Prima pagină » Actualitate » Nicolae Ciucă: Componenta de înzestrare a Armatei va crește anul viitor la peste 35% din bugetul Apărării

Nicolae Ciucă: Componenta de înzestrare a Armatei va crește anul viitor la peste 35% din bugetul Apărării

Gilda Popa
Nicolae Ciucă: Componenta de înzestrare a Armatei va crește anul viitor la peste 35% din bugetul Apărării

Premierul Nicolae Ciucă a precizat, într-o conferinţă de presă susţinută, joi, la finalul vizitei oficiale de la Bruxelles, că odată cu decizia de a fi crescut bugetul pentru Apărare cu 2,5%, va creşte şi componenta de înzestrare la peste 35%. 

„Da, este foarte clar, că odată cu decizia de a creşte bugetul Apărării cu 2,5%, va creşte şi alocarea la componenta de înzestrare. Dacă până aici, din acel 2% care a fost asumat de către ţara noastră era obligativitatea ca minim 20% să fie destinat pentru înzestrare, am depăşit procentul acesta de 20% până în acest moment. Începând de anul viitor, odată cu acea creştere a bugetului, componenta de înzestrare va urca undeva la peste 35%”, a anunţat Nicolae Ciucă, într-o conferinţă de presă susţinută, joi, la finalul vizitei oficiale de la Bruxelles.

În ceea ce privește programul de achiziţie al corvetelor, premierul a explicat că din datele pe care le deţine, la ora actuală se poartă „discuţii tehnice”.

„Din păcate, de foarte mult timp acestea se derulează fără să se fi ajuns la un rezultat concret. Ne-am dorit, ne dorim în continuare ca acest program să poată să fie demarat. Este doar o chestiune tehnică la nivelul comisiilor de negociere până când părţile vor conveni să poată să semneze acest contract. Este tot ceea ce ştiu despre stadiul la care se găseşte în acest moment contractul. (…) Eu am sperat încă de acum doi ani de zile ca acest contract să poate să se semneze. Din păcate, au apărut toate aceste probleme legate de criza economică, de creştere a preţurilor la materiale şi echipamente. Presupun că cei care într-adevăr studiază în detaliu care sunt condiţiile din contract să ajungă la final la o concluzie”, a explicat premierul.

În ce privește posibilitatea ca România să vândă în viitor transportoare blindate Piranha V, care sunt produse la noi în țară, premierul a precizat că este nevoie ca Armata să fie dotată cu mai multe astfel de vehicule blindate.

„Vom fi în măsură să vindem în momentul în care ne vom fi asigurat necesarul pentru Armata Română. Adică, în acest moment, faţă de contractul-cadru, mai avem nevoie de mai multe transportoare decât au fost gândite în programul respectiv, astfel încât să ne asigurăm o capabilitate de mare unitate, tip brigadă, pe care am angajat-o la NATO şi să fie dotată cu transportoare blindate pe roţi. S-a modificat structura”, a adăugat Ciucă.

Precizările premierului vin după ce Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a aprobat, în şedinţa de marţi, actualizarea programului „Armata 2040”, pe principalele direcţii: bugetarea necesarului de personal al armatei, reconfigurarea programelor de înzestrare şi a eforturilor de refacere a stocurilor, modernizarea industriei de apărare, precum şi măsurile pentru o mai bună menţinere a personalului militar calificat.

„În contextul deciziei de alocare a 2,5% din PIB pentru Apărare, începând cu 2023, membrii CSAT au concluzionat că există toate premisele pentru realizarea unei structuri de forţe armate cu capacitate de luptă ridicată, dotate cu echipamente moderne, interoperabile cu cele ale aliaţilor, capabile de a se disloca rapid pe teritoriul naţional sau pentru sprijinirea aliaţilor noştri, auto-sustenabile şi cu mijloace de protecţie multidimensională, cu un sistem de comandă şi control flexibil şi eficient”, arată comunicatul de presă al Administraţiei Prezidenţiale.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Rusia LOVEȘTE din nou. Piața motorinei tremură, iar Europa așteaptă impactul asupra prețurilor
Digi24
Primul mesaj al Cristelei Georgescu după arestarea soțului său, Călin Georgescu
Cancan.ro
Ce avere are Ciprian Șerban, deputatul cu care s-a căsătorit Cristina Dorobanțu. Cei doi urmează să devină părinți!
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Ce opțiuni mai are Nicușor Dan după căderea Guvernului Mureșan. De ce PSD nu putea vota „fără să se detoneze în interior”
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Facultatea îți poate influența pensia. Ce sumă se poate adăuga după 3 ani de studii
Digi24
Prima execuție a unei femei în Tennessee din ultimii 200 de ani a eşuat: Christa Pike a fost transportată la spital
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Ce se întâmplă doctore
De ce mulți români pun folie cu bule pe geamuri când vine frigul. Poate ajuta la păstrarea căldurii?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
2026: Cât costă noua rovinietă pentru mașinile vechi. Prețuri mai mici pentru vehiculele electrice și Euro VI
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
Adolescentul cu memorie extraordinară: își aduce aminte și ce făcea la 3 luni!
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!