Prima pagină » Actualitate » Strada Sforii ar putea fi închisă. Motivul ireal pentru care s-ar putea întâmpla așa ceva

Strada Sforii ar putea fi închisă. Motivul ireal pentru care s-ar putea întâmpla așa ceva

Strada Sforii ar putea fi închisă. Motivul ireal pentru care s-ar putea întâmpla așa ceva

Strada Sforii este o stradă pietonală din Centrul istoric al Brașovului, care face legătura între străzile Cerbului și Poarta Șchei.

Fiind cea mai îngustă stradă din România și a treia cea mai mică din Europa, această zonă a Brașovului atrage numeroși vizitatori, oricine vine în orașul de la poalele Tâmpei, trece să vadă și acest loc plin de povești.

Însă, din păcate, faima nu este întotdeauna benefică. Unii dintre vizitatoii strazii Sforii lasă diverse mesaje pe zidurile străzii, care de care mai ample și mai colorate, astfel că Avocatul Poporului a ajuns să se intereseze de starea deplorabilă în care se află strada Sforii. În 16 noiembrie, Avocatul Poporului a solicitat Primăriei Braşov să întreprindă măsurile necesare pentru reabilitarea străzii, bun aflat în domeniul public al municipiului Braşov şi obiectiv cultural şi turistic important al oraşului.

Avocatul Poporului cere ca Primăria Brașov să ia măsuri ”în conformitate cu prevederile legale şi ale Regulamentului de intervenţie pentru creşterea calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor din zonele de acţiune prioritară în municipiul Braşov, aprobat prin Hotărârea de Consiliu Local nr. 367 din 2021”.

Primăria Brașov a transmis către Avocatul Poporului că are un proiect de arhitectură pentru reabilitarea străzii Sforii, care implică inclusiv aplicarea unei vopsele speciale anti-graffiti, montarea unor gratii la capetele străzii (pentru a se preveni actele de vandalism din timpul nopţii), dar şi refacerea elementelor de tâmplărie.

Strada Sforii ar putea fi închisă. Strada Sforii, o zonă de poveste

Existența străzii este atestată în documentele din secolul al XVII-lea ca un simplu coridor, pentru a ajuta munca pompierilor. Lățimea Străzii Sforii variază între 1,11 și 1,35 m, ceea ce îi conferă titlul de cea mai îngustă stradă a municipiului Brașov.

Strada Sforii este cea de a treia cea mai îngustă stradă a Europei (după Spreuerhofstraße din Reutlingen, Germania care are o lățime cuprinsă între 31 și 50 cm și Parliament Street din Exeter, comitatul Devon, Anglia cu o lățime aproximativă de 122 cm).

Strada Sforii a fost restaurată, marcată și iluminată în anul 2003, pentru a fi redată în condiții cât mai bune circuitului turistic. A fost schimbat pavajul străzii și s-au refăcut pereții clădirilor. Strada și-a recăpătat farmecul de odinioară și datorită felinarelor care arată exact ca cele de acum 100 de ani, construite după modelul celor existente la muzeu, singura diferență fiind aceea că cele de astăzi nu mai funcționează cu gaz, potrivit Wikipedia.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
După 9 ani de exil, soțul Marcelei Topor se pregătește de întoarcere! Românca așteaptă revenirea bărbatului care a vrut să rupă Catalonia de Spania
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Scandal exploziv la Insula iubirii. Concurentul înjurat, amenințat și băgat în ședință de producătorii Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Adevarul
PSD, prins între electoratul AUR și statutul pro-european. Ce dezvăluie susținerea pentru suspendarea lui Nicușor Dan
Mediafax
Ai locui într-o casă de lux făcută din trei containere navale? Proiectul inedit are terasă pe acoperiș, saună și piscină
Click
O româncă din Spania a dat lovitura în Zaragoza. Fenomenul „Plaxinta” a adunat mii de clienți: „Suntem uimiți”
Digi24
Prima reacție a Kremlinului, după ce Trump a anunțat un acord cu Putin privind un armistițiu în sectorul energetic
Cancan.ro
Cele 3 minciuni ale Arminei care au dat-o afară de la Insula Iubirii. Cu ce i-a mințit pe Radu Vâlcan, propriile colege și chiar pe Marcel
Ce se întâmplă doctore
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Mediafax Italia
CELE MAI BUNE LOCURI DE MUNCĂ! Poți câștiga o avere...
Mediafax Spania
Cât ar putea câștiga în plus angajații dacă s-ar aplica reforma fiscală?!