluto?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Descopera.ro
De ce unii oameni caută filme de groază, deși știu că îi vor speria?