Prima pagină » Actualitate » Primarul Vasile Laba, prins de ANI cu o sumă mare de bani pe care nu poate justifica

Primarul Vasile Laba, prins de ANI cu o sumă mare de bani pe care nu poate justifica

Primarul Vasile Laba, prins de ANI cu o sumă mare de bani pe care nu poate justifica

Agenția Națională de Integritate îl acuză pe primarul Vasile Laba, din comuna Bistrița Bârgăului, că nu poate justifica o avere de 100.000 de lei și 37.000 de euro. Ancheta este în curs de desfășurare.

Pe lângă primarul Laba, ANI îi suspectează și pe aleșii locali din comuna bistrițeană de conflict de interese şi incompatibilitate.

Cum se apără primarul

Într-un comunicat de presă, ANI transmite că a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate în cuantum de 101.120 Lei şi 37.370 de euro între averea dobândită şi veniturile realizate de către primarul comunei Bistriţa Bârgăului, împreună cu familia, în perioada exercitării funcţiei publice. „Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Cluj, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către Laba Vasile, în perioada exercitării funcţiei publice”, arată Agenţia Naţională de Integritate.

Edilul incriminat se apără afirmând că banii nu îi aparțin lui, ci sunt ai cumnatului său, care locuiește în Italia. „Mi-a trimis cumnatul niște bani… și poate am omis să îi trec în declarația de avere. Banii nu au fost ai mei, ci ai cumnatului și eu doar îi gestionam. Am greșit că trebuia să îi trec în declarația de avere. Nefiind banii mei, am zis că nu trebuie trecuți în declarația de avere”, a declarat Vasile Laba, potrivit bistriteanul.ro.

Primarul insistă că el doar își ajută cumnatul să construiască o casă, având grijă să-i gestioneze cât mai bine banii trimiși din Italia pentru lucrări.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Elena Lasconi, atac dur la Nicușor Dan după scandalul de la Cotroceni: „Nu ești șef pe plantație!”
Digi24
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Cancan.ro
Ilinca Vandici, dată în judecată de fostul soț! Ce îi cere Andrei Neacșu
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
Ce pensie vor primi românii care câștigă salariul minim și salariul mediu. Calculele unui economist pentru „Adevărul”
Mediafax
Simion îl pune la zid pe Nicușor Dan! Acuzații de „cameleonism” și ordin pentru blocarea protestului AUR
Click
Românul reținut după carambolul din Bulgaria ar fi fost erou în mijlocul tragediei. Ce a dezvăluit patronul său: „Este în șoc”
Digi24
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Cancan.ro
LIVE VIDEO | Câștigător Asia Express 2026: Surpriză în marea finală de la Antena 1
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Laura Bretan, câștigătoarea „Românii au talent” din 2016. Soprana româno-americană e de nerecunoscut
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Controlul emoțiilor umane, mai complex decât credeam. Un studiu amplu contestă o teorie consacrată
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi