Prima pagină » Actualitate » Fost director al Penitenciarului Baia Mare, reținut. Acesta este acuzat, printre altele, de hărțuire sexuală

Fost director al Penitenciarului Baia Mare, reținut. Acesta este acuzat, printre altele, de hărțuire sexuală

Fost director al Penitenciarului Baia Mare, reținut. Acesta este acuzat, printre altele, de hărțuire sexuală
Fost director al Penitenciarului Baia Mare, reținut. Acesta este acuzat, printre altele, de hărțuire sexuală

Direcția Națională Anticorupție (DNA) a anunțat marți reținerea lui Horia Ștefan Chiș, fost director al Penitenciarului Baia Mare, acesta fiind acuzat de folosire abuzivă a funcției în scop sexual, ultraj, purtare abuzivă și șantaj.

De asemenea, a fost reținută și Angela Carmen Kozma, psihologul Penitenciarului Baia Mare, cercetată pentru șantaj în formă continuată, potrivit unui comunicat al instituției.

Care sunt acuzațiile aduse fostului șef al Penitenciarului Baia Mare

Potrivit procurorilor DNA, între 2020 și 2022, în calitate de director al penitenciarului, Chiș i-ar fi cerut unei subordonate, ofițer de poliție, favoruri de natură sexuală.

Pentru că aceasta din urmă a refuzat, bărbatul ar fi agresat-o pe femeie, aceasta necesitând șapte zile de îngrijiri medicale.

„În perioada 2020-2022, în calitate de director al Penitenciarului Baia Mare, inculpatul Chiș Horia Ștefan ar fi pretins, în repetate rânduri, unei subordonate, ofițer de poliție, favoruri de natură sexuală, prevalându-se și profitând de situația de autoritate și de superioritate asupra victimei.

Pe fondul refuzului persoanei vătămate de a avea o relație extraprofesională cu inculpatul Chiș Horia Ștefan, la data de 19 mai 2022, inculpatul ar fi exercitat acte de violență asupra persoanei vătămate în urma cărora au rezultat leziuni constatate de medicina legală, a căror gravitate a fost apreciată la 6-7 zile de îngrijiri medicale. Actele de violență s-ar fi produs chiar in biroul directorului”, se arată în comunicat.

Directorul, susținut de psihologul penitenciarului

Pentru că la un moment dat a realizat că faptele sale i-ar putea aduce demiterea din funcție, dar și probleme în familie, Chiș ar fi obligat-o pe victimă să nu raporteze situația la Administrația Națională a Penitenciarelor. Mai mult, în iunie, acesta a amenințat-o pe femeie că va face publice imagini compromițătoare cu aceasta.

Procurorii susțin că Angela Carmen Kozma, psiholog în cadrul penitenciarului, l-ar fi susținut pe fostul director în demersurile sale, motiv pentru care aceasta este cercetată pentru șantaj în formă continuată.

„Ulterior, în perioada 30-31 mai 2022, pentru a evita eventualele consecințe ale gestului său, respectiv evitarea unei anchete disciplinare și destituirea din funcție, precum și posibile urmări pentru situația sa familială, inculpatul Chiș Horia Ștefan ar fi constrâns-o pe persoana vătămată să nu sesizeze Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP), amenințând că atât victima, cât și penitenciarul vor avea de suferit. În acest demers, directorul penitenciarului ar fi fost susținut și de inculpata Kozma Angela Carmen, psiholog în cadrul penitenciarului.

Mai mult de atât, la data de 7 iunie 2022, inculpatul Chiș Horia Ștefan ar fi amenințat persoana vătămată cu expunerea unor presupuse imagini compromițătoare pentru distrugerea credibilității acesteia”, mai informează DNA.

Suspecții vor fi prezentați Tribunalului Cluj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, mai notează procurorii.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
SURSE Ce șanse are Dacian Cioloș să preia conducerea Francofoniei. Negocieri pe ultima sută de metri, calcule din culise și principala rivală a fostului premier
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Patronul și Claudia Ion, relație confirmată! Omul de afaceri scoate la iveală detalii despre povestea de amor: 'Mocăniță mă poate contacta dacă are vreo nelămurire'
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
De ce se împrumută România când ar putea încasa zeci de miliarde din taxe. Năsulea: „Nimeni nu are curaj”
Mediafax
O membră CNA îi ia apărarea lui Nicușor Dan în scandalul jurnalistului interzis la Cotroceni și acuză presa de agresivitate. Alți membri atrag atenția asupra unui precedent periculos
Click
Cele două zodii pentru care urmează transformări în toate sectoarele vieții, între 14 și 29 noiembrie. Au un înger păzitor care le veghează la tot pasul
Digi24
De ce vrea PSD reorganizarea administrativ-teritorială a României. Explicațiile eurodeputatului care conduce grupul de lucru din partid
Cancan.ro
Ilinca Vandici, dată în judecată de fostul soț! Ce îi cere Andrei Neacșu
Ce se întâmplă doctore
O bacterie prezentă în intestinul a până la 20% dintre oamenii sănătoși ar putea favoriza cancerul de colon. Ce au descoperit cercetătorii
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Angajații care folosesc AI ajung să lucreze mai mult timp în fiecare zi
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi