Prima pagină » Știri » O ambulanță care transporta pacienți la dializă s-a ciocnit de o mașină de salubrizare în Iași. Patru oameni au fost răniți

O ambulanță care transporta pacienți la dializă s-a ciocnit de o mașină de salubrizare în Iași. Patru oameni au fost răniți

O ambulanță care transporta pacienți la dializă s-a ciocnit de o mașină de salubrizare în Iași. Patru oameni au fost răniți

Patru persoane au fost rănite într-un accident produs joi dimineaţa pe DN 28, în comuna Valea Lupului, la intrarea în municipiul Iaşi, după ce o ambulanţă care transporta persoane la dializă s-a ciocnit de o autospecială a unui operator de salubritate.

„Sunt asistate patru persoane, printre care trei pacienţi dializaţi şi conducătorul auto. Cu toţii sunt conştienţi, dar au multiple contuzii”, a declarat Georgică Onofreiasa, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Iaşi.

Potrivit coordonatorului SMURD Iaşi, doctorul Diana Cimpoeşu, victimele au între 28 şi 55 de ani. Ele au fost direcţionate spre Spitalul „Sf. Spiridon” din Iaşi şi Spitalul de Neurochirurgie.

„Sunt trei pacienţi care trebuiau să ajungă la dializă, dar în urma accidentului rutier vor fi transportaţi la Spitalul Sf Spiridon. Este vorba de o femeie de 55 ani, care a suferit un traumatism toraco-abdominal şi prezintă abdomen acut chirurgical. A doua victimă este un bărbat de 54 ani, care a suferit un traumatism toracic. A treia victimă este un bărbat de 28 ani, care a suferit traumatism cranio-cerebral, traumatism cranio-facial, plăgi multiple în zona regiunii frontale şi zigomatice. Cea de-a patra victimă, un bărbat de 33 de ani, a suferit un traumatism cranio-cerebral şi contuzii la nivelul membrelor. El a fost direcţionat spre Spitalul de Neurochirurgie”, a explicat coordonatorul SMURD Iaşi.

La faţa locului s-au deplasat o autospecială de intervenţie şi stingere cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare, echipajul SMURD-TIM, două echipaje EPA, precum şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean care era în zonă, scrie Agerpres.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
AEI: Prețul la gaze pentru populație ar putea scădea cu până la 23%, pentru non-casnici, să crească cu 25%, după aplicarea noii scheme de la 1 aprilie
Digi24
Moscova cere direct anularea deciziei NATO de la summitul din București. Ce înseamnă acest lucru
Cancan.ro
Cât va ține valul de ninsori și ger, de fapt. Cod roșu în Capitală și zăpadă de 50 de cm
Prosport.ro
FOTO. Transformarea Larisei Iordache. Cum arată după ce a născut
Adevarul
Confesiunile războinicului care conduce un grup de români în prima linie în Ucraina. „Lasă sechele, nu voi mai fi niciodată un civil normal”
Mediafax
UE oferă un salariu de aproape 6.800 de euro și un post permanent. Ce este concursul AD5
Click
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Digi24
Operațiunea „Conserva”. Cum a mascat propaganda Kremlinului dispariția lui Putin
Cancan.ro
Cel mai cunoscut primar din România și-a terorizat fosta soție: 'A oferit 50.000 de euro ca să-mi facă felul'
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Mircea Radu, fostul prezentator de la „Din dragoste”? E complet transformat la 56 de ani
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Foto / Controalele cu radarul pistol scot la iveală mai mult decât depășirea vitezei legale. Ce au găsit polițiștii în trafic
Descopera.ro
Descoperire ȘOC într-o peșteră din România
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: -Eram cu iubita în pat, când am primit un mesaj...
Descopera.ro
Un nou studiu a găsit o legătură între băuturile zaharoase și anxietate la tineri